Ultima rămășiță a USR-ului s-a certat zilele astea. Au plecat speranță și au murit speranță. La guvernare nu am văzut niciodată proști ca cei de acum. Până și Viorica citea de pe foaie mai bine, ba chiar acum s-a mai obișnuit cu camera și chiar are un discurs. Marionetele de la guvern, însă, nici asta nu pot. Dar poate asta se poate numi „meritul” celor care oameni noi direct în politica mare, nu îi trimit într-un sat să vorbească la niște televiziuni obscure ca să se obișnuiască cu ce se va întâmpla pe mai departe.
Eh, dacă mai era ceva de zis, USR s-a destrămat acum. Toată bula care încă mai e conectată la ce se întâmplă și credea în ei s-a convins.
Vine 2024, PNL și PSD se erodează și mă gândesc că se vor certa pe la final, pentru alegeri. Și se vor înjura „patriotic”.
Cât despre alți patrioți, voi vă dați seama că am rămas cu niște propagandiști ca AUR ca opoziție?
Am ajuns să cred că e bine că mai există Bruxelles și afilierea de pe acolo. Cum vin băieții și calcă mai mult în străchini p-aici, cum mai vine câte un capac de acolo. Mai ales, în contextul actual în care o parte din ieșirea la Marea Neagră e pusă sub semnul întrebării.
Costin a zis
Nitica rabdare, cind o veni ober-ul cu nota de plata pentru destrabalarea bugetara, criza greciei de acu’ citiva ani o sa para o fiesta cu bouzouki si sirtaki.
Numai ca la noi o sa se lase cu gutizme gen Oooooofff, viata meaaa…
Marius Cucu a zis
Nu cântă degeaba ai noștri că dacă nu pică Germania sau SUA nu picăm și noi. Asta, deși, și prin SUA e blocată un pic piața. Să vedem dacă bubuie. Mai e și China cu lockdown…
Pheno a zis
Noua formatiune politica a domului Ciolos este doar un palindrom.
(palindromul este cuvântul / fraza care se scrie și se citește la fel și invers)
Lista palindromurilor din limba română:
aerisirea, apa, bob, caiac, capac, cazac, coc, cuc, cinic, civic, cojoc, dud, eleve, gag, lup, mim, minim, nun, rar, radar, refer, REPER, sas, sos, supus, sus, șiș, rotitor,etc.
Vechile „partide noi” (USR si PLUS) au reusit o performanta unica. S-au compromis inainte sa apara. Dl. Ciolos este inventiv ca de obicei. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu m-am referit la inventarea vietii noi (ca afara) ci la alegerea numelor partidelor create de domnia sa. Parca incepuse cu Romania-100, Bucuresti-100, PLUS, acum REPER sau pe scurt R/R=0 (zero), dar poate ma insel, desi n-ar fi pentru prima data.
Partidele de dreapta nu mai exista. Au disparut prin absorbtie sau s-au autodistrus. Ce nu inteleg eu e altceva si anume, daca si-au dat demisiile din URS, de ce mai sunt europarlamentari daca nu mai au sustinerea USR(PLUS)? Atata timp cat interesele personale si interesele de partid sunt mai presus de interesul national, care mai este rostul partidelor? Intrebarea mea este valabila pentru toate partidele din Romania. Nici eu nu am niciun reper petru alegerile viitoare. Le las placerea sa se aleaga intre ei… Cred ca Partidul Deceptiilor (nu al deceptionatilor) ar fi fost un nume mai potrivit. „Dacă cineva te–a trădat o dată, este vina lui. Dacă te trădează a doua oară, este deja vina ta” – autor necunoscut.
Cand nu exista unitate (mai ales intr-un partid mic), nu faci glume televizate ca-ti dai demisia, fiindca asta inseamna „dupa mine, potopul…” si pare o atitudine miserupista, iar increderea electoratului de dreapta, care si asa era precara, va disparea total pana la urmatoarele alegeri. Ce putere si ce reprezentare va mai putea avea o farama dintr-un fost mic partid?
