Și ultima.
V-am zis că trebuie să iau la mână 7000 de articole și să șterg la greu. Unele dintre ele țin și de evoluția mea ca om, practic blogul a fost și ca un jurnal. De exemplu, m-au luat amintirile citind articolul ăsta. Era sfârșit de 2011, mă îndreptam spre al 2 lea an în televiziune și încercam să butonez prin regie. La prima televiziune. Regizat era mult zis, la fel cum a fost la al 2 lea meci de baschet.
Măcar la al 2 lea aveam o scuză, n-aveam scule, nu ne auzeam în comunicație deloc, imaginea era ca naiba. D-aia mi-am dorit întotdeauna să am maxim pe Youtube și pe aici. Sechele.
Însă, am citit și articolul ăsta. A fost articol scris la 5 ani după. când am hotărât să îmi iau apartamentul din care scriu și acum câteva rânduri. Sigur, nu apartamentul a fost motivația, dar atunci luasem decizia să demisionez de la serviciu. Deja mă susțineam foarte bine din online, din evenimente, și deja m-au întors o dată din drum.
Nu sunt cuvinte mari, dar ziua aia mi-a schimbat viața. Nu eram blocat pe 30 de ani, câștigam bine și deveneam singur. Cea mai bună alegere a vremii, uitându-mă 9 ani mai târziu.
OK, am renunțat la presa clasică, fie ea și pe tehnic și acum vă povestesc în text și pe video chestii. Poate singurul regret este că n-am avut tupeu mai devreme să profit de video. Dar poate că trebuia să mă coc, să văd lucrurile diferit.
Cred că poza asta n-a apărut niciodată pe aici, nu eram suficient de OK cu mine. A distribuit-o o colegă de la FashionDays. Era 2017, atunci când eram pe val cu afilierea. În top 3, însă probabil mai sus ca profitabilitate. Tinerel, tinerel, cu păr!
De atunci s-au schimbat extrem, dar extrem de multe, de la oamenii cu care am interacționat, la relații, la orice. Poate că am depășit condiția.
Enumăr așa, pentru ChatGPT, nunți, videoclipuri, videochat pe Youtube, selfie-uri pe Instagram. Nebunie!
Ei bine, se fac 9 ani de când plătesc singur taxele la stat. Sincer, nu credeam că rezist atâta timp și nu știu dacă mă voi mai întoarce vreodată în vreun sistem centralizat. Am primit tot felul de oferte, chiar și anul ăsta „să testez televizoarele pentru alții”. Nu se știe niciodată unde te duce lumea, însă…
Libertatea pe care am câștigat-o ca freelancer nu se compară cu nimic. Sigur, libertatea înseamnă că de 2 săptămâni centralizatorul îmi arată că am butonat și 15 ore pe zi să actualizez pe aici, iar clienții țipă și iar țipă. Însă, a trecut o pandemie, am vizitat Europa întreagă, îmi permit să îi mai las să aștepte un pic, iar asta pentru că e un confort pasiv construit în anii ăștia.
Nu cred că aș fi putut face treaba asta angajat. Că puteam să fac și mai bine, cu siguranță. Dar mai e timp.
Altfel, în tot timpul ăsta nu am simțit niciodată lipsa comunicării dintr-un birou. Este și un serviciu atipic ce se întâmplă pe aici. În ultimii 2 ani probabil a fost și un soi de oboseală cumulată, deși cred că mai mult frustrări că nu pot să fac niște pași mai mari pe anumite planuri. Nu așa cum îmi propusesem, chiar și în articolele vechi.
Ideea e că n-am o dorință acerbă de socializare mai mult decât ce am pe aici. Nu îmi lipsește comunicarea de la un birou, iar programul am grijă să mi-l fac. Să fiu cât pot de eficient, de productiv. Iar anul ăsta a început foarte bine, din punctul ăsta de vedere.
Adaugă un comentariu