logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
stick otg usb31

Totul despre noul conector USB 3.1 (Type A, Type B, Type C)

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 30 septembrie 2026 19 comentarii

În acest articol vreau să discutăm despre noile tehnologii de pe piață. V-ați obișnuit să vă vorbesc despre acestea, tocmai de aceea încerc să țin pasul cu noile lucruri apărute pe piață.

Voi încerca să aduc în discuție noul port USB despre care se tot vorbește în perioada aceasta. Este vorba, evident, despre USB Type C.

Ce este cu acest port USB?

În mod normal el este o evoluție a tehnologiei. Nu întotdeauna ce este nou este și bun, dar de data asta aduce lucruri noi pe lângă el, aduce loc de dispută între companii.

Am adus discuția special aici pentru că, zilele trecute, cei de la Intel au sugerat faptul că noul USB este suficient pentru a reda și sunetul de pe telefoanele inteligente.

USB Type C este schimbarea majoră din 2013 încoace. Atunci s-a dezvoltat USB 3.1 și s-a dorit standardizarea și, totodată, uniformizarea acestei mufe. Avantajul noului port este că nu te mai chinuiești să introduci mufa pe partea corespunzătoare. Eu am avut mereu problema aceasta, mai ales la telefoanele noi. Am testat destul de multe telefoane în ultima vreme și cu greu reușeam să nimeresc mufa. Sigur, este un disconfort mic pentru unii.

usb-type-c
ilustrație cu noul USB TYPE C

Dacă avem telefoane sau dispozitive de ultimă generație, chiar și laptopuri ieftine, avem de-a face cu noul USB. Era evident că Apple și MacBook-urile lor au deja astfel de dispozitiv. Am putea spune că au stat la baza dezvoltării acestei tehnologii. În generațiile trecute, unul dintre cele mai rapide porturi era cel THUNDERBOLT, dezvoltat de către Apple.

Un pic de istorie…

În mod normal ar fi trebuit să încep cu USB 1.0. Din păcate, el n-a fost niciodată lansat. Putem spune că a fost un prototip pentru USB 1.1.

USB 1.1

Vitezele erau năucitoare pentru vremea aceea. Puteai să transferi până la 12 Mbps și puteai transmite un maxim de 100 mA prin acel cablu.

USB 2.0

Încă îl mai folosim în foarte multe locuri. Acesta a ajuns pe piață prin anii 2000 și a fost primit ca o mare realizare pentru vremea aceea. Puteai să transferi până la 480Mbps, iar dacă vorbim despre putere aveai de-a face cu un maxim de 1.8A la 2.5V.

USB 3.0

A apărut la sfârșitul lui 2008. Din păcate, din punctul meu de vedere, nu prea s-a înțeles cu Microsoft la vremea aceea. Încă sunt multe buguri pe Windows 7 din cauza acestui tip de USB. Mă bucur că le-au înghițit noile tehnologii și ușor, ușor vom renunța la el.

E interesant faptul că oamenii încă se orientează spre plăci de bază cu foarte multe USB 3.0, iar… tehnologia trece spre un nou nivel.

Ca performanțe și de data aceasta a fost foarte ok. Imaginați-vă că un port USB 3.0 poate ajunge la viteze de până la 5Gbps și să livreze 5V la 1.8A.

USB 3.1

În 2013 tehnologia cerea ceva mai mult. Aveam plăci video externe ce doreau să iasă în față, aveam viteze noi de doborât. Așa că a apărut USB 3.1. Acesta poate livra până la 10 Gbps de informație și poate trimite 5V la 2A. Opțional poate livra 5A la 12V adică 60W sau 20V adică aproape 100W. Asta înseamnă fericire pentru laptopurile high end. De exemplu, laptopurile Apple pot fi încărcate cu USB.

Pe lângă laptopuri gândiți-vă la aceste laptopuri ultra subțiri, la cele convenționale. Cu un astfel de port se poate încărca mult mai rapid bateria.

Sunt 2 tipuri de USB 3.1 pe piață în momentul de față doar că lumea nu prea are cum să identifice lucrul ăsta. Cert este că vitezele vor fi mai mari pe Gen 2. Se discuta despre un acronim ca SuperSpeed USB+, dar nu a mai fost implementat.

