Am plecat pe premisa că o să fiu hater, dar e complicat să faci asta cu lucruri care-ți plac, pe care le-ai testat încă de la versiunea a 3 a. Am fost printre primii care a testat Fold 3 și acum am ajuns să vorbesc și despre Samsung Fold 8 Ultra. 5 generații de telefoane mi-au trecut prin mână și n-ai cum să îl vezi diferit. Încă îmi plac pliabilele!
Totuși, acum că s-a subțiat considerabil ideea aceea de premium, de lux, nu mai este chiar atât de întipărită în minte. Nu îți mai lasă spațiu suficient ca să faci și altceva, să fie diferit. E subțire și atât.
Construcție
Paradigma e total diferită, deși pliabilul este cam același. S-a vorbit prea puțin despre el datorită pașaportului, deși acum na, devine Ultra. Fiind Ultra concurează direct și cu Honor, iar lupta e strânsă, mai ales că Honor are baterie mai mare, acum cred că are și design ușor mai premium, dar aici discuția rămâne discutabilă, în funcție de fiecare.
Din punctul meu de vedere, Samsung a fost foarte mișto în primele generații de pliabile, acum l-au făcut subțire și atât. Mai mult, marginile nu sunt la fel de late, balamalele sunt diferite, iar colțurile acelea rotunjite promise la conferință… sunt și nu sunt. E clar mai bine, dar tot nu e perfect. Repet și de data asta, mi-am rupt și blugi și pantaloni scurți purtând pliabil.
Dar cu siguranță e un pas mare înainte, nu se mai întâmplă să te agațe atât de ușor. Ah, și acesta joacă pe masă, dar nu atât de mult și da, se rezolvă rapid cu husa.
Rama ecranului, acel bezel este ușor mai gros față de generațiile anterioare. În plus, fix ce nu îmi plăcea la telefoanele chinezești este aici, au fost nevoiți să scoată în exterior plasticul acela la îmbinare.
Dar da, raportat la un Xiaomi 15 Ultra care avea 250 de grame ăsta chiar e ușor ca naiba. Dar na, între timp, am migrat și nu mai pot da exemplul ăsta cu camera phone-ul, dar ideea rămâne. Sunt telefoane mai mici și mai grele în piață.
Balamale
Sunt schimbate și ei zic că le-au făcut mai bune. Flex Titanium. Felul în care se deschidea anterior, în care puteai să îl fixezi mereu, în care nu opunea rezistență îmi plăcea mai mult. Dar na, cu cât e mai subțire cu atât apar mai multe compromisuri. Este și normal.
Rămâne de văzut cum se va comporta la praf, atunci când o să intre în interior. În fapt, cred că asta trebuie să fie îndreptată atenția, să nu cumva să intre praful în zonele sensibile.
Ori, acum mi-a trimis cineva mesaj că tocmai a scăpat telefonul în apă. Nu pliabil, dar la mine e simplu, nu fac d-astea cu telefoanele, cu atât mai mult în apă sărată!
Altfel, cuta aceea nu prea mai prezintă interes. Nu o mai simți, deși dacă te muți în unghi ar trebui să apară. Nu o simți la mână, totuși. Nu e ceva special, sunt printre puținii care a testat și OPPO anul ăsta, iar tehnologia exista deja la ei.
Hardware
Aceeași discuție ca la celălalt pliabil. Testele sintetice sunt mai slabe, deși dacă îl ții închis ai șansa să ajungi la 10 000 de puncte, dacă îl ții depliat s-a putea să ajungi pe la 7000-8000 de puncte.
Pentru mine dezbaterea e simplă. La pliabilele vreau să am mai multă baterie și o cameră cât mai bună. Dacă mi-ai pune la pașaport asta îl aleg pe ăla, mai ales că e mai mic, mai ușor, dar cum ăsta
Bateria și autonomia
5.000 mAh nu sună bine pe hârtie în condiții de telefoane chinezești, dar autonomia a fost peste așteptări. Treci o zi normală. — birou, ecranul mare deschis destul de des, ceva streaming seara. Am ajuns constant la finalul zilei cu 20-25% rămas, ceea ce pentru un telefon din categoria asta, cu ecran atât de mare și de luminos, e un rezultat bun. Încărcarea cu 45W nu e cea mai rapidă de pe piață, dar nici nu m-a deranjat — o las la încărcat cât fac cafeaua dimineața și gata.
Cutia, prima impresie, balamaua
Când l-am scos din cutie, primul lucru care m-a lovit a fost grosimea. Sau lipsa ei. La 4,1 mm desfăcut, e cel mai subțire Fold pe care l-a scos Samsung vreodată, și se simte. Nu mai ai senzația aia de „țin două telefoane lipite” pe care o aveam la generațiile mai vechi. Balamaua nouă, cu tehnologia Flex Titanium, e mult mai rigidă la atingere și, cel mai important pentru mine, cuta de pe ecran aproape că a dispărut. Zic „aproape” pentru că tot o vezi dacă ții telefonul într-un unghi anume, sub lumină puternică de exterior. Dar e o diferență clară față de Fold 7, unde cuta îți sărea în ochi din prima secundă.
215 grame, deci nu e ușor ca un telefon normal, dar pentru ce oferă, nu m-am plâns niciodată că mi-a obosit mâna.
Ecranul mare: unde chiar ajută, unde e doar gimmick
Ecranul principal de 8 inch e, evident, vedeta. L-am folosit intens pentru citit, pentru navigat prin fișiere de lucru și pentru multitasking — două aplicații deschise una lângă alta, un obicei pe care mi l-am format încă de la primul Fold și pe care nu-l mai pot abandona. Aici Samsung chiar a livrat: luminozitatea de 3.000 de niți face diferența afară, la soare, unde generațiile trecute păreau că se predau.
