logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
spate motorola

Trebuie să învățăm să nu cumpărăm produse dacă știm că brandul iese de pe piață

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 8 iulie 2026 Comentează

Sau dă bănuiala că o face.

Citesc pe Reddit de problemele pe care le întâmpină lumea despre Oneplus. V-am zis, știam încă din ianuarie că Realme are probleme, iar de Oneplus am aflat un pic mai târziu. De principiu, se comunică destul de mult între noi, cei care testăm produse, și producătorii care vin și pleacă. De multe ori, dacă pleacă… sau urmează să se întâmple asta, se face liniște. Atunci îți pui un semn de întrebare: fie pleacă la altă agenție, fie brandul renunță la piața locală. Am o grămadă de exemple, primul care îmi vine în minte este vivo. Acum sunt copii aproape la indigo cu realme și Oneplus. Ah, oficial, nici Panasonic nu mai are comunicare pe la noi, dar încă îi văd în piață.

Dar măcar am anunțat fix când am auzit de asta. Era clar și din comunicarea lor: bagă bani în OPPO și renunță la Oneplus și Realme. Au închis tot, divizii de marketing, promoteri. Tot, tot. Restructurări au fost și la alții mai mari precum Asus. E dubios că sunt coloși, domină piața locală, se bat cot la cot cu Lenovo. Asta înseamnă piață în scădere!

Revenind, ar trebui să învățăm să nu mai cumpărăm produse dacă auzim bârfe că se retrag de pe o piață. Uitați aici și aici experiențe cu garanția. Pur și simplu, e ca și cum ai lua un produs de pe OLX. Nu are garanție, nu are nimic.

Mai ales dacă este un produs pe care tinzi să îl folosești pentru mai mult de 2-3 ani cu atât mai mult. Până la urmă, asta înseamnă să iei produs de brand și produs de „flagship killer”. E bine la început, inclusiv ca preț, dar vin vremuri în care nu știi ce se întâmplă. Sau poate ai noroc și n-ai nevoie de garanție, de service de vreun fel. Dar așa… repet, de ce n-ai lua de pe piața gri? Măcar știi din prima de „taxa de risc”.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

frankfurt linie tramvai

Unde se mănâncă bine și ieftin în Frankfurt?

Comentarii recente

  • John la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • Marius Cucu la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • Marius Cucu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • dam167 la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Marius Cucu la De ce ai crede că poți obține o cazare la 25 de euro în centrul Veneției?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026