USB 3.2

În 2017 a ajuns USB 3.2 pe piață. Sunt 4 variante pentru USB 3.2 pe piață, iar vitezele ajung până la 20 de Gbps.

USB 4.0

Deocamdată, nu există pe piață, însă se discută tot mai mult despre acesta. Conectorul va crește viteza pentru portul acesta până la 40 Gbps.

Ok, ok, dar ce e cu USB Type A, USB Type B, USB Type C?

usbcables-all

Poate fi și o chestie de marketing sau poate fi o evoluție a tehnologiei.

Ca să vă faceți o idee spre aceste 3 porturi:

  • USB Type A – este portul clasic, cel rectangular pe care îl știe toată lumea
  • USB Type B – este cel care este folosit la imprimante, scannere și așa mai departe
  • USB Type C – este cel pe care se pune accentul în momentul de față. Probabil că va fi singurul port folosit în anii următori, cel puțin pe dispozitivele mobile.
Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.
Adaptoare pentru noul USB

Văd că au apărut multe adaptoare, mai ales pentru cei care au MAC-uri. Acolo întotdeauna au fost adaptoare multe.

De exemplu, avem următoarele:

  • USB-C la micro B USB
  • USB-C la mini B USB
  • USB-C la card reader
  • USB-C la cablu de monitor(VGA,DVI, HDMI)
  • USB-C la dock

Mie mi-ar plăcea să fie adoptat de cât mai multe persoane, de cât mai multe dispozitive. Vă amintiți de vremurile în care aveam un încărcător pentru fiecare telefon în parte, acum avem un tip de încărcător pentru toate telefoanele. Parcă este mai comod, nu?!

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: Samsung

Comentarii

  1. Zetil Adrian a zis

    29 aprilie 2016 la ora 18:57

    Buna ziua,
    Dețin si eu de ceva timp un dispozitiv cu acest tip de mufa si as dorii să-mi spun părerea, e o inovație folositoare și pe lângă faptul că e mufa reversibila pare mai solidă în comparație cu modelul precedent de mufa, singura problema e ca nu se întâlnește prea des pe cineva care are încărcător cu acest model de mufa si daca ramai fara baterie la tel de ex nu il poți încarcă, dar sper ca o sa fie standardizată si o sa fie mai bine.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      29 aprilie 2016 la ora 19:05

      Este și normal să se întâmple asta. Adaptoarele sunt ok până în momentul în care vor apărea tot mai multe gadgeturi. Dacă ne gândim bine nici USB 2.0 nu a ieșit de pe piață. Încă sunt foarte multe dispozitive. Rata de adopție va fi destul de mare, se insistă pe uniformizare, iar… în România… e un trend să îți cumperi tehnologie nouă.

      Răspunde
  2. Cosmin Dumitru a zis

    29 aprilie 2016 la ora 22:26

    Eu am renuntat la o placa de baza care are sloturi PCI clasice, pentru USB 3.1 type-A si type-C. Asa am ajuns sa cumpar ASUS H170 PRO GAMING, care are doar 2 USB 3.0 si 2 USB 2.0. Consider ca prezenta USB 3.1 e un plus mai mare decat PCI-urile clasice care deja au fost depasite si inlocuite.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      30 aprilie 2016 la ora 09:11

      Nu știu cât de important va fi pentru cei care își achiziționează PC. Ok, de tine știu că faci editare foto și e important să ai un transfer foarte rapid de informație, dar mulți vor folosi la telefon sau la dispozitivele mobile aceste conectoare. Nu știu cât vor conta unele sau altele. Poate doar să încarce mult mai rapid bateria gadgetului. 🙂

      Răspunde
  3. Stefan a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 05:52

    Asta cu dash charge, warp charge, fast charge este într-adevăr asa la toți, fără încărcătorul și cablul lor nu ajungi la acea viteza de încărcare. Totuși sunt și avantaje, eu cu dash charge-ul de la OP6 încarc, atunci când este cazul, mult mai repede și bateriile externe, OPX, un Samsung A5 și altele sporadice.
    Nu este exact dash charge pentru acestea (cum am eu la OP6 meu) dar se încarcă semnificativ mai rapid.
    Oricum USB Type C este un mare pas în fata din mai multe puncte de vedere.

