Am discutat foarte mult despre electrocasnice așa că, iminent, a venit timpul să discutăm și despre filtre. Despre… sănătate, dacă putem spune asta?!
Când vorbim despre aspiratoare, când vorbim despre aparate de aer condiționat sau chiar despre purificatoare și dezumidificatoare putem să discutăm despre filtre HEPA.
Practic, ori de câte ori discutăm despre calitatea aerului, despre filtrarea acestuia și un confort cât mai ok pentru noi trebuie să ne gândim la filtrele HEPA.
Știați că filtrele HEPA au fost inventate de armata SUA? Erau folosite la începutul anilor 40 la proiectul Manhattan ca să dezvolte prima bombă atomică din lume. Voiau să prevină răspândirea particulelor radioactive din zonele de testare, iar oamenii să trebuiau să fie protejați.
Abia prin anii ’50 acestea au început să fie comercializate și către marea masă de oameni.
Ce sunt filtrele HEPA?
Putem spune că acestea sunt standardizarea pentru filtre. Oamenii au avut nevoie să tragă linie și să zică faptul că: trebuie să filtrăm aerul. O vom face cu filtre de particule numite HEPA, filtre ce elimină în jur de 99% dintre particulele de praf mai mari de 0,3 microni. Sigur, ca o paranteză, între 0,1 și 0,3 microni mai avem și virusuri, bacterii și alți alergeni pe care niciun filtru nu prea poate să le rezolve.
Cum curățăm filtrele HEPA?
Înainte de a încerca orice fel de procedură de spălare trebuie să vedem dacă filtrul este lavabil sau nu. Treaba asta o veți observa în manualul produsului. Dacă nu mai aveți manualul trebuie să căutați online soluții. Probabil că îl veți găsi acolo sau chiar prin review-urile de produse.
Pașii de curățare a filtrelor sunt:
- deconectați acumulatorul aparatului sau orice sursă de curent
- scoateți filtrele din aparat
- scoateți recipientul care înconjoară filtrul
- scuturați filtrul de praf
- îl clătiți la baie. Încercați să nu folosiți presiune prea mare pentru că presiunea ar putea să îl facă inutilizabil
- îl lăsați undeva la 24 de ore la uscat
- îl reinstalați
Dacă nu se poate spăla filtrul o idee bună ar fi să îl aspirați. Asta dacă nu face parte din același aspirator, evident 🙂
Vasile a zis
Un prieten imi spunea zilele trecute ca si-a luat ceva aspirator cu fitrul HEPA. E super multumit.
Marius Cucu a zis
Tot ce e posibil.
ice4you a zis
Da, aspirator cu filtru hepa?