logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
aripa wizz air

Cum zbori ieftin în Egipt?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 25 decembrie 2025 2 comentarii

De fapt, mă gândeam la o combinație ceva mai mare, nu doar Egipt. Bine, sincer să fiu nu mă atrage Egiptul deloc, însă e un pas pentru a călători mai ieftin în Asia…

Am avut și discuții de confort cu oamenii, dar dacă întrerupi zborul și ai doar 3-4 ore de zbor efectiv parcă nu mai e atât de grav. De altfel, n-am zburat mai mult de 4h legat și 7h într-o zi. Mi-ar fi greu.

  • Citește și: De ce ai emigra în Egipt?
  • Citește și: Prima dată cu avionul. Ce trebuie să știu?

Sub nicio formă, în momentul de față, nu mă văd zburând legat 8-9 ore. Mi se pare groaznic, chiar și la business.

Zbor ieftin spre Egipt cu Wizz

Cert este că Wizz Air zboară, mai nou, din Roma. Spre Roma oricând găsiți bilete ieftine, mai ales în perioada asta. Nici nu mai știu de câte ori am fost în Roma, dar sigur am bifat ambele aeroporturi. Sunt mai mulți operatori spre Roma.

Din Roma în Egipt este cursă nouă tot cu ei și se pot face combinații foarte simple. Cu câteva sute de lei se poate zbura la cald foarte simplu. Mai ales că în perioada asta spre Roma sunt variante ieftine față de sezon.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: Egipt, Italia

Comentarii

  1. AlexC a zis

    20 noiembrie 2025 la ora 09:46

    încearcă sa vezi cand sunt oferte la Pegasus, care are zboruri spre cairo, luxor si Alexandria via istanbul. Au avut recent oferte de la 120 euro dus întors spre Egipt (aceleași reguli clasice pe bagaje ca la orice low cost), avantajul fiind ca ai conexiune garantata.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 noiembrie 2025 la ora 09:48

      N-am știut că zboară și Pegasus direct. Am zburat cu ei în Istanbul, sunt OK.

      Văd că au foarte multe conexiuni în Europa, cred că nu sunt în motoarele de căutare că nu prea i-am văzut.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

durres plaja

Am fost în Durres în extrasezon

Comentarii recente

  • Kronwurst la Știrile zilei – 9 octombrie 2026
  • cTm la Știrile zilei – 9 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 9 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 9 octombrie 2026
  • John la Știrile zilei – 9 octombrie 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026