logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

A venit și prima amendă

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 15 iulie 2025 15 comentarii

Nu sunt cel mai civilizat șofer, dar nu cred că sunt nici cel mai prost. De obicei, am scurtăturile mele, drumurile pe care le știu prin oraș și merg fără limite.

Ieri n-a fost să fie.

Am luat-o prin altă parte, un drum cu mari gropi și pe care nu credeam că o să fie niște băieți fără girofar chiar lângă un pod.

La dus nu m-au luat când urcam cu mult peste viteza legată, dar m-au prins la întoarcere: 66 km/h în oraș, adică 2 puncte de amendă și avertisment pentru centură.

Semnat proces verbal și plecat rapid spre serviciu.

Am încercat să plătesc cu aplicația de la auto.ro. Îmi lua comision de 5% pentru nimic. Pentru mine nu era mare lucru, fiind amenda de sub 100 de lei în 48 de ore, iar comisionul lor era de câțiva lei, dar cei care plătesc amenzi mai mari?! De ordinul sutelor de lei?!

Eram resemnat că trebuie să ajung să stau la cozi. Nu știam exact unde se plătește în Ploiești, dacă la Finanțe sau la Taxe și Impozite.

Până la urmă am zis că este bine să încerc și la ghișeul.ro.

Se pare că se poate plăti fără probleme și fără cont amenda. Bani să ai să le dai.

Și, da, în oraș 66 Km/h este o viteză mare, la periferie, cu 4 benzi + linie de tramvai scoasă.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Ploiești Etichete: amenzi politie

Comentarii

  1. Dani a zis

    15 mai 2015 la ora 15:16

    Eu am platit la primaria de care apartin.

    Răspunde
  2. ice4you a zis

    15 mai 2015 la ora 16:26

    Poti platii oriunde, inclusiv la posta … nu doar la taxe si impozite.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 mai 2015 la ora 16:26

      Bani să fie 😀

      Răspunde
  3. alex a zis

    15 mai 2015 la ora 18:05

    Nu aveai centura pusa???

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 mai 2015 la ora 18:05

      Tu o porți în oraș?! 😀

      Răspunde
      • alex a zis

        15 mai 2015 la ora 20:17

        Eu ma urc in masina, o pornesc, aprind luminile indiferent daca e zi sau noapte, si imi pun centura, indiferent ca mut masina de pe o parte a strazii pe alta, sau o mut pe alta strada, sau plec cu masina.
        Nu merg niciodata mai mult de un metru cu masina fara lumini, sau centura, indiferent ca plec in graba si sunt contra timp.
        Uneori uit sa-mi dau centura jos si cand sunt la spalatorie. 🙂
        Toate astea chiar si in Romania cand vin in vacanta.

        Nu ma intreba daca pun centura in oras :). Daca e vorba sa dau bani, o port si in garaj.

        Răspunde
      • ice4you a zis

        16 mai 2015 la ora 07:34

        Nu vrei sa stii cat de rau iti spargi mufarina dupa un impact frontal cu doar 40km/k daca nu porti centura! E naspa rau sa musti din volan sau bord!

        Pe langa faptul ca am un senzor de centura care tiuie intermitent de te iei cu mainile de cap, eu port centura si daca merg doua strazi mai incolo. Este deja un gest reflex pe care l’am dobandit de pe vremea cand nu era obligatorie purtatea centurii siconduceam Dacia 1300 cu centuri fixe. 😀 Acum cu atat mai mult … conduc o masina premiata cu 5 stele EuroNCAP, dar la ce bun daca nu pornesc de la banala centura care este parte principala a intregului sistem de siguranta?! Eu nu o port pentru bani ci pentru siguranta mea si ii oblig pe toti sa faca asta, inclusiv locurile din spate.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          16 mai 2015 la ora 07:54

          Am făcut, acum 8 ani, un mic accident cu vreo 5 mașini implicate.
          Impactul a fost la ~40 km, în frânare de la 100+.

          Nu zic că nu se întâmplă și în oraș probleme, dar pentru 3 străzi din care 2 în reabilitare e greu să se întâmple ceva.

          Cât despre lumini și centură, le pun de bună voie, când ies la drum lung, în afara orașului.

          Răspunde
  4. Redoo a zis

    15 mai 2015 la ora 20:13

    Sa nu vorbesc intr-un ceas rau, dar nu am mai luat o amenda de 5 ani si aia la iesirea din Banesti ca nu aveam luminile de intampinare aprinse…ca asa scrie la lege, luminile de intampinare si nu proiectorele. Bine, oamenii erau la spaga si am preferat sa platesc statului 80 lei decat sa dau unor tartani 50

    Răspunde
    • ice4you a zis

      16 mai 2015 la ora 07:37

      Deci militienii din IF care ii gasesti pe centura ies la traseu ca si centuristele. Pe acolo am luat si eu o amenda pentru ca din punctul lor de vedere nu am acordat o prioritate asa cum ar fi trebuit. Le’am dat spaga da’i dracu ca ma grabeam tare, era noapte, ploua torential … numai chef sa ma cert cu ei de’an sulea nu aveam. Cunoastem … cunoastem …

      Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      16 mai 2015 la ora 07:55

      Dacă tot ai amintit de Bănești, mi-a venit și mie un plic acasă, la un moment dat, cu o amendă de radar fix.
      Asta a fost de la chestor habar n-am că nu se înțelege nimic din PV. 🙂

      Răspunde
  5. Ciprian Lospa a zis

    16 mai 2015 la ora 02:25

    Bine ca nu le-ai parut suspect. Taica-miu cand a venit din Turcia a avut o problema. A aterizat bine mersi si de la bucuresti pana in ialomita n-a avut probleme. a zis sa se grabeasca, era vreo 1 noaptea. Si fix atunci l-a luat radarul. Ia luat toate lucrurile aduse din turcia la cotrobait, mai ceva ca vamesii. N-au gasit nimic, n-aveau ce sa gaseasca, dar amenda pentru viteza si puncte penalizare a luat. si toate lucrurile au trebuit rearanjate.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      16 mai 2015 la ora 07:57

      N-aveam ce suspect să fiu. Ne știam din vedere, se mai fac acțiuni. Am greșit, am plătit, am mers mai departe.
      Eram mult prea pe fugă ca să le bat obrazul pentru niște lucruri. Dar va veni și o data viitoare. 🙂

      Răspunde
  6. Postolachi Dumitru a zis

    16 mai 2015 la ora 15:26

    La Brașov cu viteaza ta nu luai amendă pentru că limita de viteză în localitate este de 60 km/h iar la periferie (de fapt 2-3 ieșiri din oraș) limita urcă până la 70 km/h

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      16 mai 2015 la ora 15:29

      Habar n-am cât a fost limita acolo, dar știu sigur că am depășit-o. Aia e. Data viitoare suntem mai atenți la cei fără girofar. 🙂

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

poza ambarcatiune grecia

Am făcut prima vacanță în Zakynthos. Ne întoarcem!

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog