Înainte de toate, am plecat în Barcelona cu opțiune de auto check in cumpărată. Nu am pus-o în cont, biletele au fost luate de către agenția cu care Philips lucrează, așa că banii n-au fost dați de mine.
Dar credeam că este ceva revoluționar, că auto ăla chiar există cu adevărat.
În fapt, singurul avantaj al opțiunii este că vei putea face check in cu 30 de zile înainte de zbor. Adică nouă ne-au dat biletele prin decembrie, iar pe la început de ianuarie puteam face check in. Tot noi, tot cu mânuța noastră completam datele din buletin.
Da, la întoarcere a fost fain că n-am avut stresul de a da câteva tap-uri în aplicație. Dar tot ești acolo, tot ai nevoie de informațiile pentru a zbura, care e sensul?!
Sigur, pentru prima dată după zeci de zboruri am uitat să îmi fac check in pentru Tenerife. Abia pășeam în aeroport să fug spre Tenerife și nu înțelegeam de ce nu am cod QR pentru scanarea porților. Uitasem complet.
Pe de altă parte, am zburat cu Vueling în Tenerife, din Barcelona. Erau avioane de la Ryanair și cred că am bifat cel mai mic spațiu la picioare de până acum. Eu-s mediu, nici mic, nici mare, dar ăștia chiar au exagerat cu spațiul. În Wizz, care e recunoscut că nu e cel mai confortabil avion, lucrurile au fost net superioare. Bine, Vueling a pleca la timp, nu după 7 ore.
Adaugă un comentariu