Nu înțeleg cum funcționează lumea asta. Serios. Am avut o dezbatere fix pe treaba asta cu eFactura. Repet și aici, e lucru bun, dar dacă mergi și pui excepții ideea inițială nu mai există.
Am învățat asta de la programatorul cu care lucrez. Cu cât mai multe excepții, cu atât mai mult debug, cu atât mai multe șanse sunt să dăm rateuri.
Așa și în cazul ăsta. Doar că lumea a fost pe modul: de ce trebuie să fac o acțiune în plus de fiecare dată?!
Într-adevăr, pe termen scurt așa e. Poți să contrazici?
Doar că, uite, pe termen lung, apare și un pic de lumină, ca să facem niște PR gratuit statului. Lucrurile merg greu și pentru ca sunt mulți care trag frâna de mână. Multe excepții. Dar și combinații. Repet iar, după ce am auzit inepțiile dintr-o întâlnire de-a lor, de pe digitalizare, m-am convins.
Impresia generală mi se pare alta. Cred că vrem totul de-a gata, fără pic de efort.
Mai dau un exemplu că tot vedeam poze cu trenul ăsta. Paranteză, la 7 dimineața trecea prin gară un d-ăsta spre Brașov… gol!
Îmi amintesc, însă, de câte înjurături erau de la oamenii din tren că întârzie. Câte 10-20 de minute. Și tot explicam, uitați aici la Periș se lucrează pe un sens, în partea cealaltă la fel, dar va veni vremea în care… 3 secunde mai târziu toți înjurau.
Acum, pe ruta București – Ploiești se merge impecabil. 37 de minute, nu o oră și 37 de minute. Nu folosesc termeni de predictibilitate pentru că ce vine de departe… nu poate fi controlat. Dar rar sunt probleme.
Ascultam și pe nenea ăsta de la București. Nu mă afectează de niciun fel, dar omul începe să comunice că o să fie de rahat o perioadă. Citiți comentariile.
Nu vă gândiți că e diferit la Ploiești, oamenii sunt aceeași. Ok, înțeleg când sunt perioade depășite, când sunt chestii supraevaluate, dar când vezi că se face, că e în termen, păi de ce mai înjuri?
Dar na, noi nu vrem să facem un mic compromis temporar pentru ca lucrurile să prindă un pic de avânt.


Asta se intinmpla pentru ca suntem condusi de niste incompetenti.Acum se acorda exceptii la E-Factura,la cei care sunt la norma de venit,agricultura,etc.La un pensionar care are o pensie de nimic desi are un amarat de PFA ,ei bine acolo nu au stiut sa acorde exceptii,ba mai mult i-au dublat CASS.Dar cea mai tare a fost emailul primit de la cei de la Foi de parcurs.Masina o am pe numele meu ,nu pe firma si nu am nici contract de comodat cu PFA-ul pentru decontare.Dupa mintea lor ar trebui sa platesc o taxa si sa fac si contract de comodat,ca sa apar si in E-Trasport.Cind i-am pus in legatura cu avocata ,au spus in final ca ,sa vedeti ca a fost o greseala.Pai ma obligati voi mai retarzilor,cind am facut credit sa-mi iau masina, voi a-ti ajutat cu ceva?A-ti platit voi taxa de mediu,etc.?Sau cati din astia nu te sacaie,mai sunt aia de la Registrul deseurilor,cica trebuie sa te inregistrezi acolo daca ai firma,doar ca au renuntat pana la urma ,ca toate contractele de salubrizare le aveam inca de la inceput pe persoana fizica!Softul pentru case de marcat cu cod QAR habar nu are nimeni cind o sa apara,dar pe email primesti notificari ca in caz de control primesti amenda!Intrebarea ar fi de ce ai mai facut E-Factura,E-Transport,E-Tva?Dar stai ca si astea nu functioneaza fara Semnatura.Mai ai nevoie si de un program de facturare,ca la cate coduri ai nevoie la E-factura!La banca nu le mergea efectiv Semnatura ca sa actualizeze datele firmei!Namirial cine or mai fi si aia,ca avusesem un an Semnatura Digisign si credeam ca aia erau un dezastru.Am Certsign,dar aia nu dau kics.Site-urile ONRC si Ghiseul ,functioneaza din an in paste.Rubrica depunere declaratii din SPV este doar de muzeu ca degeaba trimiti ,noroc cu E-Guvernare!Daca doresti sa ai parte de stres zilnic devino antreprenor!