logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Nu știu dacă mă pricep la făcut bani, dar dacă prietenii îmi spun că sunt zgârcit eu ajung să zic că sunt calculat, că știu să îmi economisesc banii.

Filosofia mea de viață este simplă. Cheltuiesc azi mai puțin decât am produs. Dacă depășesc o fac pentru sănătate sau urgențe. Niciodată pentru hobby.

Cred că este cel mai bine să facem acest lucru, pe termen lung.

Mai nou, am început să bag banii în tot felul de lucruri, să am surse pasive de venit. Nu mă pricep, nu am timp să mă ocup de toate, dar este bine să fie acolo niște bani. Nu se știe de unde sare.

Eticheta aceasta este despre bani, economisire și cum am economisit eu, de-a lungul timpului, ce pași am făcut. Nu prezintă rețeta succesului, însă, puteți învăța din experiența mea, a celorlalți colegi.

economisire bani

Vom putea garanta credite cu titlurile de stat

Scris pe 25 august 2026 4 comentarii

E și vina mea că citesc unele comentarii de pe internet. Când văd cât de multă educație financiară avem ca țară mă gândesc dacă mai are rost să continui să discut pe nișa asta. N-am absolut niciun beneficiu, iar traficul din zona asta e mai mult ca neglijabil. Mă sperie, însă, să văd că suntem blocați în timp. Problema e că proștii ăștia au gura atât de mare încât pare că sunt majoritari.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

46% dintre români pun deoparte cel mult 500 de lei pe lună

Scris pe 21 august 2026 2 comentarii

Cred că au văzut ăștia de la TBI că scriu mult despre economisire și despre investiții că m-am trezit cu un comunicat de la ei. Am niște amici care au ales să își facă fondul de siguranță acolo că, probabil, era cea mai bună dobândă, la momentul ăla. Eu am preferat Salt din comoditate. Deja nici ei nu mai oferă dobânzi atât de bune. E normal, când o să scadă și dobânda de referință, dar și inflația, vor scădea și dobânzile astea.

[Citeşte mai departe…]
bacnote euro

O idee cu costul de oportunitate și timing

Scris pe 15 august 2026 3 comentarii

În treaba asta cu investițiile contează un pic și perioada și… oportunitatea. Cum am mai zis, am preferat, însă, să merg pe teren destul de sigur, dar și cu câteva mici virgule pentru că mai sunt și persoane prin jur care influențează într-un fel sau altul. Recomandările de pe internet oricum diferă după cum bate vântul. Oricum, 99% dintre ei îți vând cursuri. Nu zice nimeni că dacă n-ai economii suficiente nu faci nicio brânză. Sau nimic notabil, așa cum trăgeam concluzia aici. Asta și pentru că se aleg instrumente proaste.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

E timpul să puneți titlurile de stat la un broker

Scris pe 7 august 2026 8 comentarii

Mai ales, dacă aveți banii pe card, nu cash. Pe cash mai e o scuză că poate vrei să ai banii în mână, dar altfel nu aveți de ce să vă complicați cu Poșta Română sau cu Ghișeul.ro. Ori chiar direct Trezorerie. Am pus și acolo, au evoluat serviciile mult, dar tot sunt praf.

Ok, într-adevăr sunt soluții, dar suportul tehnic nu există deloc la stat.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Probabil acum vor fi corectate și comisioanele

Scris pe 22 iulie 2026 3 comentarii

Din categoria lucruri pe care Cucu le face fără să gândească. Sau pe fugă că… eram oarecum conștient că mi-o pot lua. Tot zic că mă potolesc, în ideea că ar trebui ca un telefon de backup să rămână separat pentru bursă, nu să schimb mereu totul pe fugă, de pe o săptămână pe alta.

[Citeşte mai departe…]
card bancar ing

Mi-a trebuit 3 ani să învăț să…

Scris pe 17 iulie 2026 2 comentarii

Nu fiu prost.

Într-o singură măsură, că mai am multe lacune. Multă prostie adunată în mine.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

România va avea derivate. Bine, BVB-ul

Actualizare: 14 august 2026 4 comentarii

Dacă îmi zicea cineva că voi avea 84.39 % pe BVB credeam că face mișto. Practic, banii băgați în ultimii 2 ani aproape s-au dublat. Evident, zic aproape că s-au băgat constant, nu fix acum 2-3 ani. DCA. Dar am strâns de un apartament în Ploiești ca randament ceea ce nu îmi vine să cred. Mi-am obținut liniștea, cum s-ar zice.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Câteodată, cifrele mari nu zic nimic

Scris pe 1 iunie 2026 Comentează

Mă roade o chestie de câteva luni pentru că tot o văd pe internet și nu numai. Chiar recent am văzut că un băiat a făcut de un apartament pe Onlyfans și a făcut un pic de „profit”.

Cred că a fost simplu în anii 2010-2020 când veneam de după criza din 2008 și a fost mai mult deflație decât înflație în lume.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

1 din 10 oameni economisește, în România

Scris pe 22 mai 2026 5 comentarii

Am dat cu un pic de check in pe la țară și-am luat pulsul. Suntem pe perioada de „interes”, ne uităm la ce începe să ne doară pe noi ca să știm ce moștenim. Îmbătrânim și noi. Pe de altă parte, făceam un calcul mai puțin matematic: se cam trece de 85 de ani prin zonă. Speranța de viață a crescut. Ce să vorbești altceva și cu bătrânii?

[Citeşte mai departe…]
bani timp

O scurtă istorie a marilor crize economice

Scris pe 16 mai 2026 4 comentarii

Mi se pare că informarea este cea mai bună. Mă bucur, însă, că, de principiu, sunt situații în care oamenii se informează destul de bine când vine vorba despre bursă. Dar la început toată lumea și-o ia. Când nu pricepi chiar tot ce se întâmplă.

Apoi… devine plăcere să te informezi. Asta dacă vei continua.

[Citeşte mai departe…]
Pagina următoare »

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

Am fost la Casa Timiș

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Știați de InterRegional Călători?
  • Anda-Lucia la Știați de InterRegional Călători?
  • Doc la Nu cred că mai există echilibru
  • Postolachi Dumitru la Nu cred că mai există echilibru
  • Marius Cucu la Nu cred că mai există echilibru

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026