Ei bine, după ani buni de zile am ajuns și în Tenerife, pe insulă. N-am căutat să ajung aici în mod deosebit, însă dacă s-a ivit ocazia, de ce nu?
Sigur că este plăcut să pleci de la -10, -11 grade și să ajungi la 25 de grade în 4-5 ore de avion, însă hype-ul ridicat nu m-a dat pe spate. Nu mă înțelegeți greșit, nu este rău, dar nici senzațional.
Cum v-am mai zis și anterior, am plecat în Tenerife via Barcelona. Știam că am acolo o deplasare să văd niște televizoare, am extins și am luat bilete spre Tenerife. Zboruri interne, până am avut eu toate confirmările am zburat cu vreo 25 de euro pe sens. Erau și bilete la 16 euro. Când te gândești că au și discount-uri locale… ajungi să plătești nimica toată pe un zbor ca spaniol. Nu degeaba erau 9 zboruri în ziua aia, pe Flightradar, din Barcelona spre Tenerife.
Apropo, dacă alegeți să faceți treaba asta pentru că găsiți zboruri ieftine luați în considerare faptul că între sud și nord aveți mai bine de o oră de mers și costă în jur de 10 euro transferul(sau ~5 euro cu cartela de turist, probabil ca localnic au discount și mai mare). Eu nu recomand zborul ăsta cu escala de genul pentru că efectiv este dublu de zburat. La mine a fost context de așa natură. Dar am învățat cum stă treaba cu aeroporturile internaționale versus cele interne.
Apropo de transfer, de drumuri, este absolut totul impecabil aici. Infrastructura este impecabilă, chiar dacă pe autostradă și la intrarea în sud sau nord se face ceva coloană de mașini. Chiar și spre aeroport mașinile erau un pic cam în coloană față de autobuze.
Cum este transportul în comun?
Impecabil. Aș putea alinia cu Malta, dar aici este totul OK ca infrastructură. În Malta mai aveai o groapă, te mai plimbau pe niște drumuri obscure. Ai autostrăzi, ai conexiuni bune, poate doar lentoarea șoferilor spanioli care încasează banii să te enerveze. În rest, nu ai ce reproșa.
Sigur, nu poți ajunge chiar în toată insula și este bine să ai mașină ca să nu fii dependent de anumite ore. În weekend anumite autobuze erau din oră în oră, cele directe, care nu te băgau prin stațiuni. În plus, am observat că totul e gândit pentru mașină, orice colț poate fi fructificat pentru turiști este întreținut și „pus la treabă”.
Noi am fost 3 persoane și eram pe punctul de a închiria. Totuși, nu știu dacă ar fi meritat deranjul. Din afișe am văzut că prețurile plecau de pe la 40-50 de euro pe zi. Adică cu siguranță n-aș fi putut acoperi toată insula în câteva zile și sigur ne… întoarcem. Ar fi fost alergătură pentru noi.
Transportul în comun, deși pus bine la punct poate fi… scump. Eu am circulat fără cartelă locală și plăteam doar cu cardul. Am zis că nu mai dau 2 euro pe un card. Comparând cu ce sume aveam eu de plătit seara, ei bine vă recomand să vă puneți bani pe cardurile de transport. Este mult mai ieftin și… chiar mai rapid.
Apropo, se plătește în funcție de unde vrei să ajungi. Mergi 50 de minute cu autobuzul, poți să dai 80 de cenți cu cardul local sau 1.75 euro fără el. Estimarea mea este că prețurile sunt cu 30-40% mai mari.
Atenție că dacă rămâneți fără bani pe cardul de transport ori alimentați online, ori plătiți diferența cash la șofer. De câte ori am menționat card am plătit preț întreg, nu preț de „cartelă”. De 2 ori am pățit-o.
Cum este vibe-ul de Tenerife?
Plajele sunt faine, spaniolii sunt spanioli, iar limba lor e și mai mișto. Însă, la sfârșit de ianuarie nu aș zice că am prins cea mai bună vreme posibilă. Poate că aveam eu alte așteptări văzând în trecut poze diferite. Este posibil să fi avut doar ghinion, dar dacă vedeți în zare nu este vreun efect pe poză, ci praf. Mult!
Totodată, nu aș zice că m-am informat suficient pentru a vedea locurile de pe aici. Asta pentru că britanicul era deja a 6 a oară prin zonă, iar românul avea și el mult mai multe trips & tricks. Așadar, m-am lăsat pe mâna lor. Am fost pe modul: „plantă”.
