logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Primul telefon cu senzor de 1 inch

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 4 comentarii

Mă uit la prețul lui Samsung Galaxy Fold 3, mă uit la prețul lui Sony Xperia Pro și nu prea văd diferențe. Bine, primul s-a mai ieftinit un pic.

Dacă pe primul l-aș lua ori de câte ori aș vrea să fac activități mai rapide, de la distanță, parcă pe Sony l-aș lua pentru orice înseamnă cameră foto. Ca preț Sony ar ajunge undeva la 1800 de euro la noi cu taxe.

Senzor de 1 inch pe un telefon!

Chiar zilele trecute am pus mâna pe Sony Xperia 5 III, după ce l-am tot dat de colo-colo și mi se pare foarte tare nivelul la care au ajuns și ei cu telefoanele, mai ales cu opțiunile de aparat foto ce sunt prezente, dar să ai senzor atât de mare pe un telefon mi se pare wow.

Unbox Therapy are un pic de contact cu noul telefon.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Un prin contact au și GSM Arena.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Până acum nu am văzut poze cu acesta sau vreo filmare. Probabil că n-au avut voie să facă, cert este că mai avem doar un pic până în momentul în care vom avea senzori mari pe toate telefoanele mobile.

Deși Sony face o grămadă de lucruri pentru telefoane, pentru ei parcă nu se obosesc prea tare. Dacă ar fi să mă raportez la pozele pe care le-am făcut cu Sony Xperia 5 III nu aș zice că e cel mai bun, asta în condițiile în care au și ei Zeiss pe sticlă.

În România, din ce am înțeles, modelul nu va ajunge prea curând. Nici nu ar fi piață și, oricum, nu știe prea multă lume de noi, dar tare ar fi să vedem dacă chiar vom fi la nivelul în care să comparăm pe bune un aparat foto cu un telefon mobil.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: Sony, telefon

Comentarii

  1. Vasi a zis

    26 octombrie 2021 la ora 11:49

    uuhhh … când văd lentile de la Carl Zeiss mi se face piele de găină. Mereu am considerat a fi cele mai grozave. Cât despre mărime, consider că chiar contează. Mereu am simțit că degeaba înghesui 100 mp într-o lentilă de 5 mm că niciodată nu va scoate poze ca o cameră profesională care are doar 12 mp și o lentilă cât o nucă, ultima va fi mereu superioară.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 octombrie 2021 la ora 11:58

      Eu încă rămân de părere că ce făcea Huawei pe telefoane nu era rău deloc. Procesarea lor era ce trebuie, dar deh… au fost dați la o parte.

      Cât despre Zeiss, l-am văzut și pe vivo și pe Sony, pe telefoane mă refer, n-aș zice că e chiar wow. Pe aparate foto, pfoai, mai ales lentilele premium, nu cele de buget cum le am eu, de la Batis.

      Răspunde
  2. Adrian Bolocan a zis

    26 octombrie 2021 la ora 15:31

    Dar și scorurile sunt pe măsură… 😀

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 octombrie 2021 la ora 16:04

      Și ieftin, și bun?

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

aripa wizz air

De ce ai plăti pentru auto check in?

Comentarii recente

  • Nicolae la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • Cosmin la O treabă cu competitorii eMAG
  • Marius Cucu la O treabă cu competitorii eMAG
  • iolanda la O treabă cu competitorii eMAG
  • Marius Cucu la A venit și prima statistică de la eMAG

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog