Am vreo 15 ani în câmpul muncii, în fapt, cred că sunt mai puțini ani de cotizare pentru că, în presă, au fost și perioade scurte cu câte 4 ore. Posibil ca acum să nu se mai cotizeze nici atât, unii încasând pe drepturi de autor. Problema lor, viața lor.
Am găsit aici o statistică interesantă despre cât lucrează un european. Pare că avem o medie de 37.5 ani și doar câteva țări ajung pe la 40 de ani. Noi, dacă vă uitați… suntem la coada clasamentului.
Am și avut mulți ani de comunism și foarte, dar foarte mulți se raportează la total alte munci ce erau mult mai grele, mai toxice. Era normal să fie diferențe atât de mari.
Tind să cred că vom ajunge și în momentul în care se vor opri mai toate portițele de pensie anticipată. Deh, stagiul complet la noi este de 35 de ani, dar cu 5 ani mai devreme mai intervin probleme. Culmea, țări cu mult „soare”: Danemarca, Estonia sau chiar Germania sunt prin topuri.
În tinerețe, am avut și ceva ani în care nu cotizam decât pentru pensie. Sănătatea reușeam să o ocolesc. De după pandemie, însă, lucrurile s-au schimbat și nici nu mă mai gândesc să nu fiu asigurat la sistemul public de sănătate. Mai mult, de când cu întâmplările recente îmi dau seama cât de important e sistemul public de sănătate.
Dacă aș face o extrapolare la cât de mult blamam și cât ziceam eu că n-o să „consum” niciodată banii dați din toate sursele de venit prin CASS, îmi dau seama că efectiv greșeam. Că mă uitam în direcția greșită, a oamenilor tineri.
Principiul e oarecum similar ca la pensie. Cotizezi în tinerețe ca să ai acces la bătrânețe la anumite servicii. Și, aparent, tot ce ține de cronic… funcționează. Testat, vorba aia.
Interesantă analiza. Sper să ajungem la media europeană si prin productivitate, nu doar prin mai multe ore de muncă. Ca degeaba stam mai mult la munca daca stam la fumat 1-2 ore din program.