Daniel Bis a zis
„eleve” nu e palindrom … poate vroiai sa spui „ele”?
… si R/R=1 nu 0.
Cat despre partide … o gasca avizi de putere si bani.
Nu mai existaa nici o sansa pentru noi … poate pentru copii copiilor nostri
Pheno a zis
Asa e, din graba am scris eleve in loc de elevele. De „ele” am uitat… De aia am si scris, etc. la sfarsit, fiindca ma gandesc ca or mai fi exemple. Ma bucur ca mai sunt oameni atenti si vigilenti. Ideea postarii mele era alta, dar e bine si asa. R/R=0 nu se refera la aritmetica ci la valoarea lui REPER, cea de zi cu zi in politica romaneasca.
Daniel Bis a zis
Da, nici la mine nu a fost cu intentie de a te trage de sireturi, ci mai degraba de a face haz de necaz
Pheno a zis
Nu am spus-o cu rautate ci cu admiratie fiindca toti suntem supusi greselilor, iar eu chiar apreciez astfel de interventii sau atentionari, fiindca ma ajuta sa ma corectez. Toata viata invatam de la toata lumea, indiferent de varsta, statut socio-politic, etc. Doar mortii nu mai pot gresi. Eu, nefiind posesorul vre-unui „blazon” sunt deschis oricaror discutii constructive.
Vasi a zis
Cred că inflația va atinge niște cote cum n-am mai văzut și atunci opoziția indiferent de culoarea ei nu va mai conta, pentru că nimeni nu va mai fi în stare să repare ceva. La noi opoziția era doar de formă, doar cât să arate pe altul cu degetul, să acuze, dar când ajung acolo și dau de greu, dispar ca măgarii în ceață. Zilele trecute am găsit într-un buzunărel de la gentuța de pescuit 1.500 lei !! Da, ați „auzit” bine, 3 fise de aluminiu din anul 2000. Mi s-au aprins beculețele de alarmă, am zis „da, asta înseamnă inflație” și am decis, nu mai vreau nici un laptop, pun la „saltea”. Știu că nu ajut economia așa, dar de banii ăia poate reușesc măcar pâinea să mi-o asigur când o fi mai greu. Sincer nu prea am avut noi clasă politică vreodată, poate clasă de hoți, însă ceea ce avem acum e de groază, la ora asta de ar fi alegeri zău că nu știu dacă am pe cine vota.
Marius Cucu a zis
Toate informațiile de dinainte de război ziceau că, oricum, avem 2 ani de inflație de tras. Dacă ne uităm la raportările băncilor, la fel merg pe aceleași previziuni. Acum să vedem dacă bubuie tot și cât se accentuează lucrurile din cauza războiului. Erau ani grei și fără el. Dar economia depinde prea puțin de politicienii noștri, dacă pică Germania, Italia, automat tragem și noi greul.
Vasi a zis
Țări ca România vor trage mult mai greu, pentru că noi nu avem politica și industria, economia Germaniei, Olandei, ști tu, țările alea cu apă caldă. În tot greul de acum și cel ce se prevede la orizont, ai noștri fac măriri de salarii acolo unde deja ăia stăteau bine (vezi „deștepții” care lucrează cu fonduri europene, le cresc cu 40-50%), deci ne ducem în cap.
Marius Cucu a zis
Și germanii, și ceilalți au nevoie să investească în zone noi, în economii noi. Ca poziționare avem un rol mai important acum în regiune. Eu nu aș arata cu degetul că se măresc, ci aș forța un pic să se mărească și la privat.
Iulian a zis
Suntem partea UE doar când avem datorii. Când vine vorba de a alinia salariile, veniturile, și elemente din alte sectoare cu țări precum Germania…
Cred că prima chestie care ar trebui făcut este creșterea trepată a salariiilor și pensiilor (se pot găsi pârghii pentru asta) până ajung la fel de mari ca cele din statele membre fruntașe, precum Germania sau Olanda.
Vom stimula astfel munca, economia și vom atrage apatrizii înapoi în glie.
Marius Cucu a zis
Păi tu produci în România produse finite comparabile cu Germania? Vinzi Audi ca să ai salariile de acolo sau huse de Audi?! 🙂
Costin a zis
Celelalte state ‘cu apa calda’ n-au o cleptocratie institutionalizata ce capuseaza de decenii bugetul statului.
Mai simplu zis, piinea-i una singura, cu cit tai si imparti mai mult pentru ceilalti, cu atit iti ramine tie mai Putin de furat. QED
Marius Cucu a zis
Oho, e o „bugetărie” și o nebunie și pe la germani, nu e chiar cum se prezintă din exterior, dar au mai mulți bani disponibili, mai multă industrie, mai multe taxe.
Costin a zis
Bre, nu contest, peste tot se fura. Ideea e ca la nemti se fura 13% din buget si tot mai ramin niste zeci de miliarde.
Iar la noi 87% din rahatul ala care se colecteaza daca nu cumva mai mult.
Si-atunci despre ce discutam?
Marius Cucu a zis
Dar la nemți se tot colectează, noi furăm cum prindem.
Pheno a zis
Chiar daca tripleaza toate pensiile si salariile si la stat si la privat, pana nu plafoneaza preturile, toata dibacia asta este zero. Cand vor stagna preturile si vor creste pensiile si salariile, abia atunci putem gandi comparativ cu alte state. Ar mai fi o varianta si mai rapida. 1 RON = 5 Euro. Se opune cineva? In cazul asta trecem ca racheta pe langa toti.
Marius Cucu a zis
Păi nu se poate să facem din pix asta. Ce facem cu raportul dintre exporturi și importuri?
Vasi a zis
Și uite așa tocmai din cauza salariilor și pensiilor mici am mai ratat o ocazie să intrăm în Shengen. Nu putem intra cu salarii de 300 euro și pensii de nici 200.
Marius Cucu a zis
Shengen nu prea e de pensii, e mai mult geopolitică. 🙂
Vasi a zis
Dar pun pariu că nu putem trece la moneda euro cu salarii de 300 de euro minim pe economie în timp ce restul țărilor sunt în jur de 1.000 de euro.
Marius Cucu a zis
Sunt mai multe criterii pe care noi nu le îndeplinim. Nu se trece chiar așa de ușor la euro. 🙂
ice4you a zis
Abia de amu inainte o sa vedeti de ce pana mea mi’am rupt eu capul de cativa ani incoace cu politica dracului, tocmai ca la orizont se arata dictatura iar frica de a ajunge iar la cheremul unui partid unic a devenit realitate. Iote ca acolo suntem, o colonie condusa de un cancer politic ce a transformat tara asta intr’o tara anulata, condusa de un stat esuat cu zero alternative. De vine suntem toti, nu doar unii.
Marius Cucu a zis
Dar doar pentru că am fost stat fără câini vreo câțiva ani credeai că nu asta urmează?! 🙂 Ne lăsau liberi doar pentru că UK și ceilalți aveau meciuri legate de ce fac în Est pentru că britanicii aveau influențe mai multe în țări bananiere, dar odată ce s-a restrâns treaba s-au pus ochii pe estul Europei.
E bătaia mare pentru ciolan.
