logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

I se pregătește android 8 telefonului OnePlus 5

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 5 ianuarie 2023 7 comentarii

Sunt extra super încântat de telefonul. Mi-a ajuns și carcasa pentru el din China înainte de a-l sparge. A zburat folia, de fapt, aici, o folie care mă incomoda, de altfel. Chiar ziceam în recenzie de finisaje, dar problemele pe care le acuzam erau de la folia pre aplicată. Acum senzația este că alunecă un pic mai repede.

Așa că i-am luat o husă de la Nissin cu vreo 5-6$ de pe Aliexpress parcă. Sau de pe Gearbest. Nici nu mai știu exact. Cert este că a ajuns acasă.

Stau în dubii și nu știu dacă o voi folosi. Îmi place ca telefonul să fie telefon, nu husă de telefon. Singurul avantaj ar fi că am șanse un pic mai mari să nu-l scap din mână fiind dintr-un plastic ceva mai aspru.

Ah, articolul ăsta e doar de laudă pentru că, se pare că, săptămânile astea va urma noua versiune de android pentru OnePlus 5. Așadar, android 8 e prin zonă. Aștept să văd cum se va implementa managerul nou de notificări. În rest, sper ca bateria să țină la fel de mult.

PS. Am pus filmulețe și video în review așa cum am promis. 🙂 Unele au fost RAW și m-am jucat un pic cu umbrele. Calitatea imaginii RAW, pe telefon, e destul de ciudată față de un aparat foto. Oricum, ajunge la 30-35 mb de informație. Suficient pentru un telefon mobil.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: OnePlus

Comentarii

  1. ice4you a zis

    30 septembrie 2017 la ora 09:48

    Odata cu update’ul la noul Andoid o sa iti treaca entuziasmul pentru ca platforma ta o sa beneficieze de 0 optimizari si o sa il vezi cum incepe sa se tarasca inexplicabil pe ici pe colo ca sa vezi „diferenta” la modelele noi! 😀
    In concluzie: ramai pe ce SO ai by default, iar daca tot te mananca sa faci update, cand o sa injuri, sa iti aduci aminte de vorbele mele cum ti’ai adus si de altele! 😀

    P.S. De calitatea RAW este responsabil senzorul … si cu asta am zis tot. 😀

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      30 septembrie 2017 la ora 10:23

      E posibil ca primul update să fie nașpa, dar față de Nexus unde primeam toate update-urile aruncate și testate pe… banii mei, sper să fie ceva mai bine.
      Nu știu, eu sper. Oricum, n-o să stau fără update.

      Răspunde
      • ice4you a zis

        30 septembrie 2017 la ora 10:35

        Eu cand o fi sa imi mai cumpar asa ceva (sper cat mai tarziu) la mine e stabilit ca o sa raman cu ce soft vine by default, exceptie facand doar cazul in care e varza by default. In alte conditii … nici gand sa mai fac update la altceva dupa aventurile avute cu telefonul meu care din ziua aia nu a mai fost la fel si nici altele pe care le’am testat. Dar na, fiecare face cum crede de cuvinta. 🙂

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          30 septembrie 2017 la ora 10:41

          off. Cred că iar a crăpat jetpack. Nu mai văd notificări cu comentariile voastre. Ratez să răspund 🙁
          Din ce am văzut, la telefonul ăsta, 2 update-uri au fixat multe lucruri pe camera foto. Era jalnică cu 2 update-uri înainte. Chiar m-a provocat la câteva articole mai urâte. Mai sunt lucruri de aranjat, nu e un sistem de operare(cel de la OnePlus, nu android) foarte vechi. Încă mai sunt îmbunătățiri de adus.

          Răspunde
      • ice4you a zis

        30 septembrie 2017 la ora 15:32

        Update’urile sunt ok daca aduc imbunatatiri la SO’ul existent, ce strica treaba in schimb e un nou SO ulterior, pentru ca ala nu mai e optimizat pentru o platforma „veche” in general e optimizat si dedicat telefoanelor nou aparute … ca exemplu, la mine daca cu JellyBean a mers impecabil telefonul, dar nu am mai putut zice acelasi lucru despre KitKat la care a trebuit sa tot biliblesc sa fie cat se putea de ok, desi teoretic, dpdv hardware si conform promisiunilor lor, trebuia sa vad imbunatatiri evidente si nu invers. 😀 Acelasi lucru l’am vazut ulterior si pe alte terminale la care li s’a facut update.

        Răspunde
  2. Vasile a zis

    30 septembrie 2017 la ora 22:43

    Dom’le ce inseamna sa ai noroc in viata, iti iei telefon, hop si ultimul OS la zi 🙁

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 octombrie 2017 la ora 07:33

      Așa ceva?! 🙂

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

Cum ajungi la Cheile Zănoagei

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Marrakech?
  • Postolachi Dumitru la Marrakech?
  • cTm la Știrile zilei – 4 noiembrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 4 noiembrie 2026
  • Marius Cucu la Primele detalii de la eMAG despre Black Friday

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026