logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
card bancar ing

Comenzi AliExpress. Experiențe de cumpărare și livrare în România

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 10 septembrie 2026 1.680 comentarii

Am mai multe comenzi la activ pe AliExpress. Inițial, nu știam care este treaba cu aceștia, cât de ok sunt și dacă livrează produsele. Eh, iată că după mai multe comenzi, nici nu mă mai gândesc la probleme. Mai ales, dacă văd că se livrează din Uniunea Europeană.

Sigur, de-a lungul timpului, mi-am format câteva tehnici de autoprotecție, ca să zic așa. E clar că nu vorbim de un magazin din România, în care să avem atât de multă protecție din partea organelor statului.

  • CUPRINS
  • Cum comand de pe AliExpress?
  • Când ajunge comanda, dacă am comandat de pe AliExpress?
  • Cum urmăresc comanda pe care tocmai am făcut-o?
  • Plătesc ramburs sau plătesc online?
  • Produsul nu este conform. Ce este de făcut?
  • Alte magazine de încredere din China?
  • Parcurgem forumul?

Ce trebuie să știm înainte de prima comandă în afara Uniunii Europene?

AliExpress este mega mall-ul online al celor din zona Asiei. Vezi detalii și promoții aici.

Dacă înainte erau tot felul de complicații cu Ali Express, iată că în 2026 nu mai putem să vorbim de așa ceva. Taxele se plătesc la coș, atunci când facem comanda, așa ca nu mai e stres mare decât cu taxele vamale. În principiu, TVA-ul este colectat și transmis de aceștia direct către statul român. Mult mai simplu și normal față de anii precedenți. Așadar, nu sunt în UE, respectiv vom plăti taxe pentru produsele noastre. Nefiind în UE nu ai nici protecție la cumpărături, nu ai un ANPC care să poată să îi controleze.

  • Citește și: Cum te protejezi de țepele de pe site-urile din China?
  • Citește și: Ați cumpărat de pe Temu? – Experiențele cititorilor de pe blog
  • Citește și: Trendyol acceptă plăți ramburs

Altfel, dacă tu ai comandat de maxim 150 de euro nu vei plăti în țară nimic. Pentru comenzi mai mari citește articolul acesta.

Atenție, a fost introdusă o taxă de 5 euro pentru colete. Vedeți aici toate detaliile.

Cum comand de pe AliExpress?

Principial, acest mega magazin este un fel de eBAY. Sau un amazon mai puțin cizelat, unul direct din Asia. Are branduri, dar are și modele ieftine. Unele sunt de calitate, altele nu. Totuși, raportul calitate preț primează. Nu degeaba se zice cât dai, atât face. Nu sunt produse second hand, ci sunt mini magazine integrate în platformă. Marketplace! O platformă cu mai multe magazine.

Verificați rating-urile magazinelor. Să fie cât mai multe recenzii pozitive.

Când ajunge comanda, dacă am comandat de pe AliExpress?

Depinde foarte mult din ce depozit este. Sunt unele companii ce au depozite în Europa. În cazul acesta poate ajunge și în câteva zile în România.

De aici își pun amprenta serviciile noastre poștale sau curierii. Dacă alegeți un curierat rapid, până la 7 zile lucrătoare produsul va fi la voi, dacă alegeți Poșta Română este posibil să se dubleze perioada de așteptare.

Ca o recomandare, evitați să transportați cu ajutorul DHL. Nu merită să le plătiți lor comisioane imense.

Dacă alegeți să comandați cu ajutorul Poștei Române cereți AWB-ul chinezului altfel va fi foarte greu să verificați traseul comenzii.

Cum urmăresc comanda pe care tocmai am făcut-o?

Prin AWB, ca de obicei. Acest cod de tracking trebuie să ți-l ofere cel de la care ai cumpărat. După ce faci asta vei putea vedea unde se află exact coletul tău.

