Voiam să vin și eu cu niște cote de piață, însă de mai bine de o săptămână aștept ceva oficial. Ajungem ca la stat, la 30 de zile, cu cerere la etajul 2.
[Citeşte mai departe…]Am început simplu, am început prin a explica ce înseamnă OLED. Cred că am fost primul din România care a povestit mai mult sau mai puțin agresiv despre ce înseamnă tehnologia OLED, despre cele mai bune televizoare OLED, despre tehnologia care ne face să zicem: wow, cât de mult contrast este.
De fapt și de drept, negrul ăla absolut ne face să ne dea de gândit.
Am țipat mai mereu la producători să îmi trimită televizoare OLED în teste. Mă bucur că am reușit să vă aduc, mai mereu, în discuție televizoare de calitate.
Ce este QDEL. Oare va ajunge mainstream?
Mă întrebam acum ceva timp unde este Sharp și de ce nu intră mai mult pe zona de televizoare. Nu că nu sunt deja, însă sunt mici. În România habar nu am ce distribuitor este că pe cale oficială nu sunt. Când întrebi în stânga și în dreapta prea puțini mai știu că sunt japonezi, că fac televizoare.
[Citeşte mai departe…]Am testat noul Philips OLED 818, modelul din seria 2023
Se fac 7 ani în care nu am lipsit în a testa televizoarele celor de la Philips. Cine ar fi crezut că an de an testez. Undeva prin 2019-2020, după ce am vorbit 3-4 ani de zile despre televizoare OLED am zis că trebuie să vorbesc despre tehnologia OLED în cunoștință de cauză, așadar, mi-am cumpărat și eu televizor OLED.
De atunci și până acum au trecut ceva serii, eu am Philips 805, iar acum vorbim despre Philips 818, mai exact Philips OLED 818.
[Citeşte mai departe…]Oare Apple are nevoie de OLED pe laptopuri?
Știți că sunt fan OLED-uri și le promovez cât pot de mult, cel puțin pe zona de televizoare. Dar anul ăsta am testat în paralel, atât un laptop cu OLED, cât și un laptop cu MiniLED. Mai mult, scriu acum articolul acesta de pe un laptop cu OLED, ca să vedeți cât de bine ne înțelegem împreună.
[Citeşte mai departe…]Diferența dintre miniLED și OLED, varianta pe laptop
Varianta pe laptop.
La un moment dat cred că am făcut și treaba asta pe la televizoare, dar acum vreau să facem și pentru laptop. Nu vreau să fie foarte tehnic, asta pentru că nici nu avem nevoie de a măsura, se vede cu ochiul liber.
[Citeşte mai departe…]Diferența dintre QD-OLED și OLED
Anii trecuți am făcut câteva comparații despre televizoare pentru ca reușeam sa cuprind foarte multe modele in timp scurt si mi-era simplu sa le am in paralel si sa vorbesc despre fiecare in parte.
Este greu sa ai amprenta 100% personala si imparțială in comparații de genul. Dar încerc sa fiu pe cat se poate imparțial si încerc sa trasez niște idei. Pe scurt, testez de prin 2016 televizoare de orice fel, de top 5 branduri de pe la noi si acasă am Sony si Philips, iar ai mei au LG ori Samsung. Câte un brand pentru fiecare, ca să apuc să le cunosc mai bine.
[Citeşte mai departe…]Panasonic lansează vârful de gamă pentru OLED, cu tehnologia MLA: Panasonic MZ2000
Că tot e CES 2023 acum pe val, toate brandurile încearcă să prindă un pic din hype-ul începutului de an. Câteodată competiția e atât de mare încât divizii de la același brand concurează pentru aceeași oră. Au avut conferință în același timp atât pentru televizoare, cât și pentru aparate foto. Unii pe Youtube, alții pe o platformă diferită. De aici trag concluzia că nu există comunicare între divizii.
[Citeşte mai departe…]Comparație între Samsung S95B, Sony A95K, LG C2 și Philips 807
Nu știu exact cum să nișez toate televizoarele pe care le-am testat în ultima perioadă, dar mi se pare că am testat mult conținut pentru ele și cred că ar fi util să facem o comparație un pic mai amplă, în care să rămână mai multă informație structurată, pentru că mi se pare că se pierde esența vorbind într-o recenzie. De asemenea, trebuie să înțelegeți că nu este o comparație între branduri, ci între modelele testate de mine. Pot apărea diferențe, avantaje și dezavantaje pentru anumite modele, diferite de ceea ce am testat eu. Pentru acelea ne putem auzi în secțiunea de comentarii.
[Citeşte mai departe…]Am testat noul Samsung S95B, primul televizor OLED al sud coreenilor
În 2011 mi-am luat primul meu televizor. Primul luat din banii mei, iar cu ajutorul acestuia am descoperit afilierea. Țin minte și acum că era un voucher prin care Emag m-a prins și m-am bucurat ca un copil ca am un discount. Mai târziu, mi-am dat seama că era doar o tehnica de marketing. Ce știam eu atunci?
[Citeşte mai departe…]LG Posé a apărut prin stocuri, prin România
Anul ăsta am văzut Samsung The Serif și nu mi-a plăcut. Bine, el e mișto ca idee, dar imaginea nu este ce trebuie. Este un banal QLED și plătești pentru tot ceea ce înseamnă design, inovație, integrare. Nu pentru o calitate a imaginii ceea ce este important pentru mine. Dar să fii într-un showroom cred că merită din plin o chestie de genul, nișată. Bine, de ce ai băga lucruri de calitate într-un showroom? În general, sunt machete de prezentare bune de stricat de „traficul greu”.
[Citeşte mai departe…]









