Weekendul trecut am avut ceva eveniment și ne-am întâlnit cu toții la biserică. Suspect. Nu știu de ce.
Prin Ploiești sunt niște băieți super faini din domeniu, de la care mereu am luat lumină. Să știi să îți pui lumina aia să te avantajeze, să te uiți la fizionomia unui om și să îi găsești cele mai frumoase unghiuri, să poți să scoți anumite trăsături mai mult în evidență…
Treburile astea se observă în ani de experiență și… talent. Trebuie să ai talent și ochi să faci anumite lucruri, pe lângă tot soiul de noi oameni apăruți în piața asta.
Eu mă consider outsider, însă măcar pot observa că unii au viziune diferită și…
Am făcut bisericuța despre gadgeturi luate și nah, fiecare s-a lăudat cu ce a mai testat în ultima vreme, însă 95% dintre oameni au ajuns la saturație de lucrul cu oamenii. Probabil de asta sunt și atâtea curbe în progresie.
E ciudat. Sunt 4 ani de la perioada în care am fost toți blocați și parcă voiai să te furișezi printre blocuri ca să te vezi cu oameni, în timp ce acum foarte mulți merg în direcția opusă. S-au săturat.
Sigur, e și copleșitor când ești numărul 1 într-un domeniu și ai mereu deadline-uri.
Mă uit și eu la cât de nașpa a fost începutul de an și bine că am pus frână la timp. Dar mi-am modificat și stilul de a face lucruri, am ajuns să nu mai răspund decât la telefoanele urgente, să prioritizez totul la maxim, cu cât mai puțină interacțiune umană. La un moment dat, obosești. Deconectarea aia din iunie cu Belgia, Budapesta și Veneția a fost o resetare la setările din fabrică.
Pe de altă parte, că tot vorbeam de talent, mi se pare atât de banal ce fac în categoria asta. Mă refer strict din punctul de vedere al pozelor și momentele surprinse. Pe viitor, îmi doresc să surprind cât mai mult din street photo, mai puțin arhitectură. Pare tot mai banală arhitectura și, oricum, sunt deja o grămadă locali care au abordat lucrurile.
S-a loat ice dă tine și de perfecțiune? Hai că-i bine, asta discutam zilele trecute cu niște oameni si era unu care dăduse reset la tot doar să scape din colivia aurită. Și cică îi e tare bine.
Sa tot fie vreo 10 ani de cand am fugit din colivia aurita si de atunci am mai salvat cativa din coliviile lor (la propriu), unii chiar in varsta, care azi imi multumesc, pentru ca uitasera si sa respire dincolo de ea, azi invata din nou. Adevaru e ca iti trebuie curaj, mult curaj, mai ales ca nu’ti garanteaza nimeni nimic si cu atat mai putin ca te adaptezi dincolo de zidurile confortabile.
Eh … Doamne ajuta la toti, care in colivii, care in balcoane.
Problema e mai complexa decat pare la prima vedere/citire. Cine crede ca a scapat de colivie, nu vede cusca dimprejur. Sa ma explic. Intr-o cusca sunt mai multe colivii, dar principiul de functionare e acelasi. Mai multe custi formeaza inchisoarea. Inchisoarea se numeste Terra. Sa spunem ca vrem sa facem abstractie de toate astea, ceea ce e de dorit, fiindca toate se intampla doar in mintile noastre. La nivel de individ exista o anume perceptie personala si nereala, cum ca tot ce e rau e din vina altora. Degeaba vrem noi sa reinodam prietenii, relatii, etc., daca ceilati nu-si doresc asta. Nu sunt sigur ca se mai pot aplica in zilele noastre, vorbele lui Alexandru Lapusneanu „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”, dupa cum scria Costache Negruzzi. Individualismele au devenit calitati si ocupatii de baza, esentiale vietii cotidiene.