logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Ce vom face după 50 de ani?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 16 ianuarie 2023 39 comentarii

Nu, nu mă refer la cum și cât vom trăi, ci la profesie. Sau trai decent după vârsta aceasta. Am discutat, în trecut, că suntem în fața unei revoluții tehnologice. Totul se automatizează, multe servicii apar, dar și mai multe dispar.

Chiar și în presă. Ceea ce făceam în 7 – 8 oameni în trecut, în prezent se pot pune la treabă mult mai multe lucruri ce te ajută să-ți faci treaba. Eu unul am decis să pun piciorul în prag și să schimb ceva la mine. Așa că am lăsat pe altcineva în urma mea ce urmează să învețe meserie.

Omul a fost foarte bun pe domeniul lui, a mișcat chestii frumoase la vechiul loc de muncă. Dar a fost genul de persoană care credea că totul este roz și că va ieși la bătrânețe, la pensie, direct de la fosta fabrică. A picat petrolul, a picat toată industria așa că au picat mulți de pe piedestal.

Reconversie profesională după 50 de ani?

Ideea este că e greu să te recalifici după 50 de ani. În momentul de față totul s-a tehnologizat. Mă amuz când oamenii care doresc să lucreze cu tehnologia se sperie de un Teamviewer, dar totodată mi-e o groază când știu că aceasta va evolua, iar noi, cei de acum, nu vom fi în stare să o învățăm, să o înțelegem la întreaga ei capacitate.

Sigur nu vom reuși toți să ne facem afaceri care să reziste, dar oare cineva crede că va reuși o reconversie profesională după o anumită vârstă?!

În ultimii ani în câmpul muncii?!

Părerea mea este că ar trebui să ne dea de gândit faptul că, dacă avem un job cu caracter repetitiv trebuie să ne gândim că putem fi înlocuiți de mașinării. Gândiți-vă la contabili și întreaga birocrație de la ei. Ușor, ușor, toate bazele de date se integrează, se digitalizează totul și vor fi sincronizate cu serverele ANAF. Contabilitatea primară va dispărea ușor, ușor, doar experții contabili vor rămâne în joc, din punctul meu de vedere. La fel se va întâmpla și în alte domenii.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: sistem de pensii

Comentarii

  1. Vasile a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 08:38

    In ziua de azi e bine sa fii putin multilateral si flexibil, specializarea stricta pe un domeniu, da… da sa fie de varf sau nisa ca sa speri ca iesi la pensie din el. Reconversie, povesti si atat, mai ales la 50 de ani, daca nu ai inteles nimic din viata pana la varsta aia, dupa nici atat, poate o reconversie de meserii din strungar, sudor sau…. In general aia care se intepenesc intr-un loc ajung sa aibe probleme de adaptare si la 50 de ani o sa aibe mari dileme. E bine sa evoluezi, sa cauti sa treci mai departe, sa pui mana sa studiezi permanent si sa devii mai bun pe domeniul tau indiferent de varsta. Viata de azi e trepidanta, te iei cu rutina si ramai in urma daca lucrezi pe un domeniu mai tehnic, din lipsa de studiu si upgrade. Deci la 50 si ceva de ani daca nu vrei sa te pasca reconversia trebuie ca pe la 40 sa te gandesti la alternative profesionale si sa-ti faci o autoevaluare profesionala corecta 😉

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 08:54

      Cum faci evaluarea dacă rămâi în același loc? Nu chiar toată lumea are deschidere să facă mai mult…

