logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
asus rog spate foto

Cele mai bune telefoane Asus

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 august 2026 Comentează

Efectiv, nu am știut puterea celor de la Asus de pe telefoanele mobile. Întotdeauna am crezut că aceștia sunt mai axați pe laptopuri, pe monitoare, nu pe telefoane. Ignorant.

Am testat, recent, noile telefoane de la ei și mi s-au părut cel puțin interesante. Ce-i drept, nu au atât de multe modele așa cum au alte branduri, așa că e ceva mai ușor să le ții minte. Ba chiar au împărțit un pic în telefoane de gaming și telefoane normale, flagship-urile clasice.

ASUS ROG Phone 11 Pro

De data asta se pare că le-a reușit cu modelul acesta. Asta pentru că este un flagship în adevăratul sens al cuvântului. Arată mai bine, nu mai are forma aceea a unei console de gaming.

Asus Zenfone 11 Ultra

Ei bine, și aici au învățat destul de multe cei de la Asus. Ar fi interesant de văzut când vor reuși să mai lanseze un model atât de bun ca acesta. Erau tot felul de zvonuri că Zenfone 11 nu va veni. Ei bine, chiar dacă este model vechi, eu vă recomand să vă îndreptați atenția și spre el. Chiar a fost un best buy la momentul acela.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.
RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Cumpărături Etichete: noads, telefon

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

dusseldorf strada 8

O zi în Düsseldorf e suficient!

Comentarii recente

  • Postolachi Dumitru la Satul românesc nu mai e ăla idilic
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 20 octombrie 2026
  • George.s la Știrile zilei – 20 octombrie 2026
  • Marius Cucu la A folosit cineva serviciile celor de la Clausweb?
  • Daniel Nanboe la A folosit cineva serviciile celor de la Clausweb?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026