logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
aparat foto sony

7 accesorii pe care le iau în vacanță de fiecare dată

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 26 septembrie 2026 3 comentarii

N-am știut cum să pun titlul ăsta, sper să fie cât se poate de relevant.

Mă gândeam de mult la articolul ăsta, dar nu știam ce formă să îi dau. Cumva, se va suprapune un pic cu articolul de acum ceva timp, dar cumva am evoluat, la fel și rucsacul. Apropo de rucsac, e incredibil cât de încăpător este raportat la cel pe care îl aveam înainte. E din altă lume.

Am zis că trebuie să pun pe listă fiecare jucărie pe care o am în ghiozdan, când plec.

Căști cu noise canceling

Folosesc căștile astea de la Sony de prin 2021. Le-am purtat peste tot și mi-au fost cerute de oameni ca să le pună în rucsac, la plecări. Efectiv, îți dai deconectare de la tot ce este în jur. Încep să se jerpelească, însă tot se țin pe picioare, având în vedere că sunt puse prin toate rucsacurile aglomerate. N-am folosit niciodată cutia lui, le-am strâns și pus în ghiozdan. De Black Friday au fost 899 de lei. Nu mai țin minte dacă la Altex sau Emag, însă merita încă o pereche. Au mai apărut 2 versiuni, dar acelea nu sunt atât de compacte, chiar dacă se aud mai bine și izolează și mai bine. Da, Sonos sau chiar Technics sunt mai OK, dar nu la fel de utile.

logo sony casti

Nu sunt suficiente pentru că, de multe ori, am nevoie și de dopuri in ear. Până mai ieri am avut niște căști de la LG. Ieftine, până în 300 de lei, dar îmi scapă numele modelului. S-a dus noise canceling-ul, fix ce mă interesa pe mine. Le-am donat unui amic care nu se îndura să dea 300 de lei pe niște căști și vorbea de „avioane”. Eu am trecut pe Oneplus Buds Nord 3. Am avut și versiunea Pro, dar am cedat-o soră-mii, iar acelea s-au stricat după 2 ani.

Ideea e că le prefer p-astea pentru momentele în care am nevoie de spațiu.

Aparat de ras

N-am crezut că ajung în punctul ăsta, dar Panasonicul ăsta o să rămână în rucsacul de travel. De fapt, pentru acolo l-am gândit în momentul în care l-am văzut.

Sigur, stă acolo în momentele în care plec mai mult de-o săptămână, nu la fiecare deplasare. Dacă plec 4-5 zile eu nu mă bărbieresc.

E cât căștile de mic, însă un pic mai greu, ce-i drept.

poze panasonic (2)

Încărcător

Am uitat de vremurile în care luam 2-3 încărcătoare cu mine. Pur și simplu, gata, e suficient un singur cu mai multe ieșiri.

Acum îl folosesc pe ăsta de la Baseus. E bun, e rapid, dar e mare. O să vreau să iau și varianta mai slabă, de 66W. Oricum, am 2 încărcătoare pentru balcon, una cu vreo 10 ieșiri, iar unul este Baseus. A fost idee foarte bună să îl iau pe ăsta de 100W pentru că, de exemplu, recorderul are nevoie de mai multă putere și s-ar închide cu altele mai slabe.

incarcator mana

Aparat foto

E același, A7IV. Aici nu sunt discuții decât de obiectivele pe care le car după mine. 85mm nu iese din geantă și o să vină vremea în care pun GM2. Dar întâi să-l vând pe ăsta. Pe de altă parte, deși calitatea e ceva mai slabă decât la un GM2, e fier. La propriu. Tanc! Câștig niște lucruri cu GM2, dar pierd la dimensiuni.
Pe viitor aș vrea să pun și un ultrawide, poate 16mm, poate 14mm. O să iau la teste la un moment dat.

