logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
spital reteta

AI-ul configurat prost s-ar putea să piardă conversii

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 15 septembrie 2026 4 comentarii

Am zis că îmi pun ochii la bătaie ca să fac o rezervare pentru a vedea ce mai face operația de la ochi, de prin pandemie. Au trecut niște ani de atunci, plus că simt că mi s-au dus un pic dioptriile, iar ochelarii s-au rupt. Trebuie să schimb ramele.

Cu ocazia asta le voi face pe toate că nu e de glumă cu keratoconusul. Și așa nu l-am ținut din scurt.

În fine, am mai încercat o programare în trecut, dar nu îmi știam programul și am tot lălăit-o, apoi s-au tot întâmplat lucruri și n-am mai găsit loc liber.

Între timp, am văzut că au un agent AI care se ocupă de programări. Probabil, cu un om, discuția ar fi fost mai simplă: avem liber pe datele X și Y. Poți ori ba?

Cu AI-ul efectiv am ajuns să repet pentru fiecare dată în parte până a știut el să valideze ziua și ora. O singură oră conform AI-ului.

Oricum, la cât de prost l-am văzut configurat am zis că e mai bine să și confirm pe mail. Asta pentru că nu e o banală consultație, ci trebuie să fac un circuit de analize ce durează destul de mult. N-am de gând să mă duc pentru o banală consultație.

Dar da, în loc să ne ușureze treaba s-ar putea să încurce. Momentan. Pe viitor, cred că ei vor prelua greul. Doar să ne învățăm să îi folosim.

conversatie bot ai

Credeți că s-a răspuns la ultima întrebare din poză?! Normal că nu era setat…

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. John a zis

    15 septembrie 2026 la ora 07:28

    Ai-ul este configurat prost de cand l-au facut.Majoritatea AI sunt in varianta Beta,la fel ca si unele sisteme de operare de la Linux,sau chiar si windows 11 aflate in dezvoltare.Mai multa incredere am in motorul de cautare Ask.com decat in Chat GPT,si asta era doar un exemplu!Cea mai tare chestie a fost atunci cand din start AI mi-a dat cota unei curele pentru o motocoasa electrica mai mica cu 5 cm ,desi era clar ca nu aia era cota buna dupa ce masurasem!Nici nu m-am mai obosit sa inteb altceva de atunci pe AI.Google este ok ,la fel ca si multe alte motoare de cautare!Prea le-au promovat si au cam multe greseli!Ca tot vorbeam de Linux,deja multi am trecut pe unele variante de linux.Windows 11 a devenit deja un paria,la fel ca AI,TIK TOK si Windows vista!Am incercat de la windows 11 si Ai toate variantele,si deocamdata nu se merita sa le folosesti!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 septembrie 2026 la ora 08:11

      Nu mai e OK nici Google!

      Răspunde
  2. Pheno a zis

    15 septembrie 2026 la ora 15:22

    Copilot din Windows 11 e pentru cand n-ai cu cine sa vorbesti. Raspunde la ghici, te asigura mereu, la fiecare incercare de raspuns esuat, ca a zecea incercare de varianta de raspuns „sigur” 100% e ultima, dar mai ai de asteptat pana o nimereste. Daca ai o problema de Windows 11 si i-ai spus asta, iti va da cai de rezolvare existente in oricare sistem de operare mai putin Windows 11, raspunzandu-ti ca da, ai dreptate sa nu gasesti calea propusa de el fiindca Windows 11 nu o are si el ti-a sugerat calea pentru Windows 10. Cred ca trebuie sa ne bazam pe NI, inteligenta naturala.

    Răspunde
  3. Marius Cucu a zis

    15 septembrie 2026 la ora 21:46

    Totul a fost bine, adică la ei lead-ul pare a fi strict pe consultație și după își alocă ei timp pentru fiecare pacient, în funcție de istoric.

    Dar tot e prost setat, să stau să verific în funcție de fiecare zi disponibilă.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

aparat foto sony

7 accesorii pe care le iau în vacanță de fiecare dată

Comentarii recente

  • Costin la Cronica revine
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Adrian Bolocan la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Cristiana la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026