Am zburat pentru prima dată cu avionul. Vorbesc la trecut pentru că, inițial, anunțasem că voi zbura și nu știam dacă mai aterizez. 🙂
Nu, stați calmi, nu este răul atât de mare. Sau mai bine zis nu se compară cu răul de mare. E mult mai OK!
Primele curse au fost cu Wizz Air, spre Franța. Apoi am mai mers cu BlueAir, Lufthansa, Polish Airlines, Austrian Airlines, British Airlines, Laudamotion, Ryanair și Tarom.
În fine, a fost un maraton cu biletele la noi, a trebuit să schimbăm numele acestora. Apropo de asta, servicii precum ăsta sunt de luat în calcul.
Cum e prima dată cu avionul?
N-aș putea zice că e ceva wow, dar e o experiență nouă. Hai să o luăm pe etape.
Înainte de plecare…
Verificați bagajul. Nu aveți voie să depășiți kilogramele pe care le anunță compania pe site-ul lor. Verificați, măsurați, să nu aveți surprize. Nu este un control strict, mai degrabă unul vizual. Asta se întâmplă la bagajul de mână, cel de cală se cântărește.
- Citește și: Cum recuperezi banii de la un bagaj pierdut, deteriorat sau chiar întârziat?
- Citește și: Cele mai ieftine abonamente de telefonie în roaming
- Citește și: Se pot schimba titularii biletului de avion?
- Citește și: Am zburat la Business Class pentru prima dată
- Citește și: Am zburat, pentru prima dată, cu Boeing 787 Dreamliner
Evident, în toată călătoria vă puteți aștepta la multe. Așa că pentru a nu avea surprize, respectați regulile.
Dacă nu aveți cazare poate ar trebui să vă aruncați un ochi pe AirBnB și Booking. Sau chiar Agoda.
Asigurare medicală
Nu este obligatorie. Nu interesează pe nimeni de soarta voastră decât voi. Dacă veți călători în UE, la spitalele de stat beneficiați de servicii de urgență pe baza cardului european de sănătate.
Detalii aveți aici.
Totuși, puteți să vă faceți și asigurare medicală privată, în cazul în care sunt probleme. De-a lungul timpului, am auzit situații în care s-au plătit până la mii de euro pentru o banală perfuzie. Așadar, este bine să vă asigurați.
Ca opțiuni aveți următoarele:
Verificați site-ul MAE
Site-ul Ministerului de Afaceri Externe este sfânt. Aveți aici toate alertele de călătorie, din fiecare stat în parte. Tot acolo găsiți și informații despre actele de care aveți nevoie. Poate aveți nevoie de o viză, poate aveți nevoie de o procură. Toate acelea sunt disponibile acolo.
Pe lângă site-ul MAE este bine să verificați site-ul ăsta dacă aveți nevoie de viză de turist, dacă aveți nevoie de anumite documente sau vaccin pentru a călători.
Călătoriți cu copiii?
Dacă sunteți cu cei mici aceștia au nevoie de pașaport, dacă sunteți ambii părinți e totul în regulă. Dacă plecați separat trebuie să faceți o procură la notar pentru că vreți să părăsiți țara singur/ singură.
Verificați la ce terminal trebuie să vă îmbarcați
În România nu avem mai multe terminale pe aeroporturi. Și atunci când se va face la Otopeni… o să poți să te duci ușor dintr-o parte în alta. Eh, în alte țări poți merge 1, 2 stații de metrou spre alt terminal. Verificați pe site-urile aeroporturilor de la ce terminal zboară avionul vostru.
Check in ul este bine să îl faceți online
Ce este check in-ul?
Pentru cei care nu știu ce înseamnă să faci check in am zis că trebuie să le răspund eu. Pe site-ul companiei trebuie să vă introduceți datele personale. Atât vouă, cât și a acelor care merg cu voi. Se introduce CNP, data nașterii și seria de buletin sau datele de pe pașaport. Depinde dacă zburați în Uniunea Europeană sau în afara ei.
Nu veți mai sta stresați, la low cost chiar este cu plată, aveți mare grijă ca datele să fie în regulă. Ca idee, noi am făcut schimbarea între un om cu bebe și un om simplu. Copilul se atașează pe același bilet. Ne întrebau mereu de sănătatea lui.
Dacă îl faceți online puteți veni un pic mai târziu la aeroport.
Am avut surprize, însă, să văd că după ce am făcut check in-ul, BlueAir să îmi ceară să stau la cozi pentru un alt check in, făcut de ei.
Acest check in vă eliberează boarding pass-ul. Cu acesta, pe telefon sau imprimat puteți să călătoriți. În funcție de aeroport puteți să treceți de porți cu telefonul sau nu. În general, mai toate aeroporturile mari permit ca biletul(boarding pass-ul) să fie scanat direct de pe telefon.
Anumite aeroporturi, din ce în ce mai puține, vă pun să scoateți pe hartie check in-ul. Le numărați pe degete pe acestea, foarte, foarte puține au obligatorie hârtia. La noi nu este cazul, suntem digitalizați.
Bagaje de mână și cele de cală
Nu băgați metale în cel de mână. Ca idee, am uitat un suvenir în bagajul de mână. Imediat au țipat detectoarele de metal și a trebuit să îl las acolo. N-a fost vorba de valoare, costa în jur de 15E, dar acesta trebuia să ajungă la cineva. N-a mai ajuns.
Pe orice aeroport este interzis cu lichid. Aveți voie cu recipiente mai mici de 100 de ml pentru un parfum sau alte tipuri de creme. Le puneți separat, într-o pungă, eventual cu clips.
În bagajul de cală să nu puneți lichide. De fapt, n-o să vă lase să treceți cu apă. Așa că vă puteți pune deoparte câțiva euro doar pentru apa, de după check in. La jumătate, evident.
Cât despre dimensiuni și greutate trebuie verificat la fiecare companie cu care zburați. Nu există o regulă general valabilă.
Nu lăsați bagajul nesupravegheat
Da, se anunță mult prin difuzoare, dar acum e nasol cu terorismul. În Franța, chiar dacă era un aeroport mic, Beauvais, niște persoane au uitat bagajul, ducându-se la baie. Imediat i-au luat pe sus și armata a încercuit zona.
În stresul din zilele noastre… o întâlnire cu Poliția îți mai trebuie.
În țările cu apă caldă…
Dacă aveți nevoie de transport verificați întâi posibilitatea de achiziție online. S-ar putea să fie mai ieftin decât la ghișeu. Fie pe site-ul lor, fie direct pe Google.
Ca exemplu:
- de la aeroport în Paris am plătit 15E la întoarcere(online), la dus a costat 17E biletul.
- din Paris în Lyon am dat ~20E în loc de 25E pe trenul lor rapid
Aveți alternativa și taxiului sau a serviciilor de ride sharing.(Uber, etc)
Interesați-vă de transportul în comun și de bilete. De obicei, ieși mai ieftin și oricum nu e nebunia de la noi.
În avion
- nu vă îngrămădiți, nu pleacă avionul fără ca toată lumea să aibă centura
- fiecare are bagajul lui, așa că nici ăla nu fuge de voi. Puteți aștepta un pic
Cum a fost zborul?
Acum pot vorbi și despre ambele zboruri. La dus am prins o vreme extraordinară. Am prins răsăritul și mai apoi am mers extrem de bine până în Germania.
Din Germania a fost vremea proastă și au apărut ceva turbulențe.
Dacă ați fost cu o barcă, pe mare, cam asta este senzația. Sau dacă iei gropi foarte, foarte mari în asfalt.
La întoarcere a fost dezastru. În jur de o oră sau chiar mai bine au fost turbulențe. Chiar ne amuzam de faptul că „ăștia au drumuri la fel de proaste ca ale noastre”.
Dar dacă e senin și nu sunt curenți de aer sigur nu veți avea de ce să vă faceți griji.
Singurele emoții pe care le-am avut au fost la prima plecare. Da, la decolat e un pic ciudat, adică e ca și cum ai urca un munte rapid, ți se înfundă un pic urechile, dar adrenalina e maximă.
Eu am gândit că nu are ce să mi se întâmple. Sau chiar dacă se va întâmpla ceva… nu ai nici cel mai mic control.