      Răspunde
      • Vasile a zis

        1 noiembrie 2016 la ora 09:13

        Trebuie sa ai curaj sa privesti in jurul tau, am zis, daca esti pe un domeniu ce necesita upgrade permanent, poti ramane de caruta, asa ca daca simti ca nu mai poti te reorientezi. Daca nu dai dovada de deschidere la 50 poti ramane pe alaturi si mai devreme. Vin tineri din urma, dornici de afirmare, mai pregatiti, cu mintea limpede, deschisi la provocari, iar tu la 50 de ani pentru ca ai in spate o familie, niste datorii, iti este frica sa mai faci schimbari, in capcana asta nu trebuie sa pici; impresia unui loc caldut si moale EVER! Bine personal nu mi-as face griji de tineri, la noi 😉 dar oricand te poate sapa cineva infometat.
        Linistiti la 50 de ani pot sta „meseriasi”, cu toate ca si la ei e nevoie de upgrad. Deja de mult nu am mai vazut, un strungar, un sudor sau un tinichigiu adevarat de 20 si ceva de ani, astea sunt nise, acum e la moda managementul si turismul sau administratia.
        Deci evaluari se pot face daca traiesti in realitate 😉 !

        Răspunde
  2. ice4you a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 09:46

    Eu sper din suflet ca la varsta aia sa sarbatoresc la cabanuta mea de la munte 10 ani de pensie langa cazanelul meu de tuica, inconjurat de carnati afumati si triluri de romante. 😀

    P.S. Gandesti prea departe prietene! Ieri a crapat un cunoscut de al meu la 41 de ani … ceva aprindere la plamani, ceva tuse … maine ii mancam coliva. Asta asa ca idee … despre ce inseamna defapt viata.

    Răspunde
    • Vasile a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 10:02

      ICE, prea pesimist, dar…. ce sa zic, e o idee sa-ti traiesti viata ca si cum ziua de azi ar fi ultima, totusi si ultima zi trebuie un pic planificata ca sa iasa bine si sa nu-ti para rau 🙂

      P.S. M-ai bagat la idei, tusesc de vreo saptamana, brr.. maine ma duc la doctor, sper sa mearga cardu 😉

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        1 noiembrie 2016 la ora 10:03

        Pai ghita e pe post. De ce să meargă…cardul?

        Răspunde
        • Vasile a zis

          1 noiembrie 2016 la ora 10:09

          Am inteles ca nu are cine sa-i faca mentenanta, se judeca contestatii, sunt unii de pe la Ploiesti, hm… 🙂

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            1 noiembrie 2016 la ora 10:10

            Se judecă, se trage cu DNA. Chiar și Doru’ plângea aseară că l-au tras pe șipcă.

      • ice4you a zis

        1 noiembrie 2016 la ora 16:45

        Tovarase Vasile nu e deloc pesimist doar realist si pararea mea e ca dupa ce te cam asezi cu toate alea bine ar fi sa incepi sa aloci din ce in ce mai mult timp pentru tine si din ce in ce mai putin pentru munca ca doar de aia ai tras ca prostu inainte. Altfel … la ce mama dracu te’ai mai rupt daca niciodata nu ai timp sa te bucuri de ceva?! Eu zic ca pastrarea unui echilibru e ideala iar dezideratul cu tot mai putina munca odata cu trecerea timpului cea mai importanta chestie ca doar nu ne’am nascut numa sa tragem ca prostii pentru altii. :)))

        Răspunde
        • Vasile a zis

          2 noiembrie 2016 la ora 11:24

          Asa gandeam pe la 35, eram satul de oase rupte, visam casute in poiana si berici la un gratar, acum… munca e antrenament de intretinere. Intradevar e bine sa le combini, da’ sa nu lenevesti prea mult ca dai in altceva, o viata activa te mentine in forma si bucuria vine cand esti sanatos.

          Răspunde
  3. toro a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 10:12

    Marius ! te citez si ma amuz : ” Așa că am lăsat pe altcineva în urma mea ce urmează să învețe meserie ” Tu fiind la o varsta destul de tanara , poti accepta pe X sau Y in anturajul tau si sa invete meserie (logic ) Dar meseria o poati fura* de la un ins mai in varsta cu stagiu .. Teoria e teorie …practica omoara noua generatie . Eu pot afirma ca meseria am furat-o dupa terminarea profesionalei ,dar atentie ! in profesionala se si lucra in domeniul care l-ai ales. La întrebarea ta pot raspunde intrun singur mod : Nu iti fa iluzii , peste 50 de ani va fi o alta lume ..o alta gandire . Sa fi sanatos si vei vedea. Am lucrat peste 40 de ani ca revizor tehnic in transport pe cablu ( teleferice/telecabine ), si acum dupa pensionare imi pun astazi intrebarea ! Sa meritat oare atatia ani de munca ? in folosul cui ? asta vei afla când iti vine postasul acasa cu o pensie de mizerie !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 10:16

