logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
birocratie ANAF

Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK

Scris pe 13 octombrie 2026 Un comentariu

La început de septembrie am actualizat și eu codurile CAEN pentru 2 firme. Eu, nu contabila, nu vreun avocat, cum am văzut că se poartă. Îi zic taxă de prostie. Evident, mă refer la d-astea mărunte că unde e business mare nu prea te joci cu codurile astea CAEN.

A fost la distanță de vreo 2 săptămâni operațiunea, suficient cât să văd progresul pentru una sau alta. Adică speram ca prima să fie validată în timp util, ca să fiu sigur că nu fac boacăne pentru a 2 a.

Procedura e simplă oricum. Au simplificat-o și mai mult față de ce am testat anul trecut.

Inițial, știți că data era până pe 25 septembrie sau ceva asemănător. Între timp, mi-am dat seama că dacă la mine durează peste o lună aprobarea sigur se va amâna. Și s-a amânat. Cred că 6 luni mai sunt.

Oricum, cred că au fost 8 pași pe care i-am făcut pentru fiecare în parte. La una mi-a dat bătăi de cap casa de marcat că… n-am habar acolo și până nu am stabilit lucrurile cu contabila nu s-a rezolvat. Plus sedii secundare care mă băteau. Dar am reușit.

Ideea e că pentru prima dată simt că semnăturile alea digitale ajută. Aș fi rezolvat și față în față la RC, dar cu greu, cu completat de multe acte. Acum ți-au precompletat ei PDF-urile alea, să nu mai iei tot la mână, din 8 bife. Așa cum ar fi trebuit să fie pe oriunde.

Sigur, nu e perfect, denumirile de pe acolo sunt făcute de oameni care vor să pară inteligenți.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. George a zis

    13 octombrie 2026 la ora 13:15

    Bravo!

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

trieste lung honor magic7 pro

Unde să faci plajă în Trieste?

Comentarii recente

  • George la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • dant la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Marius Cucu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Ionut Niculita la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Postolachi Dumitru la De la anul vom putea să plătim cu cardurile Mastercard și în caz de pană de curent

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026