Noi am stat în Costa Adeje și am bântuit fie pe aici, fie prin Los Cristianos. Ne era la îndemână. Ca idee, eram la 5-6 minute de mers spre Siam Park. Nu știu dacă e cea mai bună poziționare, însă dacă vii din sud(aeroportul internațional), așa cum au venit ei, e mai la îndemână. Dacă vii de pe aeroportul „de casă”, din nord, cum am venit eu, nu este OK. Dar cumva insula a fost gândită atât pentru localnici, cât și pentru turiști. În sud turiștii, în nord, localnicii. Vreme de plajă nu a fost în mod deosebit, mai degrabă stăteai pe un smoc de iarbă pentru că bătea Calima destul de tare.
Citea britanicul de la cazare că școlile pe aici au fost închise că bătea „vântul”. Sau poate a dat de un clickbait și doar anumite activități închise. Mă gândesc că ăsta era motivul pentru care destul de mulți spanioli încă stăteau cu masca pe față. Praful ăla intra peste tot!
Aș zice că am nimerit mai mult în zona cu turiști de vârsta a III a. Liniștit de altfel, poate prea liniștit. (mai târziu mi-am dat seama că problema a fost strict de vreme, odată ce s-a îmbunătățit oamenii au început să iasă la plimbare, pe străzi, pe plaje)
Apropo de britanici, am râs inclusiv de britanicul întâlnit aici. Acesta chiar a votat pentru Brexit, iar acum înjura că în Tenerife trebuie să dovedească sume de bani ca să intre, să aibă cazări luate, să stea maxim 180 de zile pe aici, în timp ce noi am trecut ca prin brânză. Acum regretă!
Experiențe, că obiective turistice nu prea am bifat
Am prins câteva zile foarte ciudate, iar Calima nu ne-a lăsat deloc. Ce-i drept, cred că e strict de alegere a locației. Pur și simplu trebuie să fugi de ea. Nasol este pentru mine, pentru ochii mei că n-am plecat cu lacrimi artificiale după mine. Foarte simplu poți să faci conjunctivită cu praful ăsta de aici. Eu după operația la ochi am o oarecare sensibilitate la praf și m-am ferit cât am putut.
Ne-am rezumat la plimbări pe faleză și prin Los Cristianos. Singurii care erau disponibili să iasă din bârlog erau cei mai în vârstă și cei care făceau surfing. Așadar, am bifat cu succes: Las Americas și Los Cristianos.
Aeroport Sud din Tenerife
Pe de altă parte, în prima zi mai normală am fost la… aeroport. Cu ocazia asta am vizitat și aeroportul din sud. Britanicul a avut fantezii să pozeze avioane. Să se uite la ele cât se poate de aproape. Aș fi făcut poze senzaționale la apus din zona aia, dar deh, nu îți iese în vacanță să alegi intervalul orar.
Am uitat să precizez costurile pentru transfer spre aeroport. Folosiți autobuzele verzi, luați cartela locală, iar ca autobuze luați 20 pentru aeroportul din sud și 40 pentru aeroportul din nord. Costă ~2.8 euro dacă nu aveti cartela locală și 2.35 euro cu cartela.
De acolo efectiv am trecut pe sub un tunel lung de vreo 300 de metri în beznă totală. Era mare, aerisit, dar cumva cred că era folosit pentru inundații. 3 tâmpiți căutând să facă o poză bună cu niște avioane. Experiență!
După ce am mers câțiva kilometri buni prin zona deșertificată am mers și spre plaje. Nu în zona de plaje clasice, amenajate, ci cele cu pietre, pietre ceva mai mari și foarte alunecoase. Frumos pentru poze, nu prea frumos pentru picioare. Picau oamenii pe acolo unul după altul.
El Medano
Pe seară, eram în stația de autobuz și… mai erau vreo 5 minute până să vină următorul. Am făcut la mișto autostopul și cineva chiar a oprit. O tipă(încă e discutabil genul) din Polonia tocmai aterizase în Tenerife și-a închiriat o mașină… Ne-a depășit și… s-a întors să ne ia.
„3 stații mai târziu de autobuz” am ajuns în El Medano. La prima vedere orașul pare destul de interesant. N-am stat foarte mult, am vizitat un pic piața locală și-am mâncat ca să putem să urcăm pe ceva deal. Acolo am prins un apus destul de OK. Probabil cel mai OK apus din perioada asta. Nu a fost să fie nimic senzațional, pur și simplu au fost numai nori, praf. Același lucru și la răsărit, în fapt, nici nu mă mai chinuiam să ies.