Partea bună, din punctul de vedere al nebunului care cumpără gadgeturi, este că nu mai consider necesar un upgrade. Fie, țin un ventilator acolo pentru vară, dar în deplasări oricum nu filmez continuu și, evident nu-l car după mine.

sony 50 mm a7iv

Sunet

Pentru foarte mult timp am cărat după mine recorderul ca să îl pun pe cameră și să iau sunet mai OK. O bună parte din timp am avut și microfonul de pe cameră. Nu s-a legat nimic. În plus, erau mari.

Olympus LS P4 mana

Tot urmăresc un Hollyland Lark M2. Nu sunt neapărat mulțumit de sunetul jucăriei, de aceea stau în dubii că poate apare un M3 mai OK, ci de faptul că e foarte mică și pare că este încă o pereche de căști și direcționează sunetul. Mai am o lavalieră mică de la Rode, dar efectiv am dat 250 de lei și nu și-a scos banii. Niciodată n-am folosit-o.

Mă oftic că n-am luat de Black Friday M2-ul pentru că avea preț foarte, foarte OK, dar asta e. Am pus pe bursă. Ce-i drept, am mai discutat cu colegii de pe tech: sunt singurul idiot care are și recorder, vrea să aibă cea mai nouă tehnică, restul fac business și atât. Merg 100% pe util, nu pe calitate. Dar credeți-mă că mă zgârie acum orice pocnitură a sunetului, orice e ars.

Baterie externă

Câți ani am mers cu baterie de 20000 mAh după mine. Cât stres a fost cu ea. Ei bine, anul ăsta am primit cadou o baterie externă de 7000 mAh, de la Apple. Senzațională! E cât jumătate de palmă, o bagi într-un buzunar, nu ai nici cea mai mică treabă cu ea.

baterie externa istyle

Irigator și periuță de dinți

Plus deodorant mic. Ori Nivea negru, ori ce prind ori de câte ori intru într-un magazin. Fie în țară, fie în afară. Deși, am 3-4 ghiozdane pe care le rulez frecvent și am pus câte unul în fiecare ca să nu uit.

Am descoperit irigatorul bucal recent. M-am interesat 2 ani ca să îmi dau seama că e mult mai bine cu ele.

Am primit acum ceva timp un model relativ mare. E OK că are „paharul” ceva mai mare și nu stai la fiecare spălat să îl încarci, însă am primit și un pachet de travel de la AENO recent.

Se face mic, mic, cumva suportul intră unul în altul și încape oriunde.

irigator aeno

Periuța e și ea OK, însă mi-ar fi plăcut să scap cumva de accesoriul de încărcare. E foarte mic, e ca un încărcător de smartwatch. Partea bună în cazul ăsta este că față de periuța veche efectiv ține bateria. Adică 2 săptămâni chiar n-am stres cu ea.

Sigur, s-a întâmplat să le uit acasă. Fără irigator am mai trăit, dar o periuță manuală oricând se poate lua punctual.

De principiu, asta înseamnă jumătate de ghiozdan la mine. Restul haine.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: căști, rucsac aparat foto

Comentarii

  1. Daniel a zis

    5 decembrie 2024 la ora 20:01

    Ar trebui sa faci un articol cu ce sa iei in bagaj cand vrei sa pleci repede din tara 🙈

    Răspunde
    • Daniel Bis a zis

      6 decembrie 2024 la ora 20:47

      Eu cred ca deja e „dincolo” 🙂

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        7 decembrie 2024 la ora 12:27

        Noup. Dar mă bucur de diversificare. Am zis că drumul era liber.

        Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

rasarit zakyntos plaja

Cazare în Zakynthos

Comentarii recente

  • Daniela la A cumpărat cineva de la Shopu.ro?
  • Cosmin la Câteodată cred că românii fac bani buni
  • Radu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Revann87 la Quickmobile pare că nu mai e
  • Sorin la O idee după o lună de vibe coding. Bine, s-au adunat mai multe între timp!

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026