      Am lăsat în urmă pentru că el n-a deschis TV-ul decât pentru digi24. El încă credea că sunt imparțiali și că totul e roz. După 6,7 ani de TV îți dai seama de câteva lucruri. La chestii de genul m-am referit. Mai are ceva de învățat.
      Nu îmi fac iluzii, încerc să mă adaptez cât pot de mult la nou.
      Nu știe nimeni dacă a fost bine sau nu, dar ai ce face? Poți să nu faci nimic?!

      Răspunde
    • Vasile a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 10:34

      „revizor tehnic in transport pe cablu”, scoli profesionale, „furat meserie”, dom-le alte vremuri, sa fiti sanatos si sa va bucurati de pensie 😉

      Răspunde
  4. rivi a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 11:01

    foarte putini dintre noi vom reusi sa tinem pasul cu tehnologia, si cu tot ce se misca in jurul nostru. Ma astept sa fim precum parintii nostrii. Poate doar 10%, 5% dintre ei sunt capabili sa inteleaga si au imbratisat tehnologia moderna intr-o limita decenta.

    Restul, doar pentru work (cumva limitat gen email si aplicatia aia necesara ce-au invatat-o pe dinafara) si Facebook.

    Răspunde
  5. Sorin a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 11:49

    Vine tinerii „dornici de afirmare, (…), deschişi la provocări…” dar nu neapărat sînt „mai pregătiţi” şi cu atît mai puţin „cu mintea limpede”.
    Au entuziasmul lor şi asta este un lucru bun, dar experienţa este de cele mai multe ori un zero barat sau cel mult din tutorialele de pe net.
    Au în schimb o energie fantastică şi o dorinţă de a învăţa lucruri noi, dar aici este cea mai mare problemă: nu mai au cine să-i înveţe ceva ca lumea, cei săriţi de o anumită vîrstă sînt cramponaţi pe „ideile lor prăfuite” şi greu să mai ai înţelegere cu ei.

    Unde mai pui că şcoala este o varză totală, unde teoria este ridicată la rang suprem, iar practica este lăsată complet deoparte. Apoi firmele care face angajări cere în primul rînd „experienţă”, de parcă de pe băncile şcolii vii cu experienţa pre-programată în BIOS. E aiurea şi cu firmele astea.

    Ca apoi să constaţi că eşti angajat doar de probă, sau doar cu jumătate de normă, sau chiar nu eşti angajat deloc. Mai constaţi apoi că primeşti cel mai de mizerie salar şi atunci „adresezi” cele mai calde urări de fericire pentru ţărişoara asta (prea mult) „iubită” şi apoi o apuci prin străinătăţuri…
    Măcar acolo eşti tratat ca un robot: îţi faci treaba – primeşti bănuţii. În rest eşti invizibil.

    Ori ca să supravieţuieşti ai nevoie de bani, iar în ţara asta, că să-ţi faci un nume şi un renume, se poate dar numai prin ilegalităţi, nu ai altfel cum.
    Paradoxul situaţiei este că teoretic este imposibil să te îmbogăţeşti, dar realitatea este în totală contradicţie.

