logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Nu știu dacă mă pricep la făcut bani, dar dacă prietenii îmi spun că sunt zgârcit eu ajung să zic că sunt calculat, că știu să îmi economisesc banii.

Filosofia mea de viață este simplă. Cheltuiesc azi mai puțin decât am produs. Dacă depășesc o fac pentru sănătate sau urgențe. Niciodată pentru hobby.

Cred că este cel mai bine să facem acest lucru, pe termen lung.

Mai nou, am început să bag banii în tot felul de lucruri, să am surse pasive de venit. Nu mă pricep, nu am timp să mă ocup de toate, dar este bine să fie acolo niște bani. Nu se știe de unde sare.

Eticheta aceasta este despre bani, economisire și cum am economisit eu, de-a lungul timpului, ce pași am făcut. Nu prezintă rețeta succesului, însă, puteți învăța din experiența mea, a celorlalți colegi.

economisire bani

Vom putea investi în orice țară din UE

Scris pe 5 mai 2026 4 comentarii

Premisa e bună, dar nu știu cât de util este lucrul ăsta. Am învățat, însă, să fiu defensiv când nu mă pricep sau nu înțeleg. Mi-am luat-o o dată la pilonul 2, când s-au făcut modificările acelea cu banii dați sub formă de pensie. Mi-am dat seama, însă, după că modificările au fost făcute cu cap. Dacă în 3 ani s-au produs randamente în 8 ani lucrurile stau total diferit.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

A venit și primul milion pe bursă

Actualizare: 30 iulie 2026 9 comentarii

Am zis că articolele în sine, despre activitatea de pe bursă n-o să le mai fac publice. Adică observ că sunt de interes, dar când te întreabă oameni, în gura mare, pe stradă dacă ai făcut milionul parcă nu e tocmai fain.

[Citeşte mai departe…]
bacnote euro

Am luat titluri de stat cu 6.4% dobândă

Scris pe 19 aprilie 2026 Un comentariu

Din 2023 încoace, aprilie și mai sunt luni de pauză la economisire. E și o perioadă frumoasă, am facturi neîncasate de prin noiembrie. Pe de altă parte, sunt OK că știu că banii ăia vor veni cândva. Încă un buffer.

[Citeşte mai departe…]
salt business card

Cred că se vor putea cumpăra și titluri de stat din Salt Bank

Actualizare: 20 august 2026 13 comentarii

Tocmai am făcut update la aplicația Salt Bank și am prostul obicei să citesc changelog-ul. Se pare că se vor putea cumpăra titluri de stat și de pe acolo. Nu îmi dau seama dacă de la noi, dar cumva pare că fac orice oamenii ăștia să atragă clienți.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

O oportunitate de a deduce 400 de euro din impozite, de la 1 martie

Scris pe 1 martie 2026 2 comentarii

Am citit știrea asta, dar efectiv am fost în service zilele astea. Întâi am dat știrea cu Panasonic pe care am vrut s-o fac și video. Am aflat de vânzare cu o oră înainte și-am apucat să scriu câteva idei până să verific informația și să vină comunicarea oficială. După a fost lansarea Samsung cu o jumătate de zi la București și 2 programări la medici. Am vreo 5 ore dormite în ultimele 3 zile că am mai predat și niște materiale pentru niște clienți. Măcar s-a încheiat sezonul.

[Citeşte mai departe…]
card bancar ing cucu

Cred că cineva de la ING sughiță

Scris pe 23 februarie 2026 Un comentariu

Îmi dau seama că sunt un pic cam hater, dar na, cu cât îmbătrânești, cu atât vezi lucrurile diferit. Încerci să le înțelegi diferit. Ori te duci spre extremism, ori… îți dai seama că poți să fii și prost. Să greșești.

[Citeşte mai departe…]
card revolut

Comisioane Tradeville versus Interactive Brokers

Actualizare: 30 mai 2026 2 comentarii

Înainte de toate, vă recomand să nu vă luați informația cu ChatGPT privind investițiile. N-am văzut fail-uri mai mari ca la AI. E trist să vă faceți planul financiar în funcție de AI.

Mă uitam pe lista de comisioane de la brokeri că a trebuit să scot o situație și m-a bătut rău aplicația. Am ajuns, din întâmplare, la comisioanele plătite către broker pe parcursul ultimilor 2 ani.

[Citeşte mai departe…]
monede euro

A mai picat unul dintre miracolele crypto: EGOLD

Scris pe 5 ianuarie 2026 2 comentarii

Fum fără foc nu există. La orice treabă este valabil. Citeam un pic pe aici ce se întâmplă cu monezile virtuale promovate de ai noștri. În momentul de față cred că putem să le zicem țepe la nivel înalt, cu influenceri care și-au pus imaginea în așa ceva, ca Buhnici.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Anul 2

Actualizare: 9 ianuarie 2026 4 comentarii

Mai știți că acum ceva timp povesteam că am găsit niște bani la saltea? La propriu?!

Sigur, atunci a fost un context, adică am tot avut impresia că banii ăia s-au pus deja la bursă și pentru o despăgubire, dar de fapt, pusesem mult mai puțin. Cert e că am găsit o sumă decentă pusă înainte de pandemie la „culcuș”.

[Citeşte mai departe…]
economisire bani

Câteva idei despre independența financiară

Actualizare: 5 ianuarie 2026 5 comentarii

Am câteva răspunsuri de dat care au venit când am început treaba asta cu bursa. Câteodată am glumit că voi vinde cursuri, câteodată au fost chestii de inspirație și… chiar am vrut să dau mai departe. E treaba aia cu făcut lucruri noi, vrei să împarți și altora.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

camera foto ultrawide sibiu

Frumos Târgul de Crăciun din Sibiu

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Știați de InterRegional Călători?
  • Anda-Lucia la Știați de InterRegional Călători?
  • Doc la Nu cred că mai există echilibru
  • Postolachi Dumitru la Nu cred că mai există echilibru
  • Marius Cucu la Nu cred că mai există echilibru

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026