Dar de politica locală nu prea îmi mai bat capul, atât timp cât de la UE/ SUA vin toate deciziile importante. Ai noștri sunt acum un fel de primari.
ice4you a zis
Uita’te la Polonia acum, uita’te la Ungaria, uita’te la Cehia, uita’te la … Bulgaria … si uita’te la noi! Acolo ai raspunsurile toate! Da, definitiorii pentru ce am ajuns acum au fost fix aia cativa ani de sat fara caini, lucruri despre care vorbeam si am tot scris in ultimi ani! Acum suntem pa, la revedere … toata lumea e in tren, noi pe peron, ca la noi nationalismul a fost cah, patriotismul desuet, interesele nationale neinteresante pentru beculeala din Piata Victoriei (Socialiste), rad de ma cracanez acum cand vad deontologii sustinatori de ieri ai beculeilor cum azi incep sa emita opinii ca defapt in spatele beculelilor toate au fost rusii, ca d’aia n’avem acum gaze de sist, d’aia nu avem acum centrale nucleare si nici aur de la Rosia Montana. Pai cine sunt prostii pana la urma?! :)))
Marius Cucu a zis
Hai să vedem raportul FMI. Poate avem nevoie de vreun împrumut ceva. In situația în care e UE, nu cred că ne vor lăsa de izbeliște. Ne dau un capac ceva, să ne revenim.
Și știi bine că Polonia e mai în centru, au infrastructura de mai de mult, au altă economie, Bulgaria încă nu e la nivelul nostru, chiar dacă au economie ceva mai stabilă
De beculețe am mai vorbit, dar știi bine că trendul și contextul era total diferit. Știi bine că am tot discutat la momentul potrivit. 🙂
ice4you a zis
Eu zic sa te uiti la planul Bulgariei in noul context, macar ei au unul.
Marius Cucu a zis
O să aibă și Simion unul. Stai liniștit!
Pheno a zis
Bulgaria cu pensii si salarii mai mici decat cele din Romania, trece la moneda euro in 2023. Deci problema pentru care Romania nu e in stare sa faca trecerea la moneda euro este alta. Poate reuseste cineva sa dezlege „misterul”.
Marius Cucu a zis
Criteriile sunt disponibile pe site-ul UE. Nu prea avem noi d-astea. Respectam din ele înainte de pandemie, dar au venit niște delogări pentru deficit și apoi ai noștri au făcut prăpăd.
Costin a zis
Stabilitatea monedei este una dintre primele criterii. Iar Leva lor inca de cind s-a nascut EUR se schimba tot la aceeasi paritate de 2 la 1.
Cu alte cuvinte Leva este una dintre cele mai stabile monede din Europa. De peste 15 ani sa tot mentii cursul asta, inseamna ceva.
Grig a zis
Parcă înțeleg mai bine politica după ce am văzut câteva episoade din serialul „În slujba poporului”. Au înțeles și ucrainienii că trebuie să aleagă în fruntea țării pe cineva care să nu fie în cercul puterii și uite ce bine o duc acum!
Daniel Bis a zis
„ce bine o duc acum” … Teoretic asa ar fi trebuit sa fie, dar razboiul le-a dat peste cap planurile.
Oricum dupa ce se termina razboiul, vor fi privilegiati.
Se vor aloca o gramada de fonduri nerambursabile si ajutoare si in maxim 5 ani vor avea totul nou: drumuri, case, spitale, scoli, fabrici si uzine etc.
Si vor fi peste noi ca nivel de trai, confort, dezvoltare etc
… parerea mea
Marius Cucu a zis
Eu nu cred că fondurile alea nerambursabile sunt chiar așa, pe ochi frumoși. Fiecare are interesul lui la masă.
Daniel Bis a zis
Absolut, doar ca in mod indirect aceste fonduri, ajutoare, investitii etc vor influenta puternic nivelul de dezvoltare si de trai al populatiei.
Marius Cucu a zis
De exemplu, în Africa toți investesc: Europa, China, SUA, Australia, toți vor să-și facă PR și să aibă beneficii după.
Grig a zis
Era o șopârla acolo. Ideea este că nu prea contează ce vor cetățenii unor state de mana a doua, acestea sunt la cheremul celor potente financiar și/sau militar.
Ceaușescu reușise să ne scape de datorii, dar cine si-ar fi dorit o țară independentă la răscruce de drumuri?