logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
bani timp

Tu ce ai face cu 250 de lei?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 1 octombrie 2026 15 comentarii

Cei mai vechi de pe aici știu că eu vin din… presă. 7 ani de chestii tehnice și vreo 15 ani dacă îi socotesc și pe ăia în care soră-mea a stat în domeniu și… oarecum aveam acces la niște informații. Dar ultimii 5 ani, petrecuți într-o televiziune locală, cu un pic de coordonare au contat mai mult. Mai crescusem și eu, vedeam lucrurile diferit, nu mai eram chiar puștanul ăla din regie.

Long story short, pe aici am avut un soi de jurnal despre ceea ce era pe acolo, mai ales că… eram post politic, presărat un pic cu divertisment, cât să îți aloce CNA-ul licența.

În Prahova erau 4 televiziuni dintre care au mai rămas 2. Cele la care am fost eu au picat una după alta. Prima, după o țeapă de 6 luni de salariu, a 2 a undeva la 2-3 ani de zile după ce am demisionat eu de acolo. Oricum, au fost 5 ani în care am evoluat pe toate planurile și efectiv nu mai aveam ce învăța. Financiar nu s-a pus niciodată problema, mergeam pe considerentul că e bine să îmi plătească cineva taxele. Plus că da, contactul cu oameni din foarte multe domenii a ajutat, chiar dacă… nu eram eu cel mai sociabil om.

Revenind.

Zilele trecute am citit un articol despre salariile de jurnalist din 2023. Am râs amar.

Eu, în 2016, am plecat de pe un salariu de 1500 de lei. Pe atunci făceam din afiliere cât tot fondul de salarii din marea televiziune. Cei plătiți pe contract, evident, mai erau și câțiva pe DDA-uri. Salariu și DDA-uri.

La ani distanță, pe local, sunt oameni care sunt plătiți cu 2000-2500 de lei pe tehnic. Scuza este că cei de pe tehnic mai prind o nuntă, un ciubuc și se descurcă mai bine în sezon. Însă, concurența de pe foto video nu mai este atât de simplă. Acum nu poți lăuda că lucrezi în TV și vii să filmezi. Pretențiile sunt altele.

Aseară am aflat că… noua televiziune ce s-a format în Ploiești caută să angajeze. Și cum se face pe local, efectiv se ia lista de oameni vechi și… se caută să se facă propuneri, proiecte.

Și ne-am strâns mai mulți foști… din domeniu și am început să discutăm de ce oferte s-au primit. Și iar am râs sec. Țineți-vă bine: 250 de lei pentru o emisiune. Să prezinți o emisiune pe local: 250 de lei.

Nu știu, dar voi dacă mergeți la un Lidl s-ar putea să puneți în coș mai mult de atât. Nu pot să fac decât paralela cu ofertele de advertoriale de 10 lei bucata care veneau într-un timp.

Nici nu mai are sens să zic că toată nebunia cu televiziunile locale apărute cu un an înainte de alegeri știți și voi pentru ce sunt.

E nasol unde s-a ajuns. Pe național am văzut niște cerințe de joburi de voiau să faci tot ce face o redacție întreagă pe… 3000 de lei.

E trist domeniul. Asta și pentru că s-au făcut atâtea compromisuri de-a lungul timpului, pentru că s-au împărțit și diluat lucrurile ani la rândul. Până nu se pune punct și se trage linie nu cred că vom avea o presă OK.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: presa, serviciu

Comentarii

  1. Redoo a zis

    20 septembrie 2023 la ora 18:57

    E, mai vezi o tzatza de vedetă,mai o șaorma de la baietzi.. poti evolua, poti ajunge chiar vedetă. Nu stiu, zic si eu..

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 septembrie 2023 la ora 18:59

      Dacă sunt oameni cu 15-20 de ani de experiență s-ar putea să aibă acasă. Nici pe ăia mici nu îi poți prosti cu banii ăștia.

      Răspunde
      • Redoo a zis

        20 septembrie 2023 la ora 19:01

        N-ai de unde ști cum gândesc oamenii… Cand ne făcea nouă reclamă Daniela Crudu se ruga unu de mine să vină si el ca poate-i vede tzatzele ? Si avea acasă ca sa zic așa

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          20 septembrie 2023 la ora 19:16

          Păi Daniela n-avea plastic pe acolo?

          Răspunde
  2. Adrian Bolocan a zis

    20 septembrie 2023 la ora 21:08

    Nici zece saci de ciment nu mai iei de banii ăștia. 😀

    Răspunde
  3. Beto a zis

    20 septembrie 2023 la ora 23:04

    La noi, după 6 ani, am aflat că nu au băgat cartea de muncă sau că avem contract pe 2 ore.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      21 septembrie 2023 la ora 06:27

      Cum adică? După atâția ani nu verifici contractul? Măcar atunci nu erau instrumente de verificare online, dar acum poți vedea dacă ți se duc banii la sănătate sau pensie foarte ușor.

      Răspunde
  4. Andrei Bucur a zis

    21 septembrie 2023 la ora 09:48

    Nu râde de 250 lei, îți zic că sunt site-uri mari care iau 300 lei pe un advertorial…..

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      21 septembrie 2023 la ora 09:50

      Măcar aici stai acasă, e o chestie ceva mai simplă. Să pregătești și să te pregătești de o emisiune… meh, nu e aceeași muncă!

      Răspunde
  5. Vasi a zis

    21 septembrie 2023 la ora 11:51

    Mi-aș lua o undiță nouă Feeder și o mulinetă cu minim 10 rulmenți.

    Răspunde
  6. ice4you a zis

    22 septembrie 2023 la ora 09:58

    Jalnice au fost mereu salariile, in radio chiar penibile, desi munca era enorm de multa, doar cu noroc treceai peste minimul pe economie. Din 2019 nu am mai avut nici o colaborare pe partea asta si asta a fost unul dintre motive, pe langa ala ca mai au si pretentii sa te prostituezi pe maruntisul ala! D’aia avem „presa” ce o avem .. d’aia e cum e …

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 septembrie 2023 la ora 10:05

      Astea sunt la nivel de 2013. Chiar zicea una dintre colege: păi nici în 2013 n-am avut banii ăștia, dar acum?! :))

      Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 septembrie 2023 la ora 10:37

      Ehe, eu nu am vrut sa mai aud de asa ceva. E mult mai bine pe cont propriu. Nu mai trebuie bătaia de cap.

      Răspunde
  7. Iulian M a zis

    22 septembrie 2023 la ora 14:02

    Mi-aș cumpăra o bibliotecă (mobilă). Mă mir că se plătește așa puțin pentru o emisiune. Mă gândeam că acolo se învârt bani grei…

    Răspunde
  8. Beto a zis

    22 septembrie 2023 la ora 20:34

    S-a întâmplat între 2005 și 2011. Era primul meu
    serviciu. Când am aflat am plecat din presa.
    Un mediu groaznic.Mi-a placut mai mult la lopată.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

avion tenerife

Tu ai călători non stop?

Comentarii recente

  • John la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • Marius Cucu la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • Marius Cucu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • dam167 la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Marius Cucu la De ce ai crede că poți obține o cazare la 25 de euro în centrul Veneției?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026