logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
spital reteta

Servicii medicale de la stat sau privat?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 iunie 2026 19 comentarii

Se discută de reforma sistemului de sănătate. Să zicem că s-au rezolvat, în mare, salariile medicilor, însă mai e mult până departe. Trebuie umblat la mentalitate, trebuie umblat la orașele mici în care sunt mari probleme cu spitalele – unele poate ar trebui transformate în centre de bătrâni, altele… renovate și încercat să se aducă medici. Sunt multe zone în care lumea nu vine la concurs, nu se ocupă locurile…

Deși procentul cotizat de noi s-a mărit la 10% din venituri lucrurile nu stau roz. De la Colectiv au tot început campanii prin care se scoteau la suprafață treburi tot mai urâte de prin spitale. De la rețele de medici, până la băieți deștepți care aveau contracte cu dedicație. 

Țin minte că de la spitalul județean de aici, din Ploiești, managerul a fost ridicat pentru o găinărie: contracte de câteva zeci de milioane. N-am idee cum s-a finalizat treaba.

În fine, ideea este că sunt multe situații aiurea în sistemul de sănătate.

Acum se discută ca serviciile de sănătate să fie relativ opționale. La modul că ai putea să cotizezi la stat sau la privat.

Dacă țin bine minte, o idee de genul a avut-o și Băse acum ceva ani cu un abonament de bază și ceva cotizație separată pentru alte servicii.

Mie mi-ar plăcea să apară și cadru legal pentru sistemul privat de sănătate. Mă refer la administrarea banilor cotizați de noi. Când e vorba de performanță sigur că acei oameni vor încerca să facă totul cât mai bine.

Bine, e o chestie cu 2 tăișuri: m-aș gândi la asigurările auto. Cu tot sistemul lor de despăgubiri uneori mai sunt și abuzuri. Când dai putere unora e posibil să se întâmple fix asta. Poate doar să mizăm pe faptul că ar putea să fie concurență și să se dezvolte și sistemul de stat și cel privat.

Practic, din șpaga pe care o dădeam până acum la medici s-ar putea ca totul să se transforme în pachete extra de sănătate.

Cum ați vedea voi treaba asta cu privatul vs statul? Oare CNAS-ul ar putea face față? S-ar reorganiza? S-ar scăpa de birocrația aia idioată de acolo?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: sănătate

Comentarii

  1. Costin a zis

    18 septembrie 2018 la ora 07:26

    Chiar daca salariile medicilor (in special chirurgilor) a crescut substantial tot se mai pretinde/ofera spaga.
    Am constatat asta pe pielea mea.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      18 septembrie 2018 la ora 08:18

      Cred că trebuie să treacă mai mult de-o mărire până se schimbă mentalitățile…

      Răspunde
  2. vasile a zis

    18 septembrie 2018 la ora 09:59

    CNAS-ul da o gramada de bani la privati, sunt multe golanii si aici ar trebui facuta o separare, frate esti doctor privat…. dute si fii privat pana la capat, da nu… tu lucrezi la stat si ai cabinet privat!!! Arafat in primavara a propus asa ceva si i-au sarit toti in cap, asta e prima treaba ce ar trebui reglementata, ori la stat, ori la privat! Abia atunci sa vorbim despre servicii medicale private…. daca mai ramane ceva din ele! :)))

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      18 septembrie 2018 la ora 10:00

      Bun, și ce ar trebui să facem? Un fel de CNAS privat?! 🙂

      Răspunde
    • vasile a zis

      18 septembrie 2018 la ora 10:24

      Ce treaba avem noi, sunt privati sa se organizeze, nu stiu sa-si faca uniune ca scriitori, barou ca avocati, treaba sa fie clara ca d’aia ies magarii, CNAS-ul sa fie doar cu statul si atat iar restu’ casa privata, asa sa se vada pe bune daca exista serviciu medical privat de calitate sau e doar o alta metoda de capuseala.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        18 septembrie 2018 la ora 10:25

        Păi cum ce treabă avem noi? Nu trebuie legislație? Poate să fie ca la pilonul 2 de pensii?