Site-uri pe care să urmărești comanda sunt următoarele:

  • Track IT – site rusesc
  • 17track – site în engleză
  • Track24
  • Universal Parcels
  • Posttrack
  • Poșta Română
Plătesc ramburs sau plătesc online?

Ar trebui să apreciați foarte mult sistemul românesc de plăți ce încurajează comerțul online. În Asia nu există așa ceva, așa că va trebui să plătiți înainte.

Sunt mai multe posibilități:

  • card bancar
  • carduri de genul Revolut, Monese -> dacă aveți plăți mai mari de făcut în altă monedă e ok să aveți și așa ceva.

Dacă alegeți varianta cu cardul online ar trebui să alegeți varianta Buyer Protection. Este cel mai bine pentru voi, pentru banii pe care îi dați. În plus, recomandarea mea ar fi să nu salvați cardul în platformă.

Cum recuperez sumele plătite, de pe AliExpress?

În primul rând, ar fi bine să vorbiți cu vânzătorul. Comunicarea este cea mai bună. Un mesaj în care să îi povestiți ce s-a întâmplat.

Apoi deschideți o dispută. Dacă ați plătit PayPal, e simplu. În cele 60 de zile puteți face multe. Cu cardul, ca să vă returneze banii, trebuie să mergeți pe site-ul AliExpress și să faceți o cerere de RMA.

Produsul nu este conform. Ce este de făcut?

Se poate deschide o dispută și vedeți dacă se poate rezolva ceva. Cel mai bine dovediți cu o poză, cu o filmare. Lucrurile de acest gen sunt frecvente pentru cei care comandă haine și nu corespund mărimile.

Nu aș recomanda să dați retur în China pentru că, de obicei, costul de transport e mai mare decât produsul în sine și s-ar putea să nu vi-l accepte. Mai bine îl vindeți în țară, dacă aveți cui…

Alte magazine de încredere din China?

  • Citește și Experiențe cu Banggood
  • Citește si Experiențe cu DHGate
  • Citește și Experiențe cu Joom

Comenzi din Europa?

Aveți și alternativa Ebay-ului. Avantajul este că puteți plăti cu PayPal. Dezavantajul ar fi că România e pe lista neagră. Mulți au țepuit pe acolo și suntem un pic suspecți.

Altfel, nici Amazon nu este de dat încolo. Se pot face comenzi și de acolo fără probleme.

Ce taxe plătesc pentru produsele de pe aliexpress?

Sub 150 de euro se plătește TVA de 19% din sumă + transport, iar peste se plătesc și taxe vamale. Toate se plătesc la adăugarea în coș, nu mai sunt probleme ca altădată.

În cât timp vine produsul de pe aliexpress?

Depinde de cât de repede livrează chinezul și prin ce alegeți să comandați. Mai nou, chiar și curierii rapizi: Fan Curier, Cargus, etc, de la noi, livrează produse de acolo. Dacă vorbim de poștă puteți aștepta până la 2 luni de zile.

AliExpress sau Alibaba?

Pe AliExpress cumperi cantități mici, pe Alibaba cumperi pentru magazine volume.

Există depozit AliExpress în România?

Momentan, nu, dar aveți posibilitatea de a lua anumite produse din depozite europene. Unele ajung chiar prin curier rapid.

Pot schimba produsul de pe AliExpress?

În principiu, da, în practică, foarte greu. Nu avem control asupra produselor trimise înapoi în China, iar transportul e scump. Nu avem o legislație, o protecție.