    Iar tinerii sînt la început de drum, sînt cei mai vulnerabili şi pe ei se revarsă toate greutăţile.
    De parcă ei ar fi de vină…

    Răspunde
  6. Bucur a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 17:12

    Ba frate mam gandit daca tot stau la tara imi cumpar 4,5 capre si aia e… :)))

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 17:13

      Faci ceva… cu caprele?! 😀

      Răspunde
      • ice4you a zis

        1 noiembrie 2016 la ora 17:17

        Radeti glumiti, dar daca ai investii in asta ai lua un munte de bani din fondurile APIA plus ca daca o dai pe „ECO” cu produsele de capra, om te faci. 😀

        Răspunde
        • Costin a zis

          2 noiembrie 2016 la ora 09:55

          Basca distractia ! 🙂

          Răspunde
    • Vasile a zis

      2 noiembrie 2016 la ora 11:16

      Capre zici? Ice zice APIA, iar Costin distractie, interesant!

      Răspunde
      • Costin a zis

        2 noiembrie 2016 la ora 16:47

        Eu ma refeream la partea cu caprele, cu APIA sigur ai parte de sex.

        Răspunde
        • Vasile a zis

          4 noiembrie 2016 la ora 09:28

          Bravo, bravo inseamna ca ai fost pe la APIA 🙂

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            4 noiembrie 2016 la ora 09:41

            Nu știu, nu stiu, am auzit că la Apia 5000 e salariu mic

          • Vasile a zis

            4 noiembrie 2016 la ora 10:09

            Salariu mic Mariuse si mult de munca, e greu la imparteala si cand semnezi sa dai atatia bani la popor, parca iti pare rau ca iei „doar” 5000 😉

  7. Sandu a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 17:20

    eu am lucrat in constructii pana la 50 de ani, iar de la 50 de ani pana m-am pensionat, am lucrat 15 ani in domeniul bancar. Cred ca daca esti motivat, poti sa rezolvi problema reconversiei. Am formatie economica, am invatat singur sa folosesc un pc, am invatat singur notiuni de baza sql, am invatat office si am muncit de mi-au sarit capacele, dar am reusit.

    Răspunde
    • ice4you a zis

      1 noiembrie 2016 la ora 18:57

      S’au dus vremurile alea nene Sandule! Daca raportam lucrurile de la acum peste 10-20 de ani pentru noi aia ce vom aveam pe atunci aia 50 pe care i’ai avut matale cand te’ai apucat de reconversii … tare imi e ca noi om mai fi buni numai de reconversie in compost la cum se misca lucrurile in ziua de azi cand nici dracu nu mai are incredere si timp sa iti dea ca sa faci tu reconversiile alea. Banu taica, banu! Esti bun cat esti eficient si faci fata la ritmul asta turbat sa aduci banu, cand nu mai poti aia e … sanatate si un praz verde pe care oricum o sa il mirosi de la radacina.

      Răspunde
      • Sandu a zis

        2 noiembrie 2016 la ora 17:01

        cu pesimismul nu rezolvi nimic. 1000 de vorbe, 2 bani nu „face”…

        Răspunde
        • Vasile a zis

          4 noiembrie 2016 la ora 09:29

          Pesimismul te pazeste de excese ;), daca esti prea optimist poti ramane in cucu gol si nu e frumos

          Răspunde
  8. razvan a zis

    1 noiembrie 2016 la ora 23:49

    Vom aștepta pensia și vom bea bere proastă?

    Răspunde
    • Vasile a zis

      2 noiembrie 2016 la ora 11:26

      De ce bere proasta?

      Răspunde
      • ice4you a zis

        2 noiembrie 2016 la ora 15:26

        Mai bine as intreba … cine dracu sa ne plateasca pensia aia care nici de bere proasta nu o sa ajunga … daca o mai fi. 😀

        Răspunde
        • Vasile a zis

          4 noiembrie 2016 la ora 09:25

          Mai io personal mai sper, sunt pe ultima decada, am tras tare pana acum asa ca no fi dracu chiar asa de negru si sper ca macar un cupon de pensie sa prind sa-mi fac un selfie 🙂

          Răspunde
  9. Andrei a zis

    2 noiembrie 2016 la ora 22:17

    bai, când făceam recrutare la un nivel mai loc, des întâlneam oamenii descriși de tine. Partea proasta nu era ca nu se pot reseta, ci textele „eu am fost șef de echipa…ma pui tu sa fac…”

    unde ma vad peste 50 de ani? în pământ.