        Răspunde
      • vasile a zis

        18 septembrie 2018 la ora 10:46

        E o intreprindere privata, o afacere cu venituri si profit sau fara 🙂 sunt legi destule. Vii tu Cucu, cu banii tai, iti faci un spital privat, angajezi doctori, personal, iti faci reclama, te organizezi, atragi clienti, nu capusa la stat cu curu in doua luntri 😉

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          18 septembrie 2018 la ora 10:48

          Nu, nu. Eu mă gândeam mai sus. CNAS privat. Adică băieții care împart banii să fie privați. Să fie fond privat. Fondul ăsta privat să poată plăti servicii atât la stat, cât și la privat. Cum ar fi asta?! 🙂

          Răspunde
        • vasile a zis

          18 septembrie 2018 la ora 11:15

          E treaba lor, sa plateasca cui vor, da statul trebuie scos din ecuatie ca si girant, organizator, etc. cadru legislativ… da daca nu e suficienta reglementarea, e vorba de sanatate si ca sistem privat increderea trebuie capatata, daca dai tepe esti mancat, de ce sa-i duca statu’ de mana.
          Hai sa-ti dau un exemplu, la o cunostiinta i-a nascut sotia, la maternitate privata, doctori amabili, asistente numa’ zambete, conditii misto, dar… femeia a avut ceva complicatii si…. a ajuns la UPU, apoi la maternitatea de stat la operatie si mai stiu d’astea, pana una alta eu nu dau doi bani pe privatu’ medical de la noi pana nu-l separam de la radacina, e doar un stat mascat care traieste cam tot pe spatele amaratilor care cotizeaza, cum ziceam, ori la stat, ori la privat!

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            18 septembrie 2018 la ora 11:22

            Dar nu e vorba doar de o cunoștință. Majoritatea sunt așa. Bine, am și eu cunoștințe care au născut la Regina Maria. Problema nu era că nu se puteau trata acolo, ci că nu își permiteau. Cred că nașterea costa în jur de 5-6 mii de lei, dar o complicație însemna de câteva ori mai mult.
            Însă sunt multe alte spitale, clinici private care n-au un banal incubator și se uită la tine dacă se întâmplă ceva mai grav…

            Eu zic că statul trebuie să reglementeze asta. De ce la bănci sunt fonduri de garantare, de ce la sistemul de turism e așa ceva și în multe alte domenii. N-ai cum să-l scoți de la socoteală în anumite cazuri.

        • vasile a zis

          18 septembrie 2018 la ora 11:57

          Reglementari de genul asta de acord, raspundere, chestii clare, sa stie omu’ ce plateste, nu spital privat o anexa a unui spital de stat pe care-l capuseaza doctori ce lucreaza in amandoua in acelasi timp 😉

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            18 septembrie 2018 la ora 12:24

            Mă gândeam că va fi greu să explic… 🙂 Acum traseul e așa: plătim la stat procent(CNAS) și ei la rândul lor decontează la spital(stat sau privat). Dacă fondul ăla de bani ar avea concurență? Să mai fie și alții, să îi provoace să aibă servicii mai bune, să nu își mai bată joc de oameni, să se joace doar ei cu bugete multe.

        • vasile a zis

          18 septembrie 2018 la ora 17:13

          CNAS nu ofera servicii, doar plateste, servicii umflate de alti, decontari fictive in cunostiinta sau nu!
          Nu e greu deloc sa explici, eu personal stiu perfect cum functioneaza sistemul si ce magarii se fac in sistemul electronic, in spitale, la medici de familie care iti umfla in spate diagnosticul si analizele, doar din cod, tu simplu pacient neavand habar, de asta insist ca statul sa aibe implicare cat mai mica pentru ca acolo e veriga slaba.
          Poate citim si alte opinii, da cum la noi e greu cu implicarea si mergem pe lozinci, mai e mult pana departe! 😉

          Răspunde
  3. ice4you a zis

    18 septembrie 2018 la ora 17:34

    N’am citit articolul, nici comentariile, dar zic doar atat: bani sa ai, ca servicii gasesti oriunde!

    Aia e.

    Răspunde
    • vasile a zis

      18 septembrie 2018 la ora 20:36

      In Cuba?!

      Răspunde
      • ice4you a zis

        19 septembrie 2018 la ora 19:46

        Mai ales!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          19 septembrie 2018 la ora 19:51

          Madagascar? 😀

          Răspunde
      • vasile a zis

        19 septembrie 2018 la ora 21:14

        Cum Madagascar, ai inebunit, acolo e cu ciuma bubonica 😉

        Răspunde
        • Costin a zis

          20 septembrie 2018 la ora 07:53

          BIne ca nu e rosie…ar fi a fost adusa si implementata de Mazare 😉

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

avion pista otopeni

A zburat cineva cu Vueling Airlines?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Postolachi Dumitru la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Marius Cucu la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Pavel la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Marius Cucu la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026