logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Unde ne petrecem timpul în vacanță?

Sau mai bine zis, cum ne petrecem timpul?!

Sunt pasionat de călătorii ca mulți alții dintre noi. Categoria asta vreau să fie cu și despre amintirile mele. Am mai zis-o pe blog, vreau că aici să fie "magnețelul din vacanță", să îmi amintesc cu plăcere despre ce am vizitat, la un moment dat, în viață.

Am peste 20 de țări vizitate în tot acest timp și acumulez pe cât se poate de mult.

Perioadele ca pandemia mi-au tras frâna de mână și nu am mai putut să vizitez prea multe. Așadar, am zis că este ok să fac o categorie cu tot ceea ce am vizitat și să povestesc câte ceva.

În general, sper să adunăm lucruri utile, deși este greu să te obișnuiești pe stilul de călătorit al fiecăruia. Vorba aceea: am fost acolo, am publicat aici! Sper să fie cât mai informativ și pentru voi, iar în comentarii să ne auzim pentru impresii viitoare.

FEATURED

Cel mai bun troller pentru vacanță

Actualizare: 23 aprilie 2025 2 comentarii

Deși nu sunt un fan în a avea troller pentru vacanță m-am gândit să discutăm și despre aspectul acesta într-un articol separat.

V-am zis părerea mea, am promovat cât am putut de mult ghiozdanul în vacanță, mai puțin bagajul mare. Știu că sunt situații și situații, dar în principiu pentru destinații scurte, pentru citybreak-uri, nu avem neapărat nevoie de un troller. Poate doar dacă există un copil mic aș zice că trebuie. În rest, este mult prea multă bătaie de cap. Vorbesc, evident, despre vacanță. Când sunt mai multe de cărat da, un troller este indicat.

[Citeşte mai departe…]
castel valea zanelor

Castelul de Lut: Valea Zânelor

Actualizare: 22 februarie 2026 8 comentarii

Am găsit ceva poze prin calculator când mă uitam după niște poze făcute cu telefon Samsung și am zis că trebuie să povestesc un pic despre Castelul de Lut: Valea Zânelor.

În mini concediul din țară am făcut un popas la Valea Zânelor să vedem și noi Castelul de Lut. Dacă îmi zici de castel eu opresc, chiar dacă îl confund cu un castel ca Mimi.

[Citeşte mai departe…]
ciucas sus

Am urcat pe vârful Ciucaș

Actualizare: 22 februarie 2026 10 comentarii

Dacă tot nu iese treaba cu marea, practic, încerc să evit să stau în soare direct, am zis că merg la munte. Am luat prin eliminare zona în care putem să ajungem fără să ne blocăm în trafic, pe DN1. Am ales ruta spre Cheia, care nu e chiar aglomerată, dar e drum mai prost, evident.

[Citeşte mai departe…]

Alba Iulia

Actualizare: 22 februarie 2026 Un comentariu

Mi-am dorit foarte mult să ajung în Alba Iulia. Bine, în afară de cetate și tot ce se întâmplă în jur chiar nu ai prea multe opțiuni. Dar tot ce este acolo este de vis. E altceva față de ce avem în România.

[Citeşte mai departe…]
poza plaja mamaia

Limanu

Actualizare: 21 februarie 2026 6 comentarii

Limanu într-o zi de vară cu mult soare. Trebuia să fie un articol în care vă povesteam cât de tare este Sony A7RIV. Nu a fost să fie, așa că m-am dat peste cap cu Sony-ul meu și-am împrumutat un tanc de la Sigma de la un amic: 35mm, F1.4. Suficient de mare, dar nu suficient de ok încât să îmi iau gândul de la 24mm pe care tot trag de portofel să-l achiziționez în perioada următoare.

[Citeşte mai departe…]
FEATUREDcastelul corvinilor

Am vizitat Castelul Corvinilor

Actualizare: 21 februarie 2026 7 comentarii

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Hunedoara, la Castelul Corvinilor. A fost prima oprire de după Deva. Pentru mulți ani am trecut prin zonă, niciodată nu am fost acolo.

[Citeşte mai departe…]
panorama deva

Deva

Actualizare: 22 februarie 2026 3 comentarii

În drum spre Timișoara am făcut un popas spre Deva. La Deva am fost la Cetatea Devei, am făcut traseul de vreo 30 de minute spre aceasta. Am fi avut și varianta telecabinei, dar ploua destul de tare și nu prea funcționa, deși erau oameni de-ai „casei” pe acolo ce ne-au indicat pe unde ar trebui să mergem ca să urcăm pe jos.

[Citeşte mai departe…]
cladire timisoara

Timișoara

Actualizare: 25 decembrie 2025 6 comentarii

Am dat o tură prin țară zilele astea, un fel de plimbare cu mașina de 4 zile prin Ardeal și Banat. Am pus degetul pe hartă și-am ajuns pe la Timișoara. Cu ceva opriri în Deva sau pe Transalpina. Felul în care sunt oamenii acolo, în Banat, este total diferit față de ce este în Muntenia.

[Citeşte mai departe…]
abur scropoasa

Cum ajungi la Scropoasa

Actualizare: 22 februarie 2026 12 comentarii

În weekend am vrut să facem o ieșire rapidă la munte. Pentru noi e simplu să pleci pe Valea Prahovei, e mai greu să te întorci. Mai ales dacă e vorba de weekend. Nu am răbdare să stau în mașină, în trafic, așa că prefer să evit. Bine, mai furăm startul sâmbătă dimineață, până vezi bucureștenii că vin și te blochează la Nistorești. Hint: dacă ajungeți până în ora 8:00 la Nistorești n-o să aveți coadă până în Brașov. De data asta ne-am dus duminică dimineață și ne-am întors pe seară. Neașteptat de liber la întoarcere, până la un accident aproape de Ploiești. Un nene s-a gândit că e ok să se lege de un stâlp de electricitate.

[Citeşte mai departe…]
poza plaja mamaia

De ce este Mamaia mai scumpă?

Actualizare: 12 ianuarie 2026 10 comentarii

Anul trecut am fost ultima dată la Mamaia. S-a nimerit la Nord pentru că acolo erau oamenii cu care trebuia să mă întâlnesc. Cazarea a fost ieftină, nu stăteam multe zile, era în timpul săptămânii. Cred că undeva sub 50 de euro pe noapte. Împărțit la 2 a fost chiar ok pentru ce am primit.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

gradistea carturi expuse

Am fost la Cheile Grădiștei și m-am dat pe tiroliană

Comentarii recente

  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Vasi la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Viorel la Prețul de livrare al televizoarelor încă rămâne unul subvenționat
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026