Mi-a ridicat un cititor de pe blog mingea la fileu cu backup-ul. Evident, este vorba despre backup pentru încălzirea apartamentului. Era o idee să fac măcar o cameră cu încălzire prin pardoseală, dar nu m-a dus capul pe vremea aceea. Scăpam diferit. Mă informam cu privire la asta și pare că, dacă nu exagerezi cu căldura de sub picioare n-ai probleme de sănătate. Cică…
[Citeşte mai departe…]Spania – cu bune și cu rele?
Mălin a plecat de ceva timp din țară. Oarecum în temă mai mereu ne amuzam că el considera Spania ca un rai față de România. Eu n-am vizitat nici pe departe cât alții, dar atât cât am făcut-o am ajuns la concluzia că unii își ascund rahatul mai bine, iar ei au învățat cum e treaba cu turiștii. Noi am stat închiși vreo 50 de ani și alți câțiva după comunism pentru că prea puțini își permiteau să iasă și mulți făceau bișniță cu produse din Turcia.
Eh, dar UE ne-a făcut să putem ieși fără probleme din țară. Să mai evoluăm și noi.
[Citeşte mai departe…]Cu ce ne mai ocupăm timpul? Cu apa… evident
Ziua asta a fost interesantă tare. A fost o dimineață cât se poate de „productivă”. Începe să se audă câte un pic, poc pe parchet. La un moment dat, încep să simt un pic de umezeală la picioare. Undeva pe la jumătate de metru de colțul cu caloriferul.
[Citeşte mai departe…]De ce nu am sunet la televizor?
M-am gândit să abordez un pic și zona aceasta cu probleme pentru televizor. Se întâmplă de multe ori ca lumea să întrebe de ce nu are sunet pentru televizor.
Am zis că este un pic neexplorat lucrul ăsta și vreau să mă refer un pic la problemele software, nu hardware.
[Citeşte mai departe…]Playstation VR e posibil să prindă…
M-am jucat zilele trecute cu un Playstation VR. Diferențele sunt colosale între ochelarii pe care îi ai pe telefon și ceea ce îți redă realitatea dintr-un joc pe asemenea gadget. Nu am avut în teste așa ceva, deși cred că m-aș opri cam greu din jucat.
Senzația e cât se poate de aproape de realitate. Nu este chiar perfect, dar e diferență enormă între niște ochelari VR pentru telefonul mobil și ceea ce poate face Playstation VR. E wow.
[Citeşte mai departe…]De ce nu merge lumea cu CFR
În ultimii ani n-am mai fost cu trenul. O dată pe la mare și de câteva ori spre Mizil, Buzău. La dus cineva mi-a recomandat foarte bine să merg și ieftin și bun cu un tren de navetiști. Clasa 1, loc pe scaun, spațiu, decent.
[Citeşte mai departe…]I se pregătește android 8 telefonului OnePlus 5
Sunt extra super încântat de telefonul. Mi-a ajuns și carcasa pentru el din China înainte de a-l sparge. A zburat folia, de fapt, aici, o folie care mă incomoda, de altfel. Chiar ziceam în recenzie de finisaje, dar problemele pe care le acuzam erau de la folia pre aplicată. Acum senzația este că alunecă un pic mai repede.
Așa că i-am luat o husă de la Nissin cu vreo 5-6$ de pe Aliexpress parcă. Sau de pe Gearbest. Nici nu mai știu exact. Cert este că a ajuns acasă.
[Citeşte mai departe…]Dăm cu check in la Webstock
Cred că de câțiva ani de zile evit să merg la webstock. Nu știu, nu m-a atras faptul că este super promovat. Cică ar fi cea mai tare conferință de social media. Anul trecut am avut intenția să merg, dar se suprapunea evenimentul cu serviciul. Eram și așa împărțit în multe locuri.
[Citeşte mai departe…]Credit pe termen scurt sau împrumut de la prieteni?
S-au tot făcut modificări legislative în ultima perioadă. Se pare că, de la 1 octombrie IFN-urile vor avea o limită maximă de dobânzi pentru împrumuturi.
De-a lungul timpului, v-am spus că n-am prea avut contact cu băncile. Am avut 2 credite mari și late. Unul pentru mașină, unul pentru al 2 lea calculator.
[Citeşte mai departe…]Cum blocăm majoritatea roboților de pe site?
Sunt unii buți care pur și simplu omoară serverele slăbuțe. Ai cont shared de 50 de lei pe an, pe site-uri mici și chiar n-ai încotro și tragi de toate resursele posibile. Se întâmplă să fie domeniul mai scump decât găzduirea de multe ori.
Așadar, printre optimizările pe care le fac încerc să am statistici cât se poate de clare. Așa că îmi blochez gândacii care vor să vină peste mine, în fiecare zi.
[Citeşte mai departe…]


