logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Cât de mult contează culoarea pentru voi?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 16 ianuarie 2023 12 comentarii

Pentru memoria RAM și alte accesorii, evident. Eu-s mai pragmatic, am spart un Logan pe PC și accesorii foto și mă tot mănâncă să mai iau câte ceva. Să nu mai fiu limitat de nimic, să nu mai pățesc ce-am pățit anul trecut cu proiectele. Îmi cumpăr tehnologie pentru a câștiga timp și de-a învăța chestii, evident.

În fine, vorbeam de RAM. Dacă tot sunt extra mulțumit de ceea ce îmi oferă noul PC vreau să îi mai pun încă 16 sau 32 de GB de RAM și să mă ducă 4-5 ani de zile de acum încolo. Vechiul PC și-a scos banii înzecit, sunt convins că și ăsta o să o facă.

Mă uit pe Altex și văd că au intrat în stoc și alte culori pentru memoria RAM. Mă ia prin surprindere, inițial, și mă gândesc că-s alte module. Eu am luat model pe alb doar pentru că erau singurele în stoc, în perioada aia.

Acum au apărut și cele pe roșu, dar la „discount” de 50%. Adică undeva sub 300 de lei.

Chiar și-n filmulețul de prezentare sunt ambele acolo. Practic, plătești enorm doar pentru că e alb și, pare că roșu e mai ieftin, o fi de cocalari.

https://www.youtube.com/watch?v=tSaKUJiwycQ

N-am să înțeleg chestia asta, de ce n-aș investi diferența de bani într-o componentă mai puternică și mai urâtă…

Altfel, Davinci Resolve 16 setat pe GPU(CUDA) și cu CPU rocks. Mi-a randat o filmare de 20 de minute, Full HD, cu 2-3 corecții minore, în 3 minute și ceva. Aș fi stat undeva 1 la 1 pe celălalt sistem, în cel mai bun caz.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: laptop

Comentarii

  1. vasile a zis

    11 iunie 2019 la ora 12:13

    Culoarea face pretul mai mult decat orice altceva, se vede prima vizavi de specificatiile tehnice si alte maruntisuri, plus ca si cocalari se imultesc mai usor 😉

    Misto chestia aia la 550, din pacate stoc epuizat!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 iunie 2019 la ora 12:23

      Va veni ea în stoc, la un moment dat. Păcat că nu pot s-o iau cu mine în vacanță. Dacă nu intră săptămâna asta în stoc sigur n-o să mai fie timp să ajungă.

      Răspunde
      • vasile a zis

        11 iunie 2019 la ora 12:30

        Una peste alta ai facut treaba buna si sa nu-ti para rau de Logan! 🙂

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          11 iunie 2019 la ora 13:15

          Încă îi pun tablă nouă. 🙂 De vreo 3 luni așa… nici n-am mai sunat după el.

          Răspunde
        • vasile a zis

          11 iunie 2019 la ora 13:25

          Dute ma! Da unde l-ai dus la remat? 🙂 Pai stiu ca discutam, la Matizul sotiei in 3 zile, au schimbat praguri, pasaje la roi pe spate, o aripa, antifonat la loc si vopsita toata in 4 zile si schimbat parbrizul ca avea o fisura si nu-l mai primea la ITP.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            11 iunie 2019 la ora 13:26

            Am fost plecat in weekend. ?

        • vasile a zis

          11 iunie 2019 la ora 13:28

          Te inteleg… sa vezi preturile la biserica aia in Anglia! 😉

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            11 iunie 2019 la ora 13:29

            Și nu numai. A fost și Cehia. ?

        • vasile a zis

          11 iunie 2019 la ora 13:43

          Desigur, era sarbatoare si nu se munceste, Dancila fie laudata! :)))

          Răspunde
  2. Costin a zis

    11 iunie 2019 la ora 12:53

    Dupa citeva secarici crezi ca mai are vreo relevanta? 🙂

    Răspunde
    • vasile a zis

      11 iunie 2019 la ora 13:03

      „Unde nu e loc de vorbă, e loc de o Secărică!” 😀

      Răspunde
  3. Iulian a zis

    11 iunie 2019 la ora 17:26

    Nu dau importanță culorii. Pun preț pe funționalitate. Dar evident că și culoarea are un rost binedeterminat.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

castel mimi

Am vizitat castelul Mimi din Moldova

Comentarii recente

  • Postolachi Dumitru la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Marius Cucu la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Marius Cucu la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • Nicolae la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • Marius Cucu la V-au ajuns coletele de Black Friday?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog