logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
poza ceas oppo

Am testat OPPO Watch X3

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 29 mai 2026 Comentează

Anul ăsta am descoperit OPPO și mi se pare că au făcut lucruri faine mai în toate categoriile. Bine, rămân la părerea mea că sunt scumpi, mai ales pe zona de buget acolo unde fostul brand făcea un pic de prăpăd. La realme mă refer. Sper că știți că l-au făcut dispărut și acum OPPO e și Oneplus e și realme, cel puțin în România.

Uitându-mă, însă, la ceasul ăsta observ că încă sunt prezente foarte multe modele în piață. Cel puțin, atunci când împerechez cu telefonul. Da, când am fost în Londra și-am avut cu mine OPPO Find X9 Ultra am vrut și un ceas. Bine, am vrut și-un laptop să iau cu mine ca să mai fac recenzii, însă n-am găsit nimic în timp util.

Nu mă pricep atât de mult la ceasuri, așa că pretențiile vreau să fie joase, de data asta. E vorba despre OPPO Watch X3. Ca preț, văd că e ușor sub 2000 de lei. Nu îl văd în stocuri, dar am găsit ceva și mai tare, ăsta. Cred că este unul dintre puținele ceasuri care chiar îmi place ca design. L-am văzut la cineva acum ceva timp și am rămas surprins încă de atunci.

Așa că am ținut să testez, cu prima ocazie, și ceva de la OPPO. Iată Watch X3.

Autonomie

Ce mi-ar plăcea să scăpăm de încărcătoarele astea ieftine. Adică aș vrea să am libertatea de la telefoane, să încarc cu USB Type C, nu cu încă un plastic pe care să-l uit de fiecare dată. Sigur, avem avantajul încărcării wireless, dar sunt bătrân, n-o folosesc atât de des.

Bateria ține. Siliciu carbon. Real aș zice că ține 4 spre 5 zile ceea ce este foarte mult. Ei declară 5 zile. Mă raportez la Samsung, mă raportez la Xiaomi sau chiar Pixel și pot zice că da, ai 4 zile pline fără doar și poate. Acum na, nu vă gândiți că am folosit programe dedicate, maxim un control de aplicații, un always on display ori monitorizare de somn. Dar cred că stă cel mai bine pe autonomie dintre toate ceasurile testate până acum.

Ăsta era unul dintre motivele pentru care nu voiam să testez. Nu stau să încarc un gadget din 2 în 2 zile. Un alt gadget! Am destule.

Ah, are încărcare rapidă VOOC. Se încarcă în 75 de minute și dacă îl pui la încărcat 10 minute ai autonomie o zi.

Design

Brățara e din silicon și are câteva inserții metalice în ton cu ceasul. Se simte bine pe mână. Comod. Deși ar părea că ceasul are rotiță pe display, doar dă senzația. Pe lateral sunt cele 2 butoane, unul de tip rotiță, unul este buton. Sunt distincte, să poți să le apeși fără să te încurci.

display sus
poza ceas oppo
lateral oppo watch
lateral butoane oppo
butoane opp
mana spate
oppo sus ceas

Display

3000 de niți. Se poate controla inclusiv cu apă pe el. N-am încercat, vă zic sincer, deși am avut câteva ocazii. Și în perioadele astea cu căldură foarte mare s-a descurcat foarte bine. În Anglia, acolo unde l-am folosit inițial chiar stăteam cu luminozitatea foarte jos, aproape la sfert.

Aplicația

Am schimbat vreo 3 telefoane cu ceasul ăsta și mi-a plăcut că multe statistici s-au păstrat și transferat de pe unul pe altul. Pe primul Xiaomi lucrurile au fost bune, pe OPPO fără discuții, dar pe Xiaomi 17 ceva se întâmplă cu aplicația. E undeva ceva neoptimizat pentru că interfața nu se încarcă perfect și n-ai control pentru butoanele de jos. Am încercat să reinstalez, însă nu i-am dat de cap.

În rest, țin minte că atunci când voiam să transfer câte un Samsung îmi lua jumătate de oră. Acum lucrurile au evoluat, efectiv bifez că vreau să fac transfer, mă loghez pe Bluetooth și gata, totul funcționează perfect. Fără alte aplicații care să fie compatibile cu telefonul, fără nimic altceva. Face el în fundal ce știe și gata, totul e pregătit.

Aplicația se numește OHealth. Nu mi se pare un nume wow. Ca activități, sunt cele prezente în poze. Mă bucur că mi-am monitorizat somnul și am reușit să îl reglez un pic. Aparent, dormeam un pic fracționat, asta și pentru că rubrica de „Știrile Zilei”. Adunat, însă, am între 7 și 8 ore pe zi.

Are un punctaj de stare de bine. Scriu la 77, dar am avut și 30 la sută când eram în Anglia, la 6 ore de somn în 3 zile. Mai mult de 70-80 n-am avut. Monitorizează și ritmul cardiac, caloriile, dar sunt și vreo 15 programe disponibile.

scor somn
raportare pasi
ceas monitorizare
activitate oppo
aplicatie ceas

Sistemul de notificări

Funcționează bine, deși cred că ai un pic de avantaj dacă ai telefon de la OPPO sau poate că n-am configurat eu cum trebuie. Se poate folosi și tastatura, iar ecranul e suficient de OK încât să poți răspunde și la 2-3 mesaje rapide.

Gemini este integrat, dar prima dată trebuie să-l configurezi pe telefonul mobil. Altfel, ții apăsat pe rotiță și o să îți deschidă de fiecare dată asistentul.

Apropo, dacă aveți telefoane OPPO ar trebui să puteți să controlați aplicația foto de pe ceas. Doar că, deși telefonul era flagship, era un pic de lag. Poate un viitor update o să rezolve și asta. Oricum, setezi cu temporizator și gata, poți face poză de la distanță.

Cum ziceam, pentru mine bateria face diferența. Îmi place mult ceasul ăsta. Acum na, v-am zis, pretențiile mele nu sunt foarte mari și nici n-am purtat foarte mult timp ceas la mână ca să ridic ștacheta.

Se poate plăti cu ceasul?

Da, poți alege fără probleme o metodă de plată și să îl folosești la plăți

Se poate vorbi cu el?

Desigur. Am făcut câteva teste și toată lumea spunea că se aude perfect. Nu are eSIM, însă.

  • not paid
RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: OPPO, smartwatch

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

oameni fantani montjuic barcelona

Lucruri gratuite de făcut în Barcelona

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Acum chiar că puteți scăpa de reclamele de pe televizoare foarte simplu
  • g3# la Acum chiar că puteți scăpa de reclamele de pe televizoare foarte simplu
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 28 octombrie 2026
  • Adrian Bolocan la Știrile zilei – 28 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 28 octombrie 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026