MB a făcut ieri un video în care discută despre asta.
Anul ăsta m-am jucat cu câteva telefoane sau ceasuri care aveau și încărcare wireless. După ce mi-am dat seama de idee, mi-a plăcut. Dar am testat și ceva OPPO sau Huawei care s-au încărcat instant, prin fir. Adică să ai în 30 de minute un telefon încărcat la 60-70% este wow.
Lucrurile continuă să evolueze, dacă este să ne uităm în gura chinezilor, când vorbim despre 120W.
Dacă ne amintim de Apple a mai făcut d-astea. La fel putem spune că Samsung a învățat să îi trolleze, ca mai apoi să scoată încărcătorul din cutie. Știți, nu?! 🙂 Așa se aude de S21.
De găurica pentru portul jack nu își mai amintește nimeni. Nici nu mai contează că pe bluetooth nu se aude mai bine. Totuși, n-ai fire, e mai comod!
Da, dacă Apple face mișcare, probabil că în anii următori toată piața va încărca telefoanele wireless. Nu la anul, ci prin 2022.
Andy a zis
Sau pur si simplu iti cumperi Sony si ai de toate,si jack si bluetooth pe care sa se auda la fel si mufa de incarcare si mai ales,o incarcare atat la priza cat si wireless careia sa-i mai pese si de bateria ta,nu s-o omoare!
Marius Cucu a zis
Am cerut azi un Sony în teste. Așteptăm să vedem ce-i de el. 🙂
Iulian a zis
Bine zis!
Mălin a zis
Noi ăștia mai săraci încă avem port dinăla jack și nu-l folosim deloc. E practic inutil și irelevant pentru că e mai comod și mai simplu să iei niște Beats wireless decât să stai cu macaroanele de gât: https://www.podulminciunilor.ro/nu-i-inteleg-pe-astia-cu-macaroanele-de-gat.html. Când o să decidă domnul Tim din Valea Siliconului să renunțe și la încărcătorul cu sârmă o să fie binevenit pentru că am vreo 12 cabluri de încărcare prin casă, la birou, în mașină și prin truse de scule sau rucsace.
Pheno a zis
Care e cea mai buna camera cu telefon? Nu. N-am gresit, am intrebat de camera cu telefon, fiindca probabil in viitorul apropiat nu vom mai folosi telefoane cu camere ci invers, adica cam-phone (probabil asta poate fi agreat ca nume nou pentru mai sus ravnitul gadget). Functia de telefon va fi un fel de optiune la un astfel de gadget. Cat mai multe, cat mai tari si cat mai mari camere. Adica nu este suficienta struto-camila actuala ci ne v-a multumi o camilo-struta, dar nu pentru mult timp. Probabil ca vom comunica prin…., sigur ca ati ghicit, era si normal. Telepatie, fara camera incorporata in creier. Deocamdata.
Marius Cucu a zis
Ochiul e mult mai complex decât o lentilă de cameră video. Mai durează până vom fi acolo. Nu cred că vom prinde noi asta.
În rest, probabil că se va mări dimensiunea senzorului pe telefoane, dacă o să fie mai mult loc. Sau bateria. Vedem!
dam167 a zis
Tăt ne fură ăștia de la Apple! așa ceva!
Cine încearcă și reușește să trăiască fără cabluri (pe cât posibil) nu mai revine ușor la ele. Eu am tot felul de căști, iar cele legate la telefon, dacă sunt pe fir, te încurcă. Știu și varianta cu căști high end, dar la telefon nu merită. Mi s-au cam dus AirPods și când mai merg pe stradă le folosesc pe cele cu fir cu care a venit telefonul și e tare enervant. Ca să fac ceva pe telefon trebuie să fiu atent la cablu (mai ales iarna când ai mai multe haine), ca să fac plăți cu telefonul iar trebuie să fiu atent la cablu și tot așa. E într-adevăr ceva mai scump să folosești chestii wireless ca lumea dar nu se compară.
Îmi place noul mag safe de la Apple, mi se pare cea mai bună implementare de până acum pentru încărcarea wireless, dar eu am un telefon prea vechi și nu merge.
Marius Cucu a zis
Mă gândesc că ei știu deja ce e în laboratoare dacă anunță asta. Probabil că vor încărca și mai rapid și da, dacă o să se încarce pe wifi în 30 de minute, dacă o să îl încarci în padul din mașină și mai peste tot… probabil că asta o să fie direcția.
Și eu aș arunca din cabluri, dar momentan e totul mai stabil, mai rapid, pe cablu.
Adrian a zis
Ne fură pesedeul iară…
dam167 a zis
2 idei:
1. Uneori ne plângem că nu ne convine marketingul ăsta agresiv, dar în același timp vrem tot mai multe, iar când o companie îți dă mai puțin și îți spune „gândește-te la ce vrei și cumpără mai puține accesorii” face profit pe spatele tău – surpriză, când cumperi mai puțin e normal să fie mai scump.
2. Eu încă n-am văzut un viteaz cu jack audio să facă o comparație: folosesc telefon X, care are dac Y, ascult formatul ăsta la căștile Z – iar asta e mult mai bine decât nu știu ce altceva. Că a asculta la birou (celebrele flac-uri) de pe un telefon oarecare cu niște căști pe fir de 500 de lei nu te vor face să lăcrimezi de emoție.
Iulian a zis
Mi se pare aiurea. Și din ce în ce mai costisitor. Chestia e că ar trebui să evolueze în zona aceasta…de aține mai mult încărcat, de încărcare rapidă.
Pe vremuri când erau chestiile alea analogice Nokia, gen 5110, țineau și câte șase zile încărcată bateria la telefon.
Nu mă deranjează dacă e mai gereu telefonul. Mă deranjează mai tare faptul că nu ține încărcat și se va încărca într-un timp mai mare.
dam167 a zis
Acum ai un mini PC în buzunar ți în funcție de ce faci cu el poate mânca oricât curent. Și acum, dacă dezactivezi wifi, BT, 4G și îl folosești doar ca telefon, o să te țină câteva zile. Nu e vorba că faci telefonul mai gros puțin, chiar și dacă dublezi capacitatea bateriei diferența nu va fi atât de mare pe cât te-ai aștepta.