    Răspunde
  4. vasile a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 10:30

    Nu stiu, eu am zis ca e misto ca poti sa-l bagi oricum, nu mai are catare. Altfel am doua cabluri si un incarcator, ala de la Sony merge si la Samsung, cablurile… normal nu!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 10:50

      Așa e și la Huawei cu alții.

      Răspunde
  5. dam167 a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 10:35

    Da, sună bine în teorie, dar mai e până departe. Conectorul e unul singur, dar standardele nu prea s-au modificat. Nu toate cablurile sunt la fel, deși arată la fel și te trezești uneori că nu poți face ceea ce voiai. Un mare avantaj pentru laptop ar fi că îl poți lega la monitor și să primească și curent în același timp printr-un singur cablu, dar nu toate monitoarele fac asta – iar alea care fac nu sunt chiar ieftine.

    Eu aș fi plecat invers, adică să ai doar încărcătorul laptopului și să încarci restul dispozitivelor cu el – dar da, multe vor doar cu încărcătoarele lor. Eu am un GoPro 5 care se încarcă doar când și cum vrea el și are un cablu USB-A – USB-C, deci teoretic l-aș putea alimenta de la orice, inclusiv încărcătoare de telefon de 5V – cu alea parcă merge cel mai bine.

    Recunosc că sunt invidios pe aparatele foto noi care se încarcă prin USB-C, chiar și dacă trebuie să fie oprite pentru a le încărca – asta presupunând că nu aș avea aceleași probleme pe care le am cu GoPro, că așa n-am făcut nimic.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 10:40

      Ar fi fost ideal să se poată asta, dar laptopul nu are cablu detașabil. Acolo unde am plecat eu… și mi-a ieșit trăznaia asta de articol aveam nevoie de USB pentru că, în marea majoritate a timpului aveam curent de la panourile solare. A fost și un invertor pe care l-am găsit mai târziu.

      Depinde de aparat. Am avut acum Panasonic S1H și bateria mea XIAOMI și n-a încărcat. Totuși, e o baterie externă neagră de la Xiaomi care are mai mulți amperi și te lasă să îl folosești ca un acumulator.

      Pe A7III încarc fără probleme din baterie externă. E foarte util și a fost unul dintre criterii.

      Răspunde
      • Costin a zis

        13 noiembrie 2019 la ora 10:53

        Cit de curind cu Xiaomi-urile astea ai putea porni si motorul masinii. Foarte util iarna ! 😀

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          13 noiembrie 2019 la ora 10:54

          Întâi să avem electrică.

          Răspunde
        • Costin a zis

          13 noiembrie 2019 la ora 11:36

          Nu ma refeream la electrica ci la masinile clasice, cele cu motor termic. Sau in Ploiesti inca n-ai vazut niste preacinstiti cetateni ce iarna conecteaza cu cabluri (rosu/albastru) bateria unei masini la alta ? Ambele cu capotele ridicate…si preferabil pe ger mare. 🙂

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            13 noiembrie 2019 la ora 11:39

            Nup, toți din Ploiești au baterii și alternatoare noi. 😀

  6. Cătălin a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 12:42

    Mă sincer nu m-am gândit până acum la treaba asta. ?

    Eu, cam tot ce am e pe USB C, nevastămea, e la polul opus, are iPhone, deci nașpa. Și iară ai dreptate într-o chestie, cu laptopul, dar și pentru ăla se găsesc adaptoare cred.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 14:37

      Nici eu nu m-am gândit până nu m-am lovit de ele. 🙂

      Răspunde
  7. Daniel H. a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 22:58

    Dă-mi o idee. Am luat un adaptor USB-c to jack. Nu merge pe note 10+.
    Vreo soluție!?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 23:23

      Alt adaptor??

      Răspunde
      • Daniel H. a zis

        14 noiembrie 2019 la ora 12:01

        Ma bagi în faliment. 49lei pe adaptor…

        Răspunde
        • Costin a zis

          14 noiembrie 2019 la ora 15:06

          La un Huawei P20 Pro, initial am folosit Bakeey 2 in 1 Type C to 3.5mm Audio Jack Charger Adapter Headphone Cable dupa care am trecut la ceva mai light.
          Ceva similar pentru S10+…trebuie sapat pe net.

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

aripa wizz air

Am luat bilete de avion la 0.99 euro

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog