logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?

Scris pe 5 octombrie 2026 9 comentarii

Aici am ajuns. Avem smartwatch pentru așa ceva.

Anul ăsta mi-am luat și eu doctoratul în treaba asta, după cum bine știți. Norocul meu este că nu îl moștenesc, așa că am fost nevoit să învăț pentru… alții.

Adică sunt toate semnele ca sor-mea să fi moștenit treaba asta cu tensiunea mare. Eu m-am tot măsurat și cam știu pe unde sunt. Totuși, iată că tensiunea mare poate apărea inclusiv la copii. Nici nu îmi cere corpul mizerii.

Știindu-mi tensiunea și pulsul (mi-o luam în paralel pentru verificare) mi-am dat seama că ceasul ăsta e departe rău de adevăr la statistică. N-am avut puls 120 nici cu ambulanța lângă mine. În fine.

A apărut o versiune nouă de ceas care este interesantă. Mă așteptam să fie abateri mari, dar nu, ceasul are o pompiță și chiar funcționează. Citește tensiunea bine.

Mai mult, uite că Alex a făcut teste și după ce a făcut mișcare. Efectiv, i se reglează tensiunea după mișcare. Mișcarea chiar face totul. Pașii ăia zilnici cu care ești spamat pe oriunde și pare că nimeni n-o face cu adevărat.

Acum na, revenind la subiectul articolului, mi se pare tare că se redimensionează produsele de genul. Că ajungem să le avem la purtător. Deocamdată, Huawei e singurul care face asta, dar probabil o să mai apară.

N-aș da, însă, peste 2000 de lei un „tensiometru” la purtător în momentul de față. Adică, sunt convins că n-aș putea să îl obișnuiesc pe taică-miu să îl folosească și tot la cel clasic aș ajunge.

Dar o persoană adultă cred că ar putea purta așa ceva. Bine, costă un pic jucăria și cam trebuie să găsești și disponibilitate la medici să îți accepte așa ceva. Nu știu dacă ține loc de holter, totuși.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Postolachi Dumitru a zis

    5 octombrie 2026 la ora 11:59

    M-a tentat și pe mine cândva ideea Huawei Watch D dar după o discuție cu medicul am ales varianta clasică să-mi măsor singur tensiunea.

    Poate fi util dar nu te poți baza exclusiv pe el…

    P.S. De ce nu mi-ai spus că am uitat un link în semnătură?

    Răspunde
  2. Daniel Bis a zis

    5 octombrie 2026 la ora 12:25

    Eu am D2 de ceva vreme (luat la oferta impreuna cu HUAWEI Scale 3 si HUAWEI FreeBuds 6i totul pe la 1850 lei), dar nu prea l-am folosit pana acum vreo luna cand am inceput sa fiu mai atent cu sanatatea si imi masor aproape zilnic greutatea dimineata (cantar tot de la Huawei) si seara cand imi iau o „imagine de ansamblu” care contine cam toate masuratorile: tensiune, puls, O2, temperatura piele, stres, ECG, aritmie si rigiditate arteriala.
    Dar nu mi se pare ca masoara foarte exact, in limitele de eroare.
    E adevarat ca nu am facut o comparatie, desi am aparat dedicat de masurat tensiunea si pulsul … lenea e de vina.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      5 octombrie 2026 la ora 12:28

      Zici că dă erori măricele?
      Ai probleme cu tensiunea?
      Eu aș cere în teste, dar efectiv am 12 cu 8 și după nopți de oboseală.

      Răspunde
      • Daniel Bis a zis

        5 octombrie 2026 la ora 13:28

        Nu stiu daca da erori, asa cred … pulsul sare brusc in timpul masuratorii in repaus chiar si cu +10 … imi da tot timpul erori la masuratoare: imi spune ca „contact slab cu electrodul”, adica cu butonul de jos folosit la masurarea de ansamblu in timpul masurarii pulsului

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          5 octombrie 2026 la ora 13:35

          Iar cu aparatele profesionale ai eroarea asta?
          La puls mă gândesc să nu fie vorba de fibrilație. Le-ai măsurat îndeaproape? EKG-uri? La taică-miu de la ele a plecat totul, dar la el e evident pe EKG…

          Răspunde
          • Daniel Bis a zis

            5 octombrie 2026 la ora 16:20

            Nu cu aparatele profesionale, ci cu ceasul.
            Am facut si EKG de-a lungul timpului si nimic deosebit.
            Pur si simplu ceasul nu cred ca e ce trebuie, ori din hardware, ori din software, prea multe erori sau blocari in timpul masurarii … cel putin la D2

          • Marius Cucu a zis

            5 octombrie 2026 la ora 18:08

            Posibil sa nu citească atât de bine, nu știu.

  3. dam167 a zis

    5 octombrie 2026 la ora 15:42

    Multe dispozitive se laudă cu toate măsurătorile, dar mai trebuie să fie precise. Am auzit că a fost o publicație care a decretat că Apple Watch oferă cele mai precise măsurători ale pulsului – cred că pe intervale mai lungi.

    La tensiune e mai complicat, pentru că trebuie să respecți un protocol, nu apeși oricând un buton, pentru că acea măsurătoare nu e concludentă. Dacă nu ai probleme cronice cu tensiunea, nu ai de ce să o măsori zilnic, pulsul e mult mai util pentru problemele care se pot simți pe termen scurt.

    Prețul însă nu e mare deloc dacă face bine ce susține că face.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      5 octombrie 2026 la ora 15:44

      Păi susține și că face plăți via Curve și lumea se plânge că nu prea se incarca la fel de util și da erori. Probabil că erau păreri de la început sau nu știu.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

stadion bologna

Am fost 2 zile în Bologna

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Daniel Bis la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • dam167 la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026