    Unde mi-as vedea job-ul dacă as mai trai? la fel de important. Tipul meu de job nu poate fi înlocuit de un calculator, tine prea mult de trăsăturile umane.

    În schimb vor dispărea mari industrii iar din spate vor veni tineri talentați. Tineri care nu vor avea 8 clase de școală, dar practic ne va face muci pe tehnologie.

    Răspunde
  10. Vasile a zis

    4 noiembrie 2016 la ora 09:20

    Observ ca titlul e putin ambiguu, peste 50 de ani nu cred ca vor mai trai multi din cei ce scriu sau citesc acest blog, la 50 de ani, multi vor avea alte preocupari si treaba cu blogul va fi tardiva sau poate ma insel?!

    Răspunde
    • Costin a zis

      4 noiembrie 2016 la ora 11:01

      Ai punctat perfect 🙂 (cel putin d.p.m.d.v.)

      Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 august 2021 la ora 15:06

      5 ani mai târziu, lumea încă e pe blog 🙂

      Răspunde
      • Costin a zis

        1 septembrie 2021 la ora 21:34

        Putini am fost, multi am ramas – tovarasii stiu de ce !

        Răspunde
  11. Cip a zis

    1 octombrie 2022 la ora 02:39

    Viata incepe la 50 de ani .

    Răspunde
  12. Pheno a zis

    1 octombrie 2022 la ora 10:34

    Intereant subiect. Am over 65+ si am iesit la 60 de ani la pensie, anticipat, dupa 43 de ani de vechime in I.T. Da, am apucat nasterea informaticii inca de prin 1975, cu toate ca ea, informatica, a aparut in 1956-1957 datorita academicianului Grigore Moisil. Am prins timpuri interesante. Primul meu contact cu asa zisa super-tehnologie noua (masini de calcul) pe pamant romanesc. Intre timp, multi romani (cu mici exceptii care confirma regula) au devenit „informaticieni” fara voia sau stiinta lor, fiindca nevoia te invata iar tehnologia te impinge de la spate. In ziua de azi, toti (fara niciun fel de studii de specialitate la baza) sunt superiori tehnologic vorbind, fata de generatiile trecute. Nu e vorba numai de talentul tinerelor generatii, ci de saltul peste timp, direct la utilizarea noilor tehnologii, fara sa se mai „piarda” timpul cu intelegerea ei in detaliu. Toti am devenit simpli utilizatori ai tehnologiei recente si ne bucuram de beneficiile ei. La fel se va intampla si peste 5, 10, 20, 50 de ani. Cat despre pensie, toti care scapa cu viata pana la varsta pensionarii, o vor apuca si se vor bucura de ea. Chiar daca ni se pare ca traim intr-o lume ciudata si cu un viitor incert, este doar o impresie care s-a perpetuat de-a lungul timpului si este caracteristica fiecarei generatii. E o vorba evreiasca: „nimeni n-a murit de castig putin” si se aplica in tot timpul vietii, dar mai cu seama din momentul iesirii la pensie. Odata cu inaintarea in varsta, idealurile din tinerete, palesc in fata evidentei si viata ne invata sa devenim mai atenti si mai prudenti cu noi insine si cu cei apropiati noua. Citeam pe aici un comentariu corect. Unele activitati, meserii, au disparut, altele au aparut. Asa e si asa ar trebui sa fie, fiinca lumea evolueaza. Reconversia este doar un termen in dictionare. Eu as numi-o adaptare la nou, din mers. Sa ne bucuram de viata, atata timp cat o mai avem si ca sfat personal, imi ingadui sa va sugerez, sa nu va bateti joc de ea, fiindca deocamdata se pare ca este doar una. Om muri si-om vedea 🙂

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cartela digi 2 euro

Cartelă de internet pentru Tunisia

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog