logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Un laptop cu Geforce pentru STEM face diferența

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 Comentează

Știați de STEM? Scriu și mă documentez cât pot despre laptopuri de ceva ani de zile și nu știam că există termeni precum STEM. Aparent, există disciplinele STEM despre care ne vorbește chiar și UE. Pentru cine nu știe despre ce am vorbit în primele propoziții: STEM este prescurtarea de la Science, Technology, Engineering și Mathematics. Cu alte cuvinte, termenul se adresează celor care se îndreaptă spre materii la real, nu la uman.

La cât de multe laptopuri am recomandat în ghidurile mele am ajuns la concluzia că, în general, pentru tot ceea ce ține de uman alegi laptopuri ușoare, eventual fără placă video dedicată, în timp ce, dacă ești pe real și te ocupi de chestii fixe, matematică, inginerie, poate chiar programare sau design trebuie să te îndrepți spre ceva cu placă video dedicată.

În ultima vreme, cei de la NVIDIA s-au axat foarte mult pe tot ceea ce înseamnă performanță și STEM. Cumva, au adus în față fel de fel de tehnologii pentru creatorii de conținut, dar și pentru cei care folosesc programe ceva mai puțin uzuale, cu care nu ia toată lumea contact. Așa cum am mai zis anterior, din păcate, la noi totul s-a redus spre a face marketing pe gaming, în timp ce mai sunt și alte activități ce au nevoie de performanțe. Iată că, în ultima vreme, cumva lucrurile se îndreaptă și se nișează. Dacă vreți, mă gândesc chiar și la comparația pe care am făcut-o recent legată de driverele de studio de la NVIDIA, poate chiar și la tehnologii noi ce au apărut precum:

  • NVIDIA Optiums și Battery Boost – lucrează pentru a îmbunătăți bateria laptopului
  • NVIDIA Broadcast – ca de exemplu, această opțiune folosește inteligența artificială pentru a îmbunătăți procesul de învățare prin anularea zgomotului și a ecoului din încăpere atunci când ești într-o conferință. Permite schimbarea fundalului într-unul virtual și te ajută să arăți profesional când ești într-o ședință
Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Cât despre zona de gaming tehnologiile au început să fie evidente și se pune accentul tot mai multe pe ele. Mă gândesc la:

  • RayTracing
  • DLSS
  • Reflex Latency Analyzer

Când m-am documentat pentru a face comparațiile pentru driverele de studio versus cele de gaming am observat că s-au dezvoltat foarte multe opțiuni inclusiv pentru cei care nu fac doar editare video. Acolo e evident, dacă ai placă video dedicată trebuie să te axezi pe placa video. Atât la timeline(pluginuri din ce în ce mai multe optimizate pentru GPU), cât și la export. De exemplu, pentru inginerie, așa cum este în poza de mai jos:

nvidia rtx

În grafic avem chiar și Matlab. Țin minte că pe vremea în care eram la facultate, resursele nu erau chiar cele mai mari pentru acesta, însă nici nu eram la un nivel avansat. În schimb, dacă mergem pe programe precum SolidWorks sau Ansys diferențele sunt din ce în ce mai mari. Am observat că acolo unde este prezent Unity lucrurile se întâmplă mult mia repede. Cu cât lucrează mai bine aplicațiile cu Unity, cu atât diferențele sunt mai mari.

ansys

Mai multe informații despre aplicațiile disponibile sunt pe site-ul NVIDIA.

Altfel, e mișto ce au reușit să facă cu MAX-Q. Laptopurile au început să fie din ce în ce mai subțiri. Unde vedeți în specificații MAX Q înseamnă că modelele au sub 2cm grosime.

Anul ăsta a fost destul de slăbuț pentru mine, pe bază de laptopuri, dar încerc să revin pe sfârșitul anului. Momentan, am testat numai Asus ROG Strix G15 G513QR și asta pentru că am vrut să văd cum se înțelege Ryzen cu NVIDIA. Frumos!

Câteva informații despre campania NVIDIA sunt disponibile și pe site-ul PC Garage. Am văzut modele interesante de la Asus, MSI și Lenovo, dar am rămas un pic uimit că au apărut și laptopuri de la Gigabyte pe piețele de la noi. Ca de exemplu, modelul GIGABYTE 15.6” AORUS 15G XC arată foarte bine, avem procesor de a 10 a generație, de la Intel, avem 32 de GB de RAM și SSD de 512 GB. Din specificații arată foarte bine, chiar sunt curios să văd cât de bun ar fi un astfel de display.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: NVIDIA, publicitate

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

apus tenerife casa

Am dat o tură mică în Tenerife. Mai băgăm măcar o fisă!

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog