logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
instagram

Una cu influenceala de carton

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 26 august 2026 9 comentarii

În ultimii ani, m-am cam îndepărtat de cancan, de orice fel. Am zis că pierd prea mult timp discutând despre asta. Și sunt atât de departe de subiect încât habar n-am ce au făcut băieții ăștia în online. Și, la o adică, s-ar putea să nu fac legătura între nume și o poză de-a lor. Nu fac conexiunea. Nu m-a interesat!

Același lucru trebuie făcut și cu influencerii locali. De orice fel. Am mai zis-o în trecut: luați-vă informația și plecați. Nu idolatrizați. Sigur, la băieții ăștia discuția nu este despre noi, ci despre copiii care abia învață să se încalțe. Și… toate generațiile au avut un asemenea personaj, la un moment dat.

Dar Instagram-ul ăla e un loc de morți de foame. Și nu numai, tot ce ține de online. Puțini fac bani cu adevărat în online și ăia sunt vârfurile. Restul moare de foame. La propriu.

Discuția este diferită la cei care au foarte mulți următori, peste 100 de mii, peste 1 milion pe anumite platforme. Dar și acolo văzusem cifre de râs. Nu e o regulă general valabilă. Ca o paranteză, țin minte vorba unui amic, când am fost în Napoli. Căutam unghiuri frumoase pentru poze și tot îmi zicea că vreau să promovez locația.

A zis cineva o idee bună: e vorba de personaje. De roluri pe care le joacă. În online, exact cum era la TV pe vremuri, e vorba de personaje. OK, s-au trecut niște bariere, dar atât timp cât omul ăla dă de 10 ori o dublă înseamnă că vrea să pară ceva. Cineva. Trebuie găsită o vorbă nouă și pentru online: minți poporul cu televizorul.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Kronwurst a zis

    26 august 2026 la ora 10:20

    Spre deosebire de vedetele cu un car de filmat și ani de online în spate, eu nu mor de foame, chiar mănânc ce pozez. 🙂 Dar viața e o scenă, iar pe internet mulți sunt actori, figuranți aspiranți la marile ecrane ale telefoanelor. Care mint poporul cu generatorul.

    Răspunde
  2. Postolachi Dumitru a zis

    26 august 2026 la ora 10:28

    Marius, deci tu pe aici cu blogul… mare influencer rupt în dos de foame?

    Vai, nu-mi vine să cred… păi nu ți-ai luat 6 cai frumoși din marketing afiliat?

    Sper că știi de glumă… și nu te mai lua după Zoso la știrile zilei…

    Răspunde
    • Kronwurst a zis

      26 august 2026 la ora 10:33

      Marius mi se pare cel mai de bun-simț onliner citit, cred că tocmai pentru că se ține departe de conținutul tabloidizant. Succesul, însă, nu vine din respect, politețe sau talent.

      Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 august 2026 la ora 10:50

      Dar pe mine m-au încadrat, din greșeală, la influencer. :)) Am câteva badge-uri pe undeva. În rest, cred că aici e media. Nu avem bugete de bogați.

      Tocmai că marketing-ul afiliat nu înseamnă influenceală, nici măcar media. Doar vreo 2 branduri mari au mixat, restul e încadrat la media. Oricum, nu mi-am făcut eu banii numai din online. Am avut mai multe. Aici a fost mișto că a fost pasiv mult.

      PS Nu știu dacă mă iau de la el, în ultima vreme chiar am dat știrile mult mai devreme decât toți, dar cităm aceleași 4-5 ziare.

      Kronwurst, mi-au zis oamenii pe mail să mai bag o știre ceva de cancan, un rezultat de fotbal. Am făcut-o 3-4 zile apoi am obosit. Nu pot.

      Răspunde
      • Postolachi Dumitru a zis

        26 august 2026 la ora 12:05

        hai mă că era să cumpăr televizorul acela doar că n-aveam unde-l pune prin casă

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          26 august 2026 la ora 12:07

          Nu pe televizoare am fost trecut la influenceri. :)) Deși, da, aici nu m-ar deranja termenul.

          Răspunde
  3. dam167 a zis

    26 august 2026 la ora 14:13

    Și care e influenceala de ne carton? În țările cu apă caldă promovarea se face pe bază de contract, cu clauze clare, la noi sunt însă niște idei de îți stă mintea în loc – cică dacă x face reclamă la Pepsi (că-l bea, normal, ce naiba ar putea să facă altceva cu el?), n-ar trebui să bea Coca Cola. Sau tu, dacă ai fi sponsorizat de Sony, ai putea liniștit să faci poze în vacanță cu Canon, Nikon sau Fujifilm, dacă asta nu încalcă vreun contract. Până la urmă toți ăștia vând o imagine, ține de maturitatea fiecăruia dacă numai aia vede sau nu.

    Iar imaginea, mare surpriză, se fabrică. La chestii de lux vei avea acces doar dacă sugerezi că știi ce e aia luxul. Dacă vrei să promovezi obiecte de lux trebuie fie să fii prieten cu ăla care le vinde, fie să arăți (real sau artificial) că ți se potrivesc. Până la urmă și într-un magazin care vinde Rolex (vinde, adică plătești ceasurile) te măsoară vânzătorul din cap până în picioare și alege pe altul care ar cumpăra 3, nu care a strâns 10 ani bani de 1.

    În rest, nu există să iei doar informația, dar trebui să gândești puțin.

    Răspunde
    • dam167 a zis

      26 august 2026 la ora 14:18

      Sau, ceea ce am spus eu într-un exemplu, postarea lui zoso cu Alexia Eram.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        26 august 2026 la ora 16:31

        Nu cunosc discuția, nu mai deschid la zoso treburi d-astea de hatereală că premisa e aceeași de fiecare dată. Se duce la oameni populari, bagă bățul și face afișări. Nu pot cu genul ăsta de ragebait.

        Nu văzusem de pe telefon primul comentariu, dar da. Fix așa e. Și da, știu persoane care făceau poze cu altceva și spuneau că e alt produs ca să-l scoată mai bine. Sau review-uri în care pozele erau editate ulterior.

        PS din păcate, Sony și Panasonic nu prea au piață de desfacere la noi. E un caz fericit dacă îți rămân niște căști, dar îmi place să văd unde-i maximul tehnologic. Și e general valabil în piață.

        Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

economisire bani

Cum ar fi să se introducă taxe de oraș?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Cum poți „scăpa” de impozitul mare la autotorism: înmatriculezi în Cehia
  • g3# la Un pic de ajutor cu serverul de mail?
  • Florin la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • Marius Cucu la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK
  • John la Șoc, am primit confirmarea de la ONRC că-i totul OK

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026