V-am mai povestit despre experiențele mele cu medicii dentiști și, cumva, am încercat să dau și eu informația mai departe, filtrată normal, prin ochii mei, de la oamenii cu care am discutat. Pe lângă asta, am mai fost și la câteva emisiuni medicale fie cu sor-mea(Alpha TV), fie pe vremea Prahova TV și am mai prins câte o informație. Iar când ai ceva probleme încerci să înveți cât mai multe. Măcar la nivelul de a pricepe ce-ți zice medicul, nu mai multe. În rest, avem fiecare Google.
Eh, discuția despre stomatologi am mai avut-o și în trecut. Am mai recomandat și eu în trecut oameni de pe Youtube care vorbesc și încearcă să educe oamenii, iar indirect să își crească vizibilitatea și să ajungă să aibă clienți. Social media e bună din punctul ăsta de vedere. Totuși, au mai apărut destul de mulți care vorbesc despre dinți, o întrebare aș pune: când mai înveți să profesezi când tu stai tot timpul să te filmezi? Oare ești bun profesionist sau om bun de marketing?! Mie marketing-ul ăsta îmi cam consumă timpul, chiar și cu o echipă, tot ar trebui ceva muncă, documentare în direcția asta. Oare cum le face pe toate?!
A 2 a chestie, este de fapt un hint. La modă este ca dinții să se retragă cu ajutorul aparatului dentar. Sunt tot felul de tehnici, unele mai invazive, altele mai puțin invazive.
Eu m-am chicăit mult timp dacă să îmi pun aparat dentar, iar ultima discuție cu medicul stomatolog a fost ceva de genul: „am rude ortodent, mereu îi întreb: cleștele ăla pentru brackeți nu cumva afectează smalțul dinților?! Pe termen lung este OK să îți strici smalțul?”
La mine nu sunt probleme foarte mari, nu mai sunt nici la vârsta în care să mă mai deranjeze treburile estetice, dar cântăriți bine ce intervenții aveți. Eu am învățat să pun sănătatea înaintea esteticului.
Altfel, în perioada următoare urmează ceva șurub, practic un implant pentru o măsea pentru că am lăsat să treacă un pic și începe să fugă maxilarul pentru că vede pauză. Mă mai gândesc dacă documentez.
Adaugă un comentariu