Sugestii și păreri despre Aliexpress

Informații Pro Achiziție
  • prețuri avantajoase
  • diversitate de produse
Informații Contra Achiziție
  • incertitudini privind garanția
  • inexistență retur
  • nu se plătește ramburs

Sper ca voi să fiți foarte informați când veți comanda data viitoare de pe Aliexpress, dar și să găsiți rezolvare la întrebările voastre

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Cumpărături Etichete: comenzi china, cumpărături din afara României

Comentarii

  1. Alin a zis

    11 aprilie 2018 la ora 22:32

    Astept sa vina comanada de la Aliexpress deja a ajuns in tara si pe 12.04.2018 trebuie sa vina adica maine
    Avand in vedere ca eu am comandat de pe 02.04.2018 in mai putin de 12 zile sa ajunga este ceva,chiar s-au miscat repede
    Dar si eu am comandat din Germaia deci a venit repede

    Răspunde
  2. stefan a zis

    13 aprilie 2018 la ora 18:16

    Bună!Daca cumpar de pe Aliexpress un produs cu free shipping,cu shipping cost:0.00$ va mai trebui sa scot vreun ban pe langa pretul produsului,cum ar fi vama,etc.? Apropo,primesc coletul direct la adresa sau trebuie sa ma deplasez undeva(stau in provincie)? Va rog sa ma ajutati!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 aprilie 2018 la ora 19:10

      Te deplasezi la poșta vamală de care aparții. Vei plăti TVA dacă valoarea este peste 10E și taxe vamale dacă produsul este peste 150E.

      Răspunde
      • Costin a zis

        13 aprilie 2018 la ora 21:18

        E greu rau de citit mai sus…

        Răspunde
      • stefan a zis

        13 aprilie 2018 la ora 21:19

        deci,daca produsele costa 10€ nu platesc nimic,nu?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          13 aprilie 2018 la ora 21:19

          10 sau mai puțin.

          Răspunde
  3. stefan a zis

    14 aprilie 2018 la ora 00:51

    dar este vreo regulă pentru numărul produselor? Un prieten a comandat mai multe chestii(fidget spiners)pentru el si cativa colegi,pentru a imparti pretul transportului si la vama era sa i le ia,pentru ca, presupuneau ca le-ar putea vinde.Asta ma cam nelinisteste,deoarece vreau sa imi iau mai multe produse la fel.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      14 aprilie 2018 la ora 00:54

      Nu e un număr fix, dar te poate suspecta că vrei să le vinzi și te obligă să le treci pe firmă.

      Răspunde
      • stefan a zis

        14 aprilie 2018 la ora 18:28

        iti multumesc,dar te mai deranjez cu o intrebare(e prima data si vreau sa fiu sigur):cand completez comanda,la cod postal scriu codul meu postal sau al postei vamale,iar la adresa-adresa mea sau a postei?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          14 aprilie 2018 la ora 18:29

          Scrii datele tale. Poșta n-are nicio treabă.

          Răspunde
        • stefan a zis

          14 aprilie 2018 la ora 19:05

          iti multumesc foarte mult! M-ai ajutat enorm!

          Răspunde
  4. Ana a zis

    15 aprilie 2018 la ora 19:59

    Buna
    Ce numere de tracking pot fi urmarite si la noi? Am cateva comenzi ajunse in RO cf. 17track dar pe situl postei romane nu exista nici o informatie. Numerele incep cu RY,UC, RG,RL ?

    Răspunde
    • Costel a zis

      15 aprilie 2018 la ora 20:55

      Toate fără UC.

      Răspunde
    • Andrei a zis

      15 aprilie 2018 la ora 20:57

      Doar cele cu UC nu pot fi urmărite la noi. Celelalte nu au fost scanate încă de BSI, de aia nu apar. Durează cam o lună de când ajung în țara până la scanare, dar poate dura mai puțin sau chiar 2 luni. În concluzie… răbdare că apar.

      Răspunde
  5. Ana a zis

    15 aprilie 2018 la ora 23:50

    Ok multumesc mult

    Răspunde
  6. Catalin a zis

    20 aprilie 2018 la ora 16:24

    Salut!
    Poate parea stupida intrebarea, si poate a mai fost si pusa, insa mi-a scapat mie, dar adresa trebuie scrisa in campul de Shipping Address in limba romana, asa-i?
    Ex: Str. Nicolae Titulescu, nr. 20, Bl. A1, Sc. 2, Apt.14.
    Sau e musai sa fie in engleza?
    Nu vreau sa am probleme la ridicare din cauze atat de banale 🙂
    Mii de multumiri tuturor contributorilor! O gramada de raspunsuri utile laolalta pentru care va sunt extrem de recunoscător!
    Sa aveti o zi faina!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 aprilie 2018 la ora 18:26

