Flip.Ro sunt de ceva timp pe piața noastră. Au fost mici o foarte bună perioadă de timp până când business-ul a prins o investiție mare de la eMAG. Astfel, ușor, ușor au prins tactica de marketing a acelora de la eMAG și au încercat să prindă tupeu cu prețurile, cu serviciile și încearcă să împingă tot mai departe serviciul. După cum bine știți, cei de la eMAG au în portofoliu și pe cei de la OLX, practic, au luat toată piața de eCommerce din România. Cel puțin, pe cea importantă, în care sunt mai toți utilizatorii importanți care folosesc internetul.
Nu aș ști să vă zic în cifre exacte, cert este că procentele sunt tot mai mari în favoarea acestora. Deh, au fost primii în online, au bătătorit terenul și știu ce au de făcut pentru a atrage clienți. A… și au bani.
Mi-ar plăcea să vedem experiențe la cald cu cei de la flip.ro. Eu am fost tentat să vând acolo un telefon, dar până la urmă, citind experiențe am reușit să vând pe OLX. Culmea, tot din același portofoliu de investiții.
Tu ce experiență ai cu aceștia? Ți-au oferit aceeași bani ca pe site?!
Salutare,nu recomand să ți vinzi telefonul la ei.Eu am trimis un iPhone 11 cu vânzare rapida și urma sa mi primesc banii in 1-2 zile lucrătoare….o mare minciună..i am primit după 10 zile….NU RECOMAND SA VINDETI LA FLIP..
La cât l-au evaluat, de curiozitate?!
Niste jegoși cu acte mai jegoși decât amaneturile , am trimis un iPhone 11 ce mai avea garanție până în decembrie 2022 K nou folosit din prima secundă cu folie de sticlă și huse premium , mi-au oferit 1600 lei după verificarea lui mi-au dat 1300 lei.
Ei vând acest telefon cu 1900 dau 2400 lei .
Jegoși jegoși jegoși
Salut. Scriu această recenzie pentru a informa și pe alții cum e cu flip.ro…aka DanyBoss84 Venea BlackFriday și FLIPulețul trîmbițează că pot obține până la 400 lei extra la vânzarea unui telefon. Văd estimarea de preț , vreo 1900 de lei…zic bine …mai scad și ei, mai pun bonusul de BlackFriday, iese decent și comod. Citesc condițiile și termenii, văd că își rezervă dreptul de a retrage oferta oricând și alte mizerii, dar îmi zic că e BlackFriday, sunt serioși, îi recomandă lumea bună, nu au cum să nu pună și ei 50 de lei acolo …bonus …așa cum se laudă. Le trimit telefonul declarat ca nou, recunosc cu câteva zgârieturi…ei sunt specialiștii…scad ei din preț cât se cuvine. Trec zile, vine FLIPulețul cu un mesaj …vezi domnule telefonul are capacul dezlipit…FALS. Repet: FALS. Zic ei…costă atât în service , atâția bani iți oferim…zic …la naiba …deja pute…ce strategie mai au și aștia?…mi-l trimit înapoi …spun alții că au primit retur cu probleme…asta e…vedem cu BlackFriday, ce se alege de oferta lor, îi recomandă vedetele, sfânta presa româneasacă …voi primi un preț decent, îmi spun…sub OLX.ro, dar aleg să fiu comod. Știți cât costă comoditatea asta ? Eu am primit vreo 1500 lei, iar ei l-au vândut cu vreo 2500. Mișto start-up românesc. În concret, problema e că au aruncat momeala pe piață, nu au delimitat clar în ofertă care e bonusul sau dacă există, au lăsat proștii să creadă că se dă ceva de BlackFriday, ceea ce se numește înșelăciune. CONCLUZIA… BlackFriday cu până la 400 lei în plus la Flip.ro (hai și 10 lei, dar nu 0 lei )….PĂCĂLEALĂ…aștept oferta de 1 aprilie . V-am pupat. Fiți atenți . Rușine celor care au pus obrazul pentru ei, i-au promovat și recomandat.
De curiozitate, cine i-a promovat?
Sunt asociate niste nume de publicatii pe site la ei. Plus ca daca vei cauta pe google o sa gasesti si persoane cunoscute, formatori de opinie care vorbesc despre ei…asocierea cu nume mari din comert, inspira incredere…cred ca a venit vremea sa nu mai fim prosti…sa ne conducem dupa nevoile noastre reale si sa ne vindem scump pielea
Am înțeles. Eh, data viitoare vinzi pe site-urile de anunțuri. E normal sa fie mai scump la intermediari. Bine, e o diferență destul de mare…
Buna ziua,
Nu recomand Flip.ro, sunt neseriosi. Am vrut sa vand un telefon, mi-au oferit un pret, dar la evaluarea „specialistului” lor au scazut din pret. Am solicitat sa stiu motivele pentru care au scazut din pret, sa-mi fie indicate eventualele defectiuni ale telefonului, dar nu am primit niciun raspuns. Dupa ce ca evaluarea lor era muuult sub media cu care se vinde acelasi tip de telefon „in piata” au mai scazut putin din pret dupa examinarea „specialistului vietii”. Se profita de faptul ca oamenii de buna credinta apeleaza la ei sa vanda telefonul si gasesc diferite motive sa mai scada din pret putin.Comportament tipic romanesc.
Am mai auzit de treaba asta, nu ești singurul care spune fix același lucru.
Noroc cu clipul lui Dan Dragomir care mi-a intarit convingerea ca sunt neseriosi si practica un marketing ambiguu.Folosesc metoda inducerii in eroare..cica „nou” e 2000RON iar ei il vand cu 1600.Iar cand am intrat pe site-ul emag sa vad si eu cat e domne „nou”..ei bine pretul de „nou” era 1800.
Iar faza patita de tine cu ei de black friday am patit-o cu emag..pentru un samsung galaxy A50 ce aparea la 999RON(nou).Il adaug in cos si cand sa finalizez comanda,ce sa vezi,ii crescuse pretul la 1400 iar la vanzator nu mai aparea emag ci alta firma.Ok,renunt la comanda..caut din nou modelul vandut de emag…nu mai era pe”stoc”.Intru dupa cateva ore,il caut si ce sa vezi..apare din nou pe stoc ,vandut tot de emag ,aceeasi culoare acelasi pret de 999 RON.Il bag in cos si imediat i se schimba pretul in sens crescator.Nu cred ca a fost o hiba a site-ului pentru ca am dat refresh de mai multe ori si telefonul aparea in stoc la aceeasi suma si vandut tot de emag. Prin urmare am renuntat la comanda si l-am luat cu tot cu 999RON plus cadou un acumulator de 10000mA de la alt magazin care nu a practicat mizeria emag.
De evitat!!! Urmare a vanzarii fara probleme a unui telefon care zacea de vreo 2 ani intr-un sertar (doar scaderea pretului initial pentru efectul de burn-in pe ecran, pierdere pe care eram hotarat sa mi-o asum si pentru urmatorul telefon) m-am hotarat sa vand si fostul meu telefon, aflat intr-o stare impecabila, cumparat de nou si folosit in permanenta cu husa. Predai telefonul urmare a unei “autoevaluari” pe site, care aparent e ok pana incep problemele. In cazul meu, predarea telefonului fara a-i face poze inainte s-a dovedit o inocenta costisitoare. Telefonul a fost mult subevaluat (ecran si rama cu zgarieturi, care necesita inlocuire), motiv pentru care am solicitat returnarea telefonului. Am primit un telefon care efectiv arata ca scos din gunoi – ecranul foarte uzat, probabil folosit 24/24, rama cu multiple julituri si deformari, jeg intre rama si ecran. Mentionez ca eu, din respect, am igienizat telefonul inainte de a-l preda. Husa in care am folosit telefonul (si care evident a ramas la mine) pare ca a fost foarte bine protejata de telefon . Mai mult, urmarind pattern-ul deformarilor, este evident ca ecranul si rama au fost atasate la restul telefonului returnat (rama nu poate fi deformata in halul acesta fara a fi afectat si spatele telefonului). Urmare a interactiunii cu Serviciul Clienti, s-a ajuns la capitolul poze cu starea intiala a telefonului, filmarea husei (in stare impecabila) in care a fost folosit telefonul nefiind suficienta. In acest moment, este cuvantul meu impotriva cuvantului lor, nici una din parti nu poate aduce argumente. Oare exista raspunsuri pentru urmatoarele intrebari:
-pentru a evita situatia descrisa, care sunt convins ca nu este unica, de ce nu se solicita poze cu starea initiala a telefonului in momentul autoevaluarii starii telefonului?
