Ideea articolului ăsta mi-a venit când mă uitam pe grupul de chirii din Ploiești. Erau oameni care căutau ceva chirie temporar pentru a munci la Târgul de Crăciun din Ploiești. M-am mirat, dar am zis: uite, se poate!
[Citeşte mai departe…]Unde ne petrecem timpul în vacanță?
Sau mai bine zis, cum ne petrecem timpul?!
Sunt pasionat de călătorii ca mulți alții dintre noi. Categoria asta vreau să fie cu și despre amintirile mele. Am mai zis-o pe blog, vreau că aici să fie "magnețelul din vacanță", să îmi amintesc cu plăcere despre ce am vizitat, la un moment dat, în viață.
Am peste 20 de țări vizitate în tot acest timp și acumulez pe cât se poate de mult.
Perioadele ca pandemia mi-au tras frâna de mână și nu am mai putut să vizitez prea multe. Așadar, am zis că este ok să fac o categorie cu tot ceea ce am vizitat și să povestesc câte ceva.
În general, sper să adunăm lucruri utile, deși este greu să te obișnuiești pe stilul de călătorit al fiecăruia. Vorba aceea: am fost acolo, am publicat aici! Sper să fie cât mai informativ și pentru voi, iar în comentarii să ne auzim pentru impresii viitoare.
E perioada aia bună de luat bilete de avion pentru începutul de an
Încep să fie reduceri pentru biletele de avion. Cred că e perioadă bună de luat pentru lunile următoare când… la noi e mai frig decât la alții.
[Citeşte mai departe…]Știați de Savona?
Mi-am dat seama de o chestie. Pe măsură ce urmăresc tot mai multe vloguri de călătorie sau informații despre destinații parcă îmi vine cheful să iau iar bilete de avion. Și-am zis că mai stau p-acasă, măcar până la primăvară.
[Citeşte mai departe…]Cum zbori ieftin în Egipt?
De fapt, mă gândeam la o combinație ceva mai mare, nu doar Egipt. Bine, sincer să fiu nu mă atrage Egiptul deloc, însă e un pas pentru a călători mai ieftin în Asia…
[Citeşte mai departe…]Acum sunt zboruri din Otopeni spre Brindisi, în sudul Italiei
Mai nou, se zboară și spre Brindisi, de pe Otopeni.
[Citeşte mai departe…]Se va putea zbura din București spre Gdańsk
Wizz și-a anunțat noile zboruri. M-am uitat pe lista de zboruri și cel mai interesant, pe lângă cel pe care deja l-am anunțat în vară, Porto, există și Gdanks.
[Citeşte mai departe…]Orvieto, bun de daytrip din Roma
Discutasem acum ceva timp despre Orvieto cu cineva, că este la o oră de Roma. Ajuns acasă, zău de mi-am amintit cum se numește locația, mie mi-a rămas în cap doar Tivoli în care… am și fost acum ceva ani. Nu e o doar o oră, ci mai bine de 2 ore din Roma, dar totuși…
[Citeşte mai departe…]Unde se mănâncă ieftin în Londra?
Londra nu este o destinație în care să mănânci bine. Am fost de câteva ori cu munca, am fost de câteva ori singur, dar niciodată nu am mâncat ceva wow, ceva care să țin minte și să îmi placă. Mediocru, de fiecare dată.
[Citeşte mai departe…]Unde parchezi în Budva?
Acum o mie de ani am fost în Muntenegru, în Budva. De fapt, am fost și în Budva ar fi corect. Era o destinație mult mai faină ca clasicele bulgărești pe care le văzusem până atunci. Între timp, am mai evoluat am vizitat Italia, Spania, Grecia, zone ceva mai interesante.
[Citeşte mai departe…]Puteți zbura direct în Faro, în Portugalia
Am fost în Faro și nu e nimic acolo, în oraș. Chiar aș zice să nu planificați nimic acolo, în schimb ar fi bine să mergeți mai departe în Algarve, în Lagos și nu numai. E o zonă superbă, total diferită față de ceea ce am mai văzut până acum.
[Citeşte mai departe…]