Zona este faină, parcă zici că ești într-un deșert. Plajele sunt imense, nisipul este fain. Târziu, chiar am prins că se filma un soi de spot de promovare pentru Tenerife. Aceeași oameni filmau 2 zile mai târziu în Santa Cruz prin parcul lor.
Data viitoare o să stau mai mult și prin „Centrul Vechi”. N-am reușit să bântui prea mult pe străduțe.
Los Gigantes
Cel mai mult mi-a plăcut în Los Gigantes. Toată stațiunea e pur și simplu senzațională. Un pic de munte, un pic de rocă, un pic de apă, de soare, turiști suficienți, cald suficient. E mult mai verde decât în Costa Adehe, e viu totul în jur. Dacă aveți suficient buget și disponibilitate cred că ar fi o idee să vă cazați în zona aceea. Doar că nu este neapărat loc cu plaje cu nisip fin, ci mai degrabă bun de explorat.
Acolo am nimerit și vreme de plajă și ne-am pus să facem baie într-o piscină naturală. Veneau valuri de 10-15 metri în spatele tău. Foarte, foarte fain!
Acum deh, era destul de turistic și acolo, iar gusturile nu se aseamănă. Colegii au vrut mult mai RAW, mie mi s-a părut foarte interesantă zona.
Masca
Nu am fost la Masca, în schimb colegii au fost în trecut. Am văzut ceva filmări la ei și accesul, da, se face cu mașină închiriată. Erau în Los Gigantes foarte multe combinații, ba autobuz, ba taxi pentru a merge în Masca.
Din ce am urmărit în filmările lor nu aș putea spune că regret că n-am fost acolo. Da, este turistic, este o poveste împachetată pentru a se face activități noi, însă a fost bine că n-a fost o prioritate.
Santa Cruz de Tenerife
Probabil că n-aș fi ales să stau în Santa Cruz dacă nu aveam biletul de avion de acolo. N-am avut nici disponibilitate să merg spre Las Teritas, măcar să bifez plaja pentru câteva ore. Am ajuns pe seară în Santa Cruz, am dat o tură prin parcurile lor și cam atât.
A doua zi, deși a fost zi plină pur și simplu am bântuit prin oraș, prin parcuri. Partea mai puțin faină a fost că am nimerit luni. Ei bine, la ei lunea e cam mort totul ca activități sau chiar muzee. E un muzeu aproape de port, ceva cu armată, dar închis fix lumea. Mai mult, era și ceva carnaval care se organiza și totul se raporta la ce era pe acolo.
Orașul în sine nu zice nimic, poate prin zonă trebuie bifate plajele faimoase. Poate data viitoare!
Cât costă mâncarea?
E absolut decent să mănânci în Tenerife. Cred că m-am descurcat mai bine ca în Portugalia, însă în general prețurile erau între 10-15 euro de persoană de masă. Bine, în zona super turistică te puteai îndrepta spre 30 de euro dacă te chinuiai. Au fost zile în care am mâncat chiar și cu 10 euro 2 feluri de mâncare și desert. Poți să mănânci și mai ieftin de atât, dacă vrei shaormerie, însă noi am evitat.
Ah, de reținut și că veți găsi și meniuri în limba română, pe alocuri, semn că ai noștri sunt prezenți pe acolo. Sau că ei știu să se vândă destul de bine și își dau seama că sunt mulți din România care vizitează insula.
Tare este că am luat câteva produse locale, direct de pe insulă și gustul era net superior. Bine, am nimerit și mizerii, pe alocuri.
Scriind toate astea îmi dau seama că am cam dat skip fructelor exotice. Nici nu mi-a dat prin cap că aș putea încerca ceva de genul, m-am limitat la clasicele produse pe care le găsești pe aici. Pun pe checklist pentru data viitoare.
Totodată, costurile mici au fost și legate de cazare. Ei bine, am avut cazare la 10 minute de mers spre plajă. În linie dreaptă, evident. La pas făceai 20-25 de minute până la cazare, pe scări, pe străduțe. Dacă făceai de 2-3 ori pe zi nu îți mai trebuia nimic. Era cazare de ales pentru a merge cu mașina, era destul de abrupt până acolo. Așa că ne-am oprit la primul supermarket și-am renunțat în a mai lua mic dejun și cina în oraș. Costurile au fost mult, dar cu mult mai mici decât aș fi bănuit. Dacă am fi găsit și cărbuni probabil s-ar fi făcut și ceva grătar. Românește, că doar mai erau conaționali în complex, acolo.
