logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
bani timp

46% dintre români pun deoparte cel mult 500 de lei pe lună

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 21 august 2026 2 comentarii

Cred că au văzut ăștia de la TBI că scriu mult despre economisire și despre investiții că m-am trezit cu un comunicat de la ei. Am niște amici care au ales să își facă fondul de siguranță acolo că, probabil, era cea mai bună dobândă, la momentul ăla. Eu am preferat Salt din comoditate. Deja nici ei nu mai oferă dobânzi atât de bune. E normal, când o să scadă și dobânda de referință, dar și inflația, vor scădea și dobânzile astea.

Mai citeam zilele trecute o statistică bună, cum că oamenii nu prea mută banii din contul principal, în cele de economii sau chiar în alte forme de economisire. Practic, se lasă banii băncii, ca să câștige din overdraft. Normal că am și eu sold acolo, pentru rulaj, dar puțin, cât să îmi ajungă o lună. Altfel, depozite foarte mici, apoi titluri de stat și abia după bursă.

Au niște cifre interesante referitoare la comportamentul românilor. Ca să mai eliminăm niște mituri, 53% dintre ei sunt bărbați, 68% lucrează în mediul privat, iar 31% au venituri de peste 6000 de lei. 42% dintre oamenii ăștia nu mai economisesc la fel ca anul trecut. Mie mi se pare un procent optimist, cred că mai toți au mai puțini bani în buzunar.

Se pare că peste 22% nu economisesc deloc în prezent sau sunt nevoiți să folosească din rezervele acumulate anterior. Mai mult, aproximativ 46% reușesc să economisească cel mult 500 de lei într-o lună obișnuită, iar 16% nu reușesc să pună deoparte niciun leu. Capacitatea de economisire rămâne moderată chiar și în rândul celor care reușesc să pună bani deoparte: aproape
22% economisesc între 11% și 20% din venituri, iar puțin peste 22% reușesc să păstreze între 6% și 10%.

Dar mai interesant e că oamenii economisesc pentru orice altceva decât pentru termen mai lung. Adică economiile sunt folosite atât pentru experiențe și nevoi planificate, cât și ca rezervă pentru cheltuieli neprevăzute. Aproape 19% dintre români au folosit sau și-ar fi dorit să folosească economiile pentru vacanțe și experiențe personale, iar peste 14% pentru reparații la locuință sau mașină. Obiectivele financiare pentru 2026 sunt orientate în principal spre consolidarea rezervelor și protejarea stabilității personale, pe fondul unor temeri legate mai ales de sănătate și venituri. Aproape 20% dintre români își propun să economisească mai mult decât anul trecut, iar aproape 15% vor să își protejeze economiile existente.

Nu știu, cred că sondajul ăsta e reprezentativ pentru orice material în care se vorbește de economisire pe termen lung, despre idei generale despre viață în sine. Recunosc, stau mult prea mult între cifre, dar tind să cred că nu avem deloc ABC-ul pentru viață.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Educație financiară Etichete: cum sa economisesc bani

Comentarii

  1. dam167 a zis

    21 august 2026 la ora 22:56

    Tocmai, că nu stai între cifre. 5-6 mii de lei e un salariu mediu, iar 20% ar fi, să zicem, 1000 de lei pe lună. 1k/lună înseamnă aproximativ 2 mii de euro pe an, care ca active nu înseamnă nimic. Eu aș vrea să văd pe unul care vine cu o strategie pentru astfel de sume, fără simulatoare de dobânzi compuse pe 40 de ani de pe net, o strategie pe bune – n-o să vezi așa ceva. Cu un buget de 4 mii de lei pe lună trăiești decent doar dacă sunt 2 parteneri, să faci 8 – ăsta e un trai cât de cât, cu o vacanță ieftină și strâns cureaua pe alocuri. Mai pune un hobby și deja nu mai faci mare lucru, mai ales dacă ai o rată sau o chirie.

    2 mii de euro pe an nu sunt economii reale, normal că la un moment dat îți vine să mai schimbi mașina sau să-ți iei un TV cât de cât. Și asta e la nivel de individ, gândește-te că dacă în orașele mici ar trăi toți doar cu cartofi și orez, ca să economisească mai mult, ar scădea și consumul și ar pica multe afaceri mici.

    Economiile la nivelul ăsta sunt doar pentru obiective pe termen scurt și ai nevoie de speculă serioasă ca să faci bani cu un asemenea capital – iar ca angajat nu prea ai timp de speculă, mai ales când ai o familie. Cât despre depozite, hai să avem pardon, am și eu, știu cum e, abia acoperi inflația. Strângi cureaua 20 de ani ca să ce?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 august 2026 la ora 06:31

      Nu, depozitul nu cred că acoperă inflația, dar măcar recuperezi ceva din banii ăia care stau degeaba, iar „inflația” aia e câștigată direct de bancă, la finalul zilei.

      Pe de altă parte, economia aia de 500 de lei s-ar putea ca în 3 luni să însemne o rată eliminată la o mașină de spălat.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

hydra view sus

7 zile pe mare, în Grecia, la workshop #2creative

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Daniel Bis la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • dam167 la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026