      Adresa ta, în română, ca factorul poștal să știe de unde te ia. 🙂

      Răspunde
  7. Bunescu Sergiu a zis

    20 aprilie 2018 la ora 19:02

    Am și eu o întrebare, am făcut comenzi de tigari electronice de pe Aliexpres și de ce toate le-am primit la oficiul poștal care l-am indicat, dar una a venit la vama și am fost nevoit să achit 19% TVA (42ron), pentru prima data plătesc așa

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 aprilie 2018 la ora 19:06

      Dacă a valorat coletul peste 10E este normal.

      Răspunde
      • Costel a zis

        20 aprilie 2018 la ora 19:18

        Valoarea coletului tau ( la un mic calcul) ,a fost în jur de 58-60$ .Dar mai grav este ce ai afirmat la început , referitor la comenzile precedente . Eu unul as reflecta puțin .

        Răspunde
        • Diana a zis

          10 martie 2019 la ora 19:32

          Buna ziua,
          Am si eu o intrebare, am facut o comandata acum 2 luni de pe aliexpress iar intre timp mi-am schimbat adresa de livrare. Stiti cumva acum cum pot fii instiintata de catre posta romana ca mi-au ajuns coletele? Multumesc

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            10 martie 2019 la ora 19:45

            Doar să te duci la poștă din când în când… altfel va veni la vechea adresă notificarea.

      • Sergiu a zis

        20 aprilie 2018 la ora 19:27

        Dar în Republica Moldova la fel plătești tva dacă coletul este >10$ ?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          20 aprilie 2018 la ora 19:28

          Eu unul nu cunosc legislația de acolo. Dacă este vreun coleg de forum care are mai multe informații. 🙂

          Răspunde
        • Alex Olaru a zis

          27 aprilie 2018 la ora 13:52

          În R.Moldova se achită devamarea doar de la 300€ în sus.

          Răspunde
      • Sergiu a zis

        20 aprilie 2018 la ora 19:49

        https://uploadimage.ro/Mi9/P80420-193622.jpg

        Am primit aceasta in colet, știe cineva ce este?

        Răspunde
        • Andrei a zis

          21 aprilie 2018 la ora 13:12

          E o listă cu ce conține coletul și GearBest trimit ceva de genul.

          Răspunde
  8. Alexandra a zis

    20 aprilie 2018 la ora 22:47

    Cât costă transportul pentru livrare în România?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 aprilie 2018 la ora 22:50

      In funcție de magazinul de la care dorești să comanzi și dacă vrei prin curier sau posta.

      Răspunde
  9. Cosmin B a zis

    21 aprilie 2018 la ora 09:20

    Am facut comanda la 3 perechi casti bluedio la oferta. Faza e ca la 2 colete imi spune ca au fost livrate cu succes. Parcela e SF Express. Am dat mesaj la magazin doar cu problema nu am deschis disputa. Am vb si cu cei de la aliexpress pe chat si au zis ca incearca si ei sa vb cu cei de la magazin sa vada ce s.a intamplat. Faza e…..unde este coletul daca nu la mine ? Cei de la SF Express e posibil sa fi predat coletul la altcineva ? Sau lucreaza si cu alti curieri nu doar cu posta?

    Răspunde
    • Campean Eugen a zis

      9 mai 2018 la ora 22:44

      Dupa cat timp de la comanda ai primit coletul. Am comandat si eu o pereche de casti si as vrea sa stiu la ce sa ma astept. Multumesc!

      Răspunde
      • Cosmin b a zis

        9 mai 2018 la ora 23:29

        Aproximativ 30 de zile

        Răspunde
      • Campean Eugen a zis

        24 mai 2018 la ora 16:14

        am dat comanda pe 5 mai. azi am primit recomandata sa ma duc la posta sa ridica castile Bluedio. 3 saptamani. Super!

        Răspunde
    • Costin a zis

      9 mai 2018 la ora 22:48

      Erau cumva modelul T5 ?
      Multam.

      Răspunde
      • Cosmin b a zis

        9 mai 2018 la ora 23:28

        Modelul bluedio tn

        Răspunde
  10. Razvan a zis

    25 aprilie 2018 la ora 13:41

    A mai patit cineva sa primeasca „Unsuccessful delivery” cu „Delivery failed”? La „Reason” nu e nimic (screenshot: https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2020/12/tracking.jpg)

    Ce e de facut acum?

    Răspunde
    • Razvan a zis

      30 aprilie 2018 la ora 15:53

      Mi s-a mai dat un delivery failed astazi, dar la Reason tot nu e nimic. Vanzatorul m-a rugat “sa asteptam impreuna pachetul”, foarte amuzant stilul de exprimare al chinezilor ?

      A mai avut cineva “delivery failed”? Ce-ati facut?

      Răspunde
      • Cosmin B a zis

        30 aprilie 2018 la ora 16:37

        Am patit eu cu delivery failed. Coletul era in ast la oficiu postal. A doua zi l.am si ridicat

        Răspunde
  11. Catalin a zis

    26 aprilie 2018 la ora 17:57

    Cum sa comand de pe telefon de pe aliexpres cu ajutorul web money

    Răspunde
  12. violeta a zis

    4 mai 2018 la ora 23:50

    a comandat cineva seminte pe site? ce magazin ati recomanta in acest caz? multumesc.

    Răspunde
    • Costin a zis

      9 mai 2018 la ora 22:20

      Doar cinepa si mac… 🙂

      Răspunde
      • violeta a zis

        9 mai 2018 la ora 23:53

        pfff eu vroiam niste flori exotice si plante carnivore :D…
        chiar nu stiu daca sunt pe bune ceea ce vezi acolo. sunt prea ieftine semintele respective comparativ cu ceea ce pretind ca ofera…

        Răspunde
        • Costin a zis

          10 mai 2018 la ora 06:40

          Lasind gluma la o parte, ar trebui verificat daca
          UE n-are vreo reglementare la tipurile de seminte acceptate pe teritoriul ei.
          De exemplu, in State n-ai voie sa introduci nici un fel de graunte, tot ce este depistat la vama fiind ars.
          Asta nu insemana ca nu s-a reusit introducerea de marar, leustean, cimbru sau patrunjel…romanul e inventiv (si nu numai el).

          Răspunde
    • doru a zis

      10 mai 2018 la ora 08:38

      Da. Foarte multe. Rata de germinare este proape 0.0. Nu te-as sfatui. Din 40 de comenzi nu m-am ales cu nici o planta..

      Răspunde
  13. johny a zis

    9 mai 2018 la ora 22:14

    Am comandat un produs dar nu l-am primit Am contactat vanzator si am primit asa ” You make an order again, I change the price for you to 0.01, again to you”
    Cum pot comanda din nou la un pret diferit ca cel din site?

    Răspunde
  14. costi anubius a zis

    15 mai 2018 la ora 16:13

    1.sal..scrie undeva pe pagina produsului,din ce depozit vine produsul(europa sau asia)
    2.daca cu dhl scrie free shiping ..chiar asta inseamna sau mai platesc ceva transport?

    Răspunde
  15. Gorby Iza a zis

    23 mai 2018 la ora 16:32

    Buna. Am 4colete de pe aliexpress care nu mi.au sosit dar apare unul perdat in targoviste, doua in Bucuresti, unul nu pot urmari , cele pe care le pot, cum pot afla de ce nu mi.au ajuns fiind colete din februarie si martie.. Sa sun la posta romana?

    Răspunde
    • Andrei a zis

      23 mai 2018 la ora 20:46

      Pentru cele predate altor destinatari depune o plângere scrisă la poștă. Pentru cel ce nu-l poți urmări poți doar să aștepți, nu-i ieșit din comun să dureze și 3 luni, totuși dacă dorești să ceri banii înapoi cel mai indicat este să-i ceri după ce expiră cele 60 de zile de la trimitere, dar nu mai târziu de 75 de zile de la trimitere, altfel e mai greu, fiind necesar să discuți cu cei de la Aliexpress pe chat-ul lor. Dacă totuși apare coletul poți discuta cu chinezul să-i dai banii înapoi.

      Răspunde
  16. Mircea Neagoie a zis

    30 mai 2018 la ora 13:52

    Marius, am comandat un produs (nu iestin 680 $)si dupa ce am primit mesaj ca orderul e procesat si sa iau legatura cu sellerul (nu am gasit cine e acesta,)dupa o luna am primit un mail ca, comanda a fost anulata din motive de neplata. Banca imi spune ca a fost debitat cardul (la comanda) cu toata valoarea. Ce sa fac? Mai pot sa fac ceva? (am scris un mail la care nu am primit raspuns). Mircea

    Răspunde
  17. Cristi a zis

    4 iunie 2018 la ora 16:00

    Legat de metoda de urmarirea coletelor, in principiu e valabila doar la produsele care sunt trimise cu recomandata, daca e doar cod simplu nu prea ai cum sa urmaresti coletele

    Răspunde
  18. Laura a zis

    8 iunie 2018 la ora 10:37

    Am inceput sa comand de pe Aliexpress de cateva luni..nu am avut probleme,mi-au ajuns coletele,unele rapid altele mai greu,pentru cele care nu au ajuns mi s-au dat banii inapoi in cateva zile(2-3-4zile).Sunt foarte multumita..sunt produse chiar bune si frumoase.O sa continui sa cumpar.

    Răspunde
    • Lili a zis

      26 august 2018 la ora 11:30

      Buna ziua!Am și eu o mica întrebare,dacă comand mai multe produse vin separat sau impreuna toate?sau plătesc curierul pentru fiecare produs luat?

      Răspunde
  19. Daniela a zis

    8 iunie 2018 la ora 12:36

    Bună,eu am comandat,mi-au luat banii din cont dar imi spun totusi ca plata nu a fost făcută!!! Ce pot face??
    Mulțumesc

    Răspunde
    • Andrei a zis

      13 iunie 2018 la ora 09:28

      Ce status apare atunci când dai „View detail” la respectivul ordin?

      Răspunde
  20. Elena a zis

    12 iunie 2018 la ora 19:19

    Buna, eu locuiesc intr-un oras mic, nu am vama in oras. Daca voi comanda asta inseamna ca trebuie sa merg in alt oras din judet sa ridic coletul? Cum se procedeaza in acest caz? Multumesc.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 iunie 2018 la ora 22:04

      Da, în general, așa se face. De exemplu, cei din Mizil(oraș la 30 de km de Ploiești), mai primesc la noi coletele(Ploiești), dar pe unele le primesc și la poșta la care sunt arondați. Nu e o regulă, nu știu care e faza, când și cum.

      Răspunde
    • Cosmin b a zis

      12 iunie 2018 la ora 22:27

      Cu valoare sub 10 dolari vine la oficiul posta de la tine din localitate. Ce depaseste vine la posta vamala din resedinta de judet

      Răspunde
  21. Anca Barbulescu a zis

    13 iunie 2018 la ora 11:01

    Buna ziua,

    Produsele ce vin cu posta trebuie ridicate de la oficiul postal sau vin acasa direct la cutie.
    Multumesc.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 iunie 2018 la ora 11:02

      Se ridică de la oficiul poștal din zona ta.