La început nu mi-a plăcut insula. Nu înțelegeam hype-ul. Ușor, ușor m-a prins și cred că e o insulă pe care trebuie să o vizitezi. Nu degeaba am întâlnit români la pensie ce au ales să stea o lună de zile pe insulă. Cu siguranță o să mă mai intorc și cu alte ocazii, poate chiar în noiembrie, decembrie, nu la sfârșitul lui ianuarie. Oricum, ce am bifat eu din insulă nu reprezintă nici măcar jumătate. Mi-ar fi trebuit măcar 10 zile ca să pot să mă bucur de toate cele.
Ați întrebat de luni de zile?! Meh, dacă nu prindeți Calima la treabă eu aș merge cel puțin 10 zile, poate 15 zile. E mai permisiv ca în Malta, ai mult mai multe locuri de făcut plajă, ai mult mai multe lucruri de făcut pe insulă.
De ce să faci asta? Nu văd sensul pentru care ai face așa ceva. Mâncarea este relativ ieftină pe insulă, iar experiențele sunt diferite. E păcat să fiți limitați la mâncarea de la all inclusive.
Daniel a zis
Bun asa… inca o destinatie de pus pe lista.
Marius Cucu a zis
Așa, poate prindeți voi zile bune că la mine primele 2 zile au fost nașpa. Ah, acum la sfârșit de ianuarie, răsăritul era pe la 8 și ceva și seara se întuneca la 18 în cel mai bun caz. Apusul în 10 minute era gata.
Pentru martie, acum 2-3 zile erau prețuri foarte OK pe Wizz, dacă n-aveam Malaga cred că mai băgam o tură.
Daniel a zis
Am deja sfarsitul acestei luni madridul (toledo, avila, segovia, madrid) asa ca trebuie sa caut ori in perioada pastelui ori pe la vara (sa inlocuiesc grecia cu tenerife).
Pare o varianta buna cu plecare de pe iasi spre barcelona/madrid si dupa aia spre tenerife. Desi, la 4 persoane cate suntem noi, ieftin nu are cum sa fie :))
Marius Cucu a zis
E obositor. Dacă nu stai mai multe zile în Barcelona nu cred că merită mișcarea. Bine, la dus am avut și faza cu Wizz și am stat 7 ore în aeroport, probabil că mi s-a luat :))
Eu am rămas peste noapte în aeroport. Bine, noaptea a început la ~3. Zborul oficial ajungea la ~1, însă am estimat bine că vor fi întârzieri fiind zborul de noapte și s-au adunat aproape 2 ore și ceva. Parcă e și o oră diferență de fus orar. Dar cât am băgat un sandviș, cât am mai editat 2 poze s-a făcut 9 dimineața.
Daniel a zis
Ma refeream la costul transportului, ca pe wizz am vazut niste preturi de iti sta inima pentru zboruri directe. Oricum pentru vara aveam de gand cel putin 15-16 zile in grecia (da, activitatea imi permite sa lucrez de oriunde) asa ca poate gasesc variante bune pentru tenerife.
Marius Cucu a zis
Eu am căutat pe Otopeni și chiar m-am ofticat că am ales să mă chinuiesc cu escală. Am mai văzut de dimineață pentru Barcelona, cu Dan Air, din Bacău, niște prețuri foarte OK. 100 de euro dus întors Barcelona Bacău cu 20 de KG bate orice low cost.
Daniel a zis
Si …. in loc de avila, toledon, madrid – plec mai departe catre tenerife. Am gasit cu 1500 lei bilete pentru 4 persoane din madrid spre tenerife nord (dus-intors). In rest, aceleasi costuri cu masina, cazarea ca si pe continent. Numai ca e mai cald.
Marius Cucu a zis
Să vă bucurați de plajă și cremă de protecție la voi.
Daniel a zis
Fusei… si ma intorsei … Interesanta insula, incercat sa vedem cat mai multe chestii, am stat si la plaja, am facut si baie (cam dardaita) in ocean.
Nu pot sa zic ca am fost impresionat – este o destiantie de bifat. Parerea mea.
Marius Cucu a zis
Cumva, e confirmată experiența mea. Dar sigur a fost mai cald ca aici. ?
Daniel a zis
Da, cald a fost in sud. Dar vreo 3 zile ne-a capiat vantul… In nord cam a plouat in fiecare zi (am avut niste amici care erau cazati acolo) si destul de racoros.
Am avut noroc cu teide – a fost inchis in ziua cand am luat bilete din cauza vantului si ne-am reprogramat a doua zi si, cand am ajuns acolo, incepeau sa se disperseze norii si a fost ok.
La siam park am prins la fel, vremea ok… putea fi cu 2 grade mai cald si ar fi fost mai bine.
Recomandare de restaurant in nord, langa plaja las teresitas https://maps.app.goo.gl/AvW1G1K3zj789nLY8
Marius Cucu a zis
Ați fost organizat spre Teide sau ați încercat să mergeți doar voi?
Da, în nord e vremea mai ciudată față de sud. De aia sunt zone atât de uscate în sud față de… verdele din nord.
Daniel a zis
Am fost 7 persoane, am cumparat bilete online. Doar pentru varf si pentru traseele de sus (nu am luat permisul ala special sa urcam sus pe vf pentru ca am fost programati la ora 15.30 si noi nu dam pe afara de sportivitate). 40 euro dus intors pentru adulti.
Plus ca am urcat pe un traseu foarte misto (am avut masina inchiriata – recomand CICAR pentru ca este totul inclus, asigurare full, etc – fara depozit si fara credit card. Poti plati chiar si cash.) si am vazut peisaje misto (eu fiind sofer mai greu cu pozele plus ca nu sunt nici talentat).
https://ibb.co/jzP3ChX
https://ibb.co/VvschWd
https://ibb.co/5BksmMH
https://ibb.co/pXbFbpq
https://ibb.co/1mKc2cX
https://ibb.co/wzd8Nmp
https://ibb.co/pbbhvkb
https://ibb.co/TRs5tS8
https://ibb.co/1ZkF26V
https://ibb.co/7J0Pr7h
https://ibb.co/r7hYjhz
https://ibb.co/KGkVhPy
Marius Cucu a zis
Și noi am făcut un vârf în El Medano. Bine, cred că am urcat 20-25 de minute, dar alert că pierdeam apusul. Față de un Ciucaș sau altele… mi s-a părut parfum aici.
Wow, ce tari sunt pozele tale. Noi n-am ajuns la nori!
Am auzit și eu de Cicar că sunt foarte OK, dar… eu prefer să fac poze, nu să conduc, las pe alții.
Constantin a zis
E frumos bre in Tenerife, nu mai carcoti! 🙂
Am rude stabilite acolo (in Santa Cruz) si daca nu adaptez la Italia (putin probabil, totusi) in Tenerife o sa ma stabilesc cand ies la pensie.
Tenerife e considerata zona economica defavorizata si nu are TVA la produse, de aceea e atat de ieftin acolo.
P.S. Toate muzeele din Europa sunt inchise lunea!
Marius Cucu a zis
Are 3% parcă. La transport, cel puțin, sigur e 3% TVA-ul. La produse nu m-am uitat.
Am cârcotit doar primele zile că n-am văzut soarele, în rest, da, fain. Ah, iar Costa de Adeje e ceva mai uscată față de Los Gigantes. Acolo vedeai mai mult verde, mai Okiș…
Bobses a zis
Am stat vara trecuta 1 saptamana in nordul insulei, in Puerto de la Cruz. Mai mult ne-am plimbat si am vizitat, desi am stat un pic si pe plaja cu nisip negru de acolo. Am fost si pe insula La Gomera, si la Masca (e fantastic drumul pana acolo), Parcul National Teide, Loro Park.
Vara asta mergem in sud, la Costa Adeje.
Imi place tare mult grupul asta de insule – cred ca la anul urmeaza Grand Canaria.
Marius Cucu a zis
M-au disperat ai mei cu Teide. De oriunde se vedea, tot se raportau la el. Da, după încă o tură în Tenerife bag Gran Canaria și, doar că mai am bani pe cartela aia locală, trebuie să o folosesc până expiră:))
Mie mi se pare ciudat să mergi în Loro Park și Siam. Dacă vreau activități de genul bag o tură la Therme. Nu-i chiar la fel, dar mie îmi place să explorez.
Bobses a zis
Nu, la Siam nu am fost si nici nu am sa ma duc. Dar Loro Park e cu totul altceva – e o gradina zoologica foarte-foarte misto. Plus ca are niste spectacole care mi-au placut si mie: cu orca, lei de mare, papagali si delfini.
Marius Cucu a zis
Intrarea parcă era între 40 și 50 de euro. Mi s-a părut mult și deh n-aș fi intrat acolo decât dacă chiar ploua. Dar doar a fost praf puternic și vânt, foarte mult vânt încât ne picau pe drum din „salciile” lor. (palmierii)