Am niște ani de când n-am mai urcat pe munte. Să fie 2? Să fie mai mult de 3? Cert e că ori de câte ori am plecat cu ideea de munte s-a întâmplat să facem orice altceva. Dar în apărarea mea am făcut niște dealuri pe afară: pe Amalfi noi ne-am dus departe, pe partea cealaltă, pe la Cinque Terre la fel. Acolo, însă, sunt petice, din punctul meu de vedere. Nu munți adevărați ca la noi.
De mult timp am vrut să ajung la Mălăiești, la cabană. Sincer, nu știu de ce n-am făcut-o până acum pentru că traseul nu e atât de greu de făcut. Adică, e un traseu mediu ca dificultate pe care l-am făcut bine, cum ar fi zis experții.
Am un grup de amici cu care nu țin neapărat pasul pentru că ei sunt la modul alergat pe munte, la propriu, nu la bucurat neapărat de priveliște. Adică, cumva, am făcut și eu un maraton… involuntar. M-au lăudat, aparent m-am descurcat sub 2 ore, așa cum zice și ceasul. Acceptabil, mai ales că s-au mai făcut vreo 25 de mii de pași la Summer well, cu o zi înainte. Plus o bășicuță. Am avut OPPO de data asta. Deși era foarte prost setat și îmi zicea asistentul că îmi moare pulsul. L-am ținut bine pe la 150-160. Dar era enervant tare că dacă stăteam 1 minut deja mă întreba dacă întrerup sau nu profilul. Probabil ține de personalizări, n-am stat să bibilesc. Plus că, la început, credeam că display-ul e prost. De fapt, luminozitatea era setată pe manual și abia sus am reglat-o, crezând că doar „atât” poate ceasul. E Ok, trece testul.
Ne-am înțeles bine, bine pe traseul ăsta, adică trebuia să plecăm dis de dimineață, dar o piatră a făcut ca Loganul să fie pus la treabă, de forță majoră. Tot ce mi-am dorit a fost să conduc 4 ore și… să evit la o pedală de frână o căprioară. Efectiv, puteam să caut garnitură pentru mâncarea de căprioară. 0 instinct de supraviețuire pentru ea. Cred că cu maxim 80 km/h i-o dădeam, dar aparent mai am reflexe după mai bine de 1 an de necondus. În fine.
Plecarea a fost de la parcarea de la Glăjărie. Acolo s-au plătit 10 de lei de persoană, nu știu dacă pentru mașină sau pentru traseu, dar nici nu contează.
Am supraviețuit și eu traseului, mai ales că a fost primul de anul ăsta, iar activitatea fizică a fost doar ce-am coborât cu taică-miu și-am mai mișcat prin zonă de plictiseală. Dar nimic care să mă facă să duc un traseu de munte.
Cât despre experiență în sine, m-am obișnuit cu Ciucaș și comparând cu zona aceea cred că traseul ăsta e mai puțin interesant. Sigur, dacă ajungi pe „platou”, la cabană, e wow. Probabil mai sus este și mai frumos. Stătea să plouă acolo sus și n-am insistat. Oricum, am prins vremea perfectă, nu foarte cald, nu frig.
Mi-am făcut și treaba pentru articol, la cabană prețurile mi s-au părut OK. Unora li se păreau mari, dar nici n-am văzut aprovizionare asemănătoare cu Ciucaș. La cabana de la Ciucaș te lingi pe degete, aici… mâncarea e okiș, nimic senzațional.
5 euro felul 1 și 8 euro felul 2. Pentru vârf de munte nu mi se pare mult deloc.
DN-ul a fost acceptabil. Traseul l-am făcut duminică, la dus n-am avut niciun stres, la întoarcere s-a aglomerat un pic de la Predeal până pe la Bușteni. Dar și așa, se mergea cu un 20-30km/h, nu se stătea. Pe contrasens, însă… s-a mai aglomerat un pic.
Mai mergem, mai ales în zonă, poate pe celălalt traseu, care pleacă din Bușteni.
Am ajuns la Mălăiești înainte de pandemie. Am dat de aer curat sus și peisaj rupt din Rai și de telefoane cu boxe pe parcurs. Ce-i drept, și prin Ciucaș am fost mult mai rar, în ultima vreme, pentru că afinele sunt acaparate de culegătorii din ambulanțe negre. S-a turisticizat mult și zona, e plin de colanțari de generație nouă, iubitori de adrenalină și de performanțe tehnologice, nu neapărat de munte, în sine.
N-am verificat niciodată traseul, doar vedeam poze de la lume. Nu mi se pare atât de greu de ajuns.
Dar da, e frumos și… un pic aglomerat.