Ecranul exterior de 6,5 inch rămâne cam la fel ca înainte. Bun pentru notificări rapide, pentru răspuns la mesaje când nu ai chef să desfaci telefonul, dar nimic revoluționar. Nu mă plâng, doar spun că aici bugetul de inovație s-a dus, evident, spre ecranul mare.
Camera: în sfârșit, un Fold care nu se scuză
Aici a fost surpriza cea mai plăcută. Un Fold, istoric, era telefonul pe care îl cumpărai pentru formatul lui, nu pentru poze — te resemnai cu o cameră „ok, dar nu suficient de bună”. La Fold 8 Ultra, senzorul principal de 200 MP chiar aduce o claritate vizibilă, mai ales la lumină slabă, unde generațiile anterioare băteau în pixelați. Teleobiectivul cu zoom optic 3x m-a ajutat de multe ori când am vrut o poză mai apropiată fără să mă apropii fizic — la un eveniment, de exemplu, unde nu poți să te bagi în față.
Nu e nivelul unui S25 Ultra sau echivalentul lui, dar pentru prima dată la un Fold n-am mai simțit nevoia să scot alt telefon din buzunar „ca să iasă poza bine”.
Software-ul: One UI 9, Android 17, și un Fold care în sfârșit „știe” că are ecran mare
Aici o să insist puțin mai mult, pentru că mi se pare partea cea mai schimbată față de generațiile trecute, deși pe hârtie sună a „nimic nou”. Telefonul vine cu One UI 9 peste Android 17, și la prima vedere arată foarte similar cu ce aveam pe Fold 7. Dar diferența nu e în cum arată, e în cum se comportă pe ecranul de 8 inch.
Multitasking-ul e, în sfârșit, gândit corect pentru un pliabil, nu doar „împrumutat” de la o tabletă și lipit acolo. Poți muta și redimensiona ferestrele pop-up cât ești în mijlocul altei aplicații, poți trage un fișier dintr-o fereastră direct în alta, iar sistemul ține minte combinațiile de aplicații pe care le folosești des. Eu, de exemplu, țin aproape mereu un client de mail deschis lângă un notes, și de data asta telefonul chiar mi-a sugerat combinația asta după prima zi de folosire, fără să umblu prin setări.
Galaxy AI și Gemini: multe funcții, dar nu toate m-au convins
Partea de AI e, evident, punctul central al prezentării de lansare, și aici Samsung a băgat destul de mult. Galaxy AI e optimizat separat pentru formatul ăsta mare — practic, funcțiile care pe un telefon normal ar sta într-un colț, aici au loc să respire pe tot ecranul. Rezumatele automate de notificări, de exemplu, chiar mi s-au părut utile: dimineața, în loc să derulez prin 30 de notificări de peste noapte, am un rezumat scurt, grupat pe aplicații.
Cea mai mare noutate, totuși, e integrarea cu Gemini de la Google, care poate face „acțiuni conectate” în peste 40 de aplicații — practic îi dai context (text, o captură de ecran, o poză) și îi ceri să facă ceva concret: să caute un bilet, să găsească un restaurant, să facă o rezervare. Am testat-o de câteva ori, cu un bilet la un eveniment și cu o căutare de restaurant pentru o ieșire cu prietenii. A funcționat, dar nu m-a impresionat complet — la restaurant a găsit opțiuni bune, dar rezervarea propriu-zisă tot am făcut-o eu, manual, pentru că platforma respectivă nu era în lista celor 40 de aplicații suportate. Deci ideea e acolo, execuția încă are limite.
Un lucru care mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam: pe ecranul mare, funcțiile de AI nu îți mai „fură” tot spațiul cum se întâmpla pe telefoanele normale, unde un asistent AI peste tot ecranul te scoate din ce lucrai. Aici poți avea asistentul deschis într-o fereastră mică, în timp ce lucrezi în paralel în alte două.
Per total, cred că suntem încă în faza în care AI-ul de pe telefon e mai degrabă un „nice to have” decât ceva de care depinzi zilnic. L-am folosit cu plăcere pentru rezumate și organizare, dar pentru task-uri complexe tot am revenit la obiceiurile vechi.
Prețul: aici discuția se schimbă
În România, Galaxy Z Fold 8 Ultra pornește de la 11.550 lei pentru varianta de bază, cu 12 GB RAM și 256 GB stocare. Varianta de 512 GB ajunge la 12.600 lei, iar cea de top, cu 16 GB RAM și 1 TB stocare, costă 14.700 lei — undeva peste 2.800 de euro, dacă tot facem conversia. E, evident, motivul pentru care majoritatea oamenilor n-o să treacă niciodată pragul ăsta. Nu e un telefon pentru toată lumea, și nici nu cred că Samsung și-a propus asta. E telefonul pentru omul care deja folosea un Fold și voia un motiv solid să facă upgrade, sau pentru cel care are un buget generos și vrea „ce-i mai nou”.
Concluzia mea, după o săptămână
Nu m-am gândit niciodată că o să scriu asta despre un Fold, dar Fold 8 Ultra e primul din serie unde nu simt nevoia să fac compromisuri când îl recomand cuiva. Balamaua e mai bună, ecranul e mai luminos, camera în sfârșit ține pasul, iar bateria nu te lasă la mijlocul zilei. Rămâne, în continuare, un telefon de nișă, scump și un pic greu de justificat pentru cineva care nu are deja un motiv clar să vrea un pliabil. Dar dacă întrebarea era „a meritat balamaua nouă?”, răspunsul meu e da.
Adaugă un comentariu