Am cochetat un pic cu cei de la Clausweb pe niște pachete de hosting micuțe, shared, dar nu cred că pot avea o opinie suficient de bună despre aceștia. Nu vreau decât să aflu de la voi ce păreri aveți și experiența cu ei. Înainte de toate, cred că asta e important: cum comunică, ce uptime au.
Tocmai de aceea mă gândesc că ar fi mai bine ca cei din comunitate să ne povestească mai multe despre experiența cu ei, cât de OK sunt și cum răspund la tickete.
Cred că ăsta este cea mai important lucru, să poți să ai un răspuns rapid la ceea ce te interesează. Mulțumitor sau nu.
Tu ce experiență ai avut?

Am achitat un serviciu de găzduire și am solicitat migrarea datelor de la furnizorul anterior. După efectuarea migrării, mi s-a comunicat că datele depășesc spațiul pachetului cumpărat și mi-au fost propuse variante de upgrade. Consider că acest aspect trebuia verificat și clarificat înainte de efectuarea transferului.
Modul în care a fost gestionată situația m-a determinat să renunț la colaborare și să migrez la un alt furnizor încă din prima zi. Am solicitat restituirea sumei achitate, însă CLAUS WEB a refuzat, invocând efectuarea migrării și clauza contractuală privind nerambursarea sumelor plătite în avans.
Compania a precizat că upgrade-ul era opțional și că serviciul inițial rămânea disponibil pentru perioada achitată. Pentru mine, acest răspuns nu a rezolvat nemulțumirea: plecasem deja la alt furnizor și îmi pierdusem încrederea în echipa lor.
Mi se pare inacceptabil să păstrezi integral plata în aceste circumstanțe, fără să propui o soluție amiabilă concretă. Din experiența mea, abordarea a fost rigidă, lipsită de seriozitate și de respect față de client. Formulele politicoase din răspunsuri nu compensează felul în care a fost tratată problema.
Nu recomand CLAUS WEB, pe baza experienței mele. Recomand celor care iau în calcul serviciile lor să clarifice în scris, înainte de plată și migrare, compatibilitatea pachetului cu datele existente și condițiile exacte de rambursare.