      Răspunde
  22. Dumitru a zis

    16 iunie 2018 la ora 17:02

    Oare ce se intampla cu coletul?!
    Destination : Romania – Cache time: 2018-06-16 12:44:31(GMT+3)
    2018-06-15 22:28
    Bucuresti BSI (c, m, e), In prelucrare

    2018-06-15 12:27
    Bucuresti BSI (c, m, e), In prelucrare

    2018-06-13 12:47
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, In prelucrare

    2018-06-13 12:08
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, In prelucrare

    2018-06-13 12:08
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, In prelucrare

    2018-06-13 12:05
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, In prelucrare

    2018-06-13 08:12
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, In prelucrare

    2018-06-13 08:12
    Suceava 6 – Ghiseu 2 gh, Reexpediat

    2018-06-10 12:42
    Bucuresti BSI (c, m, e), In prelucrare

    2018-06-09 09:19
    Bucuresti BSI (c, m, e), In prelucrare

    2018-06-09 09:19
    Bucuresti BSI (c, m, e), In prelucrare

    2018-06-09 08:55
    Bucuresti BSI (c, m, e), Primit de la expeditor

    2018-06-08 16:59
    Bucuresti BSI (c, m, e), Sosit in Romania

    Răspunde
  23. Blaga Catun Ioan a zis

    22 iunie 2018 la ora 19:12

    Aveti grija cu posta romana, plin de vamesi corupti si angajati care opresc colete in mod abuziv. Daca nu faceti nimic impotriva lor nimic nu se va schimba in tara asta.

    Răspunde
    • Costin a zis

      22 iunie 2018 la ora 20:11

      In Buc. s-au mai rezolvat problemele legate de coruptie, in vreo 5-6 ani de cind tot investesc in chineji, pina acum n-am cotizat nimic.

      Răspunde
  24. Flori a zis

    25 iunie 2018 la ora 01:24

    Buna, vreau sa cumpar o navigatie pt masina dupa aliexpress ( 185usd) la tranaport imi scrie gratuit prin dhl , chinezul declara decat 50usd pt produs asa am vazut ca scrie dar vreau sa stiu daca eu mai platesc ceva in plus ??
    E prima comanda si imi e frica sa nu ma tapesc .

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      25 iunie 2018 la ora 10:25

      Plătești taxe vamale pentru produs+comision DHL dacă n-ai cod EORI ca să îți plătești singur taxele. Ai aici detalii.

      Răspunde
  25. Anca a zis

    26 iunie 2018 la ora 05:35

    Buna ziua!
    Vreau sa comand de pe Aliexpres, dar sa nu folosesc cardul. Vă rog frumos să-mi explicati cum pot plati și altfel.
    Vă mulțumesc!

    Răspunde
    • Costin a zis

      26 iunie 2018 la ora 09:22

      Cardul este doar o notiune generica.
      Pentru a cumpara, trebuie creat un cont. Iar la crearea contului, printre altele, trebuie declarat si cardul bancar atasat contului din care se va face plata catre Aliexpress. Tot atunci se vor mentiona si formele de identificare a cardului cum ar fi numarul, de forma: XXXX XXXX XXXX XXXX, data de expirare precum si codul CVV de pe verso, format din 3 cifre.

      Acest lucru este in beneficiul clientului deoarece, odata plata facuta dar, din varii motive afacerea esueaza, kinejii vor inapoia suma platita in contul aferent cardului declarat.

      Daca doriti sa achizitionati un produs (sau mai multe) de valoare mare, cautati-l pe Alibaba care-i site-ul engros-iştilor si unde se accepta si O.P. ca forma de plata.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        26 iunie 2018 la ora 09:24

        Apropo de asta, în weekend am făcut o comandă mai mare pe Aliexpress și mi-au cerut 3D Secure. Până acum n-a trebuit să am confirmarea pentru așa ceva. 🙂

        Răspunde
        • Costin a zis

          26 iunie 2018 la ora 10:07

          Mie-mi cer 3D Secure si cind platesc gazu’.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            26 iunie 2018 la ora 10:08

            În România îmi cer și mie, pentru plățile din afară mai rar.

« Comentarii mai vechi
Comentarii mai noi »

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026