-din respect si grija pentru clientii lor asa cum le place sa afirme, trebuie sa-si sustina afirmatiile! Normal ar fi ca specialistii/tehnicienii sau cum vreti sa-i numiti sa fie filmati in procesul de evaluare. Una este sa faci o oferta mai mica si alta este sa inlocuiesti piese din telefon. Suna a service de mahala. Nici eu si nici Flip nu putem sustine afirmatiile cu poze/filmari!
-mai mult, dupa retur au disparut toate urmele din contul meu. Nimic din evaluarea mea initiala, nimic despre “constatarile” specialistului care m-a operat. De ce se sterge istoricul vanzarilor/cumpararilor daca sunt transparenti?
Știi ce e urât la toate poveștile astea?! Efectiv, toate comentariile se duc în aceeași direcție semn că procedura e identică pentru fiecare om în parte. Păcat.
Un cunoscut mi-a recomandat acest magazin, și zic să fac o evaluare a telefonului pe care urma să îl vând lor un Samsung S22 ultra, achizitionat de nou în Decembrie 2022, de 3 luni cu acte (factură), full box, cu husă și folie din prima zi….telefonul impecabil ca scos din cutie. Achizitionat de soție care ulterior a realizat că este prea bădăran pt doamne….
Prețul oferit de ei …, surpriză 2200 lei, zic cred că am introdus ceva greșit în descriere….mai introduc încă odată datele telefonului și același preț. De curios caut să văd cu cât vând ei același telefon și surpriză iarăși, 3800 lei și atentie cu remarca „în stare bună”, nu evaluat „ca nou” cum era cel pe care aveam de gând să îl vând.
Mai departe trageți voi concluziile. O glumă proastă acest magazin …site sau ce o fi…
Nici acum nu pot să uit de jegoșii ăștia…că mai vorbește lumea de ei …și fac la fel…chiar așa…de ce nu mai pot vedea ce constatări s-au făcut…sunt clasificate? FLI Pulețul…așa v-aș face o reclamație și o plângere penală…stați să îmi fac timp
Buna seara,
Tocmai am luat si eu o mare teapa cu un iPhone 13 Pro Max, perfect estetic si functional, care in urma evaluarii tehnicienilor lor a iesit ca are ecranul fisurat si nu numai, rama este si ea fisurata. Mi-au trimis o poza cu telefonul spart, alta culoare a ramei si grilei microfonului.
Am mers sa fac plangere la politie si nu voi lasa situatia asa. Daca mai vrea cineva sa se alature acestui demers si sa oprim intr-un final aceste inselatorii, te rugam Marius sa ne ajuti sa intram in contact!
Dar până la poliție poți încerca și ANPC.
Nu recomand Flip pentru vanzari
Eu tocmai am o experienta urata cu Flip,am trimis spre vanzare un Iphone personal,perfect functional fara defecte,iar dupa evaluarea “tehnicianului” au constat ca telefonul are efect de burn-in si mi au facut o oferta cu 60% mai mica din pretul initial.
Am refuzat oferta,si mi au pus retur telefonul,a ajuns fara probleme,intr-adevar se vede un mic efect de burn-in(inainte nu exista),iar acum urmeaza sa l evalueze tehnicianul meu,intr-un service autorizat.
Le am transmis ca telefonul era impecabil si sa nu faca greseala sa mi trimita telefonul retur cu alt display ,inlocuit de asa zisul tenician,deoarece am pozele displayului original pe interior,pe care le am facut acum 1 an cand am inlocuit bateria,nu au raspuns,bineînteles.
Le am facut un mail,unde le am atasat si pozele,ca sa vada ca nu mint si urmeaza sa deschid telefonul intr-un service si voi verifica daca este acelasi display cu care le am trimis eu telefonul.
Banuiala mea este ca au inlocuit displayul..ramane de vazut.