logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

3 lucruri faine cu instituțiile de la noi

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 20 iunie 2025 7 comentarii

Nu știu dacă mi-am luat cămașa aia bună, dar sigur am pus un tricou cu burtă și am plecat de dimineață să rezolv birocrație.

Mi-am luat și un coleg cu mine care… e venit de câteva zile de pe Anglea și fiecare și-a rezolvat treburile lui birocratice, cele cu statul.

M-am dus repede cu ghiozdănelul în spate la ANAF, mai exact să încerc să nu fiu prost cu titlurile de stat. Am scos extrasul bancar, am zis că retrag niște bani. N-a fost să fie, banii de fapt, încă sunt subscriși și eu am confundat data depunerii cu cea a extragerii. Voiam să profit de noile titluri și să îi mut în euro, pe Tradeville. Aș fi putut face online, dar efectiv m-a bătut SPV-ul. Doamna a fost amabilă și mi-a explicat ce am nevoie.

Colegul de pe Anglia mi-a semnalizat: „băi, ce frumos ți-a vorbit doamna aceea, parcă zici că nu ești în România.”

Eu, mereu a fost așa la titluri de stat. Și chiar n-am avut situații ciudate acolo.


Mergem la CNAS. Am mers pentru prima dată pe acolo, nu știam de capul meu, întâi prin spital, apoi m-au direcționat unde trebuie. Am vrut să iau cardul european de sănătate, dacă tot bântui 2 săptămâni pe afară. Completat o banală cerere, m-au întrebat dacă am copie xerox de pe buletin și aia a fost. În 7 zile lucrătoare vine cardul acasă.

Super, super rapid și foarte OK oamenii de la ghișeu.


Am ajuns în gară pentru el, ca să rezolve ceva bilete cu cupoanele de pensie, absolut toată lumea s-a comportat OK. Chiar mi-am stricat engleza un pic că nu se înțelegea un străin cu doamna de la ghișeu. Sigur, acolo e atâta zgomot, atâta ecou de la boxele alea de mizerie că nu știi când te răstești sau nu la celălalt. Dar parcă i s-a luminat fața doamnei de la ghișeu când voia să ne dea rest la niște bani pe care nu i-am dat cash. Cu tot cu bilete în mână.

Ideea e că omul de lângă mine a rămas uimit de cât de bun contact a fost cu instituțiile de la noi. Și deh, chiar nu aveam o impresie foarte bună despre interacțiunea cu cei de la sănătate.

Sigur, eu tot aștept ca interacțiunea asta să se reducă tot mai mult. OK, e bună, dar am stat jumătate de zi să rezolv lucruri că m-a bătut un site al ANAF-ului.

Poate n-aș fi observat treaba asta, adică rar am avut interacțiune mai puțin cu oamenii. Pentru mine a fost un soi de… normalitate.

Altfel, în loc de asigurări private, mai ales în Uniunea Europeană, puneți un card european în portofel. E valabil 2 ani de zile și dacă tot vorbim atât de des despre plecat din țară, nu strică să-l aveți și pe ăla…

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: ANAF, sănătate

Comentarii

  1. Alexje a zis

    15 septembrie 2023 la ora 21:26

    Cat ti-au dat sa speli putin imaginea de prin institutii? 😀

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 septembrie 2023 la ora 21:28

      Le dau eu taxe mai mari, mai mult ca duble de la anul.

      Răspunde
      • Alexje a zis

        15 septembrie 2023 la ora 21:32

        Ai vazut videoul asta? https://www.youtube.com/watch?v=JF66G0_Vbr8
        La prima vedere am avut tendinta sa imi strang bagajele si sa revin in Romania dupa ce l-am vazut :)).

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          15 septembrie 2023 la ora 21:41

          Sunt niște puncte acolo adevărate, dar e departe, cred că ăla n-a văzut România vreodată. Dar da, dacă se va dezvolta zona de est mai mult, România o să aibă avantaj, inclusiv dacă va juca cu Ucraina după ce se termină războiul. Dar până acolo mai avem de păpat un pic.
          Măcar, momentan, noi nu ne dăm în cap ca vestul cu emigranții. În rest, oho…

          Dar o repet: stai să vezi ce o să ne-o luăm și noi cu nepalezii și restul în 10-15 ani…

          Răspunde
          • Costin a zis

            15 septembrie 2023 la ora 22:33

            Inafara de harapi n-au decit sa vina toate natiile.
            N-am nici un chef sa se opreasca traficul in timpul rugaciunilor asa cum am vazut ca se-ntimpla in ditai Londra.

  2. Andrei Bucur a zis

    16 septembrie 2023 la ora 10:05

    Am scos cardul de sanatate anul asta, super simplu si rapid.

    Cat despre site-ul ANAF mi-e groaza sa ma gandesc, mi-am agatat urechile pe la spv

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      16 septembrie 2023 la ora 10:08

      E o mizerie totală. E prins în PNRR din câte am înțeles, poate, poate ajungem și noi să plătim taxe triple mai ușor.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

pod londra

Lucruri gratuite de făcut în Londra

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Primele detalii de la eMAG despre Black Friday
  • Cosmin la Primele detalii de la eMAG despre Black Friday
  • Marius Cucu la Am testat Sony Xperia 1 VIII, telefonul pe care nu poți să-l iei din România
  • Marius Cucu la 4 zile în Mallorca. Puteam să mai stau încă 4 și nu vizitam tot
  • Victor la Am testat Sony Xperia 1 VIII, telefonul pe care nu poți să-l iei din România

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026