logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Vi se pare normal să plătiți suplimentar la întreținere pentru un animal?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 28 iulie 2024 5 comentarii

Trebuie să vă povestesc ceva. Am scris articolul ăsta despre animalele de companie, dar n-am făcut legătura cu experiența de acum ceva timp și mi-am amintit prea târziu ca să pot să adaug acolo și să mai putem să dezbatem.

Cum ziceam, eu nu cred că un animal trebuie să stea în un apartament, ci îi trebuie spațiul lui. Nu l-aș vedea în 50-60 de metri de cutie… pe care să îi tot „secționezi după cum vrei” că tu crești vietatea aia și ai „tot dreptul”.

Ei bine, când ești într-o comunitate de locatari lucrurile astea sunt mai greu de gestionat. Pentru că, dacă nu te deranjează pe tine, s-ar putea să deranjeze pe ceilalți. N-am fost direct afectat, dar vecinii din bloc au avut o dispută pe baza unor pisici. Se pare că la etajele superioare erau probleme cu o pisică a unei vecine care urina peste tot pe scară. Eu, de la etajul 1, n-am avut situații sau miros neplăcut, pe mai sus…

Nu am idee cum s-au desfășurat lucrurile și cine a fost afectat în mod direct, cert este că văd un afiș mare: administrația a votat că animalele vor fi introduse la întreținere. Nu relaționez prea mult cu cei din zonă: eu vin aici ca la muncă, îmi văd de colțul meu și atât. Nici măcar la ședințe nu am participat în cei 6 ani de zile de când sunt aici.

Bine, disputa a fost și mai mare, s-au certat pe fiecare chichiță de pe scară, dar… într-un final, a rămas treaba asta: cine are animal de companie o să fie considerat că are încă o persoană în întreținere.

Așadar, vouă vi se pare normal să fie introduse la întreținere, să plătiți pentru un animal în plus?

Din punctul meu de vedere, dacă face „necaz” dincolo de ușa apartamentului trebuie să fie o cotizație.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. bruzli a zis

    28 iulie 2024 la ora 07:35

    In Spania, intr-un complex de apartamente, nu se plateste nimic in functie de numarul de persoane, totul e proporțional cu suprafata apartamentului. Si probabil 30% au caini, chiar cate 2-3, sunt in schimb reguli care ii afecteaza, de ex.in spatiul comun, parc, alei nu au voie decat cu lesa, nu la liber. Pisici ce-i drept nu stiu sa aiba cineva.

    Răspunde
  2. Pheno a zis

    28 iulie 2024 la ora 07:57

    Sunt cateva lacune in legislatia asociatiilor de proprietari/locatari. De exemplu cei care locuiesc la parter si et.1 pot fi scutiti de la plata pentru lift. Cei care au animale de companie doar caini sau pisici pot plati o taxa de cativa lei, dar in niciun caz taxa nu poate fi egala cu suma perceputa pe persoana. Aceasta taxa trebuie sa fie pe chitanta separata pe care sa scrie in clar Taxa pentru animal de companie. Presedintele nu are voie sa cheltuiasca banii din taxele pentru animale de companie, pe reparatii, fond de rulment, salarii, reabilitari, facilitati, consum energie electrica parti comune, etc. si trebuie sa justifice cu acte in regula pentru ce i-a cheltuit, altfel devine caz penal. Asta e valabil pentru blocurile contorizate pe apa calda/rece, fiindca nu conteaza ca-si spala cineva de mii de ori pe secunda animalul de companie, fiindca plateste conform citirilor repartitoarelor. Problema e ca daca ai alte animale de companie, de exemplu, serpi, broaste testoase, papagali, canari, pesti, etc., esti absolvit de taxe suplimentare.

    Răspunde
  3. Vasi a zis

    28 iulie 2024 la ora 12:09

    La noi, bloc cu 10 etaje și lift, sunt câțiva cu câini și pisici și dacă pisicile sunt ținute în casă și nu deranjează pe nimeni, cu câinii e altă treabă. Când îi scot la plimbare, probabil îi scot târziu și câinii fac pișu în lift și evident nimeni nu-și asumă, nu adună, venim noi ceilalți și călcăm în balta aia pe care o ducem în casă. Nu mi se pare ok deloc. Și dacă eu nu pot ieși din casă decât de 3-4 ori pe an dar sunt totuși trecut la întreținere, atunci cei cu câini care trebuie să-i scoată de măcar 2-3 ori pe zi și mai fac și acel deranj …….ceva ar trebui făcut, ar trebui cel puțin o taxă.

    Răspunde
  4. Fărcaș Gelu Dănuț a zis

    28 iulie 2024 la ora 21:39

    Am câine, nu a făcut niciodată în lift (stau la parter) sau Lucrez de acasă de peste 10 ani, plec foarte rar de acasă, deci mă pot ocupa de el.
    Singura dată când a făcut (în casă, nu pe scară0 a fost când au dat cu petarde de sărbători, deși îl scoteam cât puteam de mult, cred că de frică nu făcea afară, iar atunci când nu a mai putut, a făcut în casă, dar avea o figură foarte speriată, nu voia să facă asta, dar nu a mai rezistat.

    Răspunde
  5. Claudiu a zis

    29 iulie 2024 la ora 10:16

    Am stat cu două pisici în apartament. Nu ieșeau niciodată afară, stăteam și la un etaj superior.
    Nu văd ce ar fi consumat suplimentar o pisică într-un apartament. Apa? Păi apa era contorizată. Căldura? Era și ea contorizată.
    Mi se pare stupid să taxezi o pisică ca o persoană suplimentară la întreținere.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

apus malta valleta

6 lucruri de reținut când plecați într-un citybreak

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Postolachi Dumitru la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Marius Cucu la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Pavel la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Marius Cucu la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026