Dublă aterizare
Am experimentat și așa ceva din Zakynthos spre Roma, practic, pe aeroportul din Roma s-a întâmplat totul. Se pare că acolo sunt tot felul de curenți, iar avionul a pus 2 roți pe pistă și dintr-o dată a decolat pentru încă 10-15 minute. Pilotul ne-a recomandat să „enjoy the view”, iar totul s-a terminat cu bine. La următoarea aterizare. 🙂
Ca info…
Drumurile din România sunt mai liniștite, mai mereu găsești oameni calmi, frumoși, respectuoși. La întoarcere… vine tot românul acasă. Parcă e lumea a 3 a câteodată.
Sunt convins că nu am acoperit toate situațiile, dar știu că de atunci am mai avut câteva zeci de zboruri. Dacă am ratat o informație sau dacă aveți o întrebare mai punctuală ar fi bine să ne auzim în secțiunea de comentarii.
Depinde de aeroport. În principiu, dacă știi perfect cât faci pe drum, asumă-ți că ajungi cu 1 oră înainte dacă ai check in și nu ai bagaj de lăsat la cală, cu 2 ore dacă ai bagaj de lăsat sau chiar un pic mai mult dacă nu ești confortabil cu lucrurile făcute pe repede înainte.
Redoo a zis
Toti murim…..:)
Marius Cucu a zis
Sunt viu. Totul a fost ok. 🙂
Șef de scara Cristian a zis
Pot rezolva aceasta problema 😉
Costin a zis
Daca zbori pentru intiia oara, iti recomand cu caldura un coniac dublu, asta indiferent cu ce companie calatoresti.
Preferabil de la barul aeroportului, in avion e mult mai scump. Nu ca la baru’ cu pricina ar fi ieftin…
Daca vei supravietui fortajului de la decolare, restu-i floare la ureche.
ionică a zis
Nu ai nevoie de nici un coniac 🙂
Singurele „chestii” decolare-aterizare iar la turbulente deja începi să îți faci filme că se dezintegrează :)))))
Amy a zis
La decolare si aterizare sunt cele mai misto senzatii, stiu ca suna ciudat, dar mie mi-au placut mult. Cat despre turbulente, am reusit sa-mi alung gandurile negre, desi la intoarcerea din Valencia drumul n-a fost deloc unul lin. 🙂 E chiar placut sa zbori cu avionul, abia astept urmatoarea vacanta!
andrei a zis
Tuturor femeilor le place sa zboare cu avionul datorita senzatilor placute care se creaza in abdomen, mai ales in momentele in care avionul coboara.
Cosmin a zis
Prima data când am zburat cu avionul mi-a fost frica de aterizare si decolare, turbulentele nu prea le-am simtit. Tot zborul am dormit 😀
Andrei a zis
Tot cu Wizs, m-a mâncat sa ma uit la aripi. Când am văzut ce derapanaturi ruginite, mai și jucam doua tăblițe….mi-am luat puțin filme.
Nu e mai bine ca în autobuz, e fix ca în autobuz. Cu scaune jegoase, 3 euro o cafea de aia la 1 leu…
Cătălin a zis
În cazul ăsta mai bine te duceai cu mașina până acolo.. erai mai safe 😀
Marius Cucu a zis
a fost foarte, foarte bine. Neasteptat de ok…
Costin a zis
De curiozitate, cu ce companie ?
Cosmin a zis
Wizz
rivi a zis
normal. stiu multi care o data ce-au zburat s-au lasat de vacantele lungi cu masina, unde ai „avantajul” de a te putea opri.
Veronica martinov a zis
Buna ziua spunetimi va rog ce trebuie sa fac daca miam luat bilet online este primul meu zbor multumesc
Marius Cucu a zis
Check in cu 24 de ore înainte de zbor și prezentare la aeroport cu actul de identitate. În plus, verificați să respectați dimensiunile bagajelor.
Costin a zis
Bai frate, ai absorbit coniacu’ ? :)))
ana a zis
Trebuie sa ai asigurare de calatorie?
Marius Cucu a zis
Nu neapărat. E strict responsabilitatea ta a sa ai asigurare de călătorie. In UE ai acces la serviciile de urgență daca ești asigurată și ai cardul albastru. Sau, mai bine zis foaia… nu mai au fonduri pentru card ?
ana a zis
Este vorba de Israel
Marius Cucu a zis
MAE recomandă să se facă asigurare. Actualizarea a fost făcută acum 2 zile.
ana a zis
Multumesc foarte mult pentru raspuns!