logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
samsung perete sistem operare

Ce este QDEL. Oare va ajunge mainstream?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 23 februarie 2026 Comentează

Mă întrebam acum ceva timp unde este Sharp și de ce nu intră mai mult pe zona de televizoare. Nu că nu sunt deja, însă sunt mici. În România habar nu am ce distribuitor este că pe cale oficială nu sunt. Când întrebi în stânga și în dreapta prea puțini mai știu că sunt japonezi, că fac televizoare.

Sony, Panasonic, Sharp au dus greul pe nișa de televizoare și au dezvoltat foarte multe lucruri. Au inovat. Chinezii au venit din urmă și le-au dat un șut încât au reușit să producă mult mai ieftin decât ei. Iată cât de simplu se poate explica declinul Japoniei.

Totuși, în industria aceasta este vorba de inovație și de cercetare. Pe cei de la Panasonic i-am putut observa de mai aproape, așa că acolo încă sunt lucruri faine, dar tot n-o duc bine, nu se pot lupta cu chinezii.

Am scris mult despre televizoare, în special despre cele OLED. Ei bine, tehnologia vine cu bune și cu rele, ca orice altceva. E vorba despre compromisuri oriunde. Și zic asta pentru că, deși s-au rezolvat în mare parte problemele cu retenția, fără software atent la asta lucrurile pot fi problematice. Pe de altă parte, cumva ajunge la maturitate. Am văzut și noile OLED-uri de anul ăsta de la Samsung și de la Philips (urmează Panasonic), iar evoluția este incrementală, dacă vreți.

Mult timp ni s-a zis că microLED-ul va fi viitorul. Am văzut și eu un model imens de la Samsung la un IFA, dar nu m-a dat pe spate. Poate că de asta nu îl vedem încă pe piață. Dar este și scump de produs, poate că n-o să ajungă foarte curând nici la consumatorii pretențioși. Estimările sunt undeva prin 2030. Nu e cam mult?!

La CES au fost prezentate tehnologii noi din partea celor de la Sharp. Aparent, ei au niște patente pentru o tehnologie descoperită și de aici reiese ceva nou: QDEL.

Tehnologia ar trebui să păstreze toate beneficiile televizoarelor OLED, cu un mare avantaj: cost mult mai mic de producție, în fabrici de televizoare LCD. Vedeți voi, OLED-urile sunt mai scumpe pentru că producția unui panou este mai dificilă, trebuie camere de vid, iar erorile de producție sunt mult mai mari decât la panourile LCD care se fac pe bandă rulantă.

Azi, mâine cu siguranță nu o să avem tehnologia asta implementată. Poate că nu o să fie nici în 4-5 ani. Adică da, ni se prezintă lucrurile frumoase, dar până nu ies primele modele de serie putem filosofa pe tema QDEL-ulului. Dar e bine că există inovații.

Pe internet circulă un PDF despre QDEL-uri în care găsiți lucruri foarte interesante, dacă sunteți pasionați de aprofundare.

QDEL diagram

Ecranele QDEL au pixeli formați dintr-un subpixel cu punct cuantic roșu, subpixel cu punct cuantic verde și, diferit de afișajele QLED și QD-OLED de astăzi, subpixel cu punct cuantic albastru. Ecranele QDEL folosesc aceleași nuclee Quantum Dot întâlnite și la QD-OLED și QLED, dar se vor face câteva ajustări.

Pentru că pixelii QDEL își generează propria lumină și se pot opri complet, ecranele QDEL pot oferi aceleași negru și contrast ca la OLED. Dar, odată cu adaptarea tehnologiei Quantum Dot pentru vizualizare directă apare potențialul generării unei palete mai largi de culori decât am avut până acum la ecranele pentru consumatori. Cu mai puține straturi și componente, avem potențial și pentru reducerea costurilor, totodată crescând longevitatea ecranelor QDEL.

Apropo, aceasta ar fi schema unui QDEL. Oricum, din ce am observat eu pe scheme, acestea devin tot mai complexe când ajung în serie. Pleacă din scheme simple, iar mai apoi apare un filtru, o corecție.

nanoled

Totuși, lucrurile par a fi interesante și dacă va putea fi dezvoltată ar trebui să avem:

  • negrul perfect la fel ca la OLED
  • consum mai mic decât la OLED
  • cost mai mic de fabricare (aș zice că treaba asta e valabilă pe termen lung, nu la început)
  • mai luminos. Țineți minte că ziceam acum ceva ani că industria trebuie să ajungă cu luminanța la 10000 de niți. Aveți aici o ilustrare mai evidentă pentru peak-ul despre care vă vorbesc.

Dacă pe televizoare și poate pentru ecrane auto QDEL ar trebui să se integreze, pe partea de telefoane densitatea de pixeli a OLED-ului încă are plusuri.

Încercați să luați cu un pic de sare tot ce se zice despre QDEL-uri pentru că discutăm de lucruri la nivel de prototip. Adică din ce-am scanat până acum totul se rezumă la: „se pare că„. O estimare ar fi anul 2026 pentru primele modele. Să vedem și execuția.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: microLED, OLED, televizor

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

avion pista otopeni

Ați zburat cu Austrian Airlines?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Nicu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Valy la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Valy la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026