A fost iar zi de shopping. Am băgat la greu pe la chinezi. Dar m-am trezit prost, m-am trezit pe weekend și nu eram convins că mai prind transport gratuit. Și aveam produse ce costau mai puțin decât transportul. Clește pentru trepied, suport, toate tâmpeniile posibile și imposibile. Raiul fotografiei este Aliexpress.
De altfel, cât am butonat eu prin stânga, prin dreapta, mi-am dat seama că nu e neapărat mai ieftin în China, asta nu dacă alegi promoții. Sigur, sunt situații și situații, dar când e vorba de produse de brand ieși mai bine local, de multe ori. Dar deh, același lucru l-am zis și când a fost vorba de Amazon. Inclusiv acolo am găsit prețuri bune sau mai puțin… bune.
Nasol este că pe Aliexpress e inclus TVA-ul și n-am dat de cap să le scad. Oricum, nu sunt sume atât de mari, dar deh.
Luna asta am rulat destul de mulți bani și am atins limitele Revolut-ului. Plus că… weekend și taxe. Mi-am dat seama că aveam contul de la Raiffaisen Digital, pe care l-am testat acum câteva luni de zile.
Am transferat acolo banii și-am văzut că e cursul VISA. Era plată în dolari. Între timp, l-am pus și card principal în Google Play, că dacă plătesc vreodată prin afară cu BT-ul ajung la curs de aproape ~5.1 lei pe euro. Lăsați!
De altfel, mi-a ajuns tot din China, o lampă pe care voiam să o iau de mult timp. E de la Ulanzi, v-am vorbit de ea acum ceva timp și e super faină. Din recenzii am înțeles că nu e neapărat cea mai trainică, unii au avut și probleme cu ea, dar sper să n-am bafta asta și eu.
Din greșeală, înainte de sărbătorile de Crăciun, am comandat o variantă mai mare a ei: Ulanzi V119. Mi se pare mai proastă având în vedere că e mult mai mare. Acum a venit cea mai mică: Ulanzi VL110. Nu vă uitați la prețul ăsta că pe Aliexpress ambele sunt la jumătate de preț(eu am prins la 140 de lei bucata). Amuzant e că acum Temu îmi recomandă niște chinezării asemănătoare.
Ca autonomie, ambele duc o oră, dar repet, cea mai mică pare mai puternică. E și mai practică, sper să scape cu mai puține zgârieturi decât cea mare. Fain este că dacă ai mai multe VL110 poți să le unești. Mai fain este că sunt magnetice, se pot pune oriunde.
Altfel, parcă petrec din ce în ce mai mult timp comandând online dacă știu că e greu cu returul.
Perfu a zis
Pe Ali mereu am gasit preturi foarte bune fata de tara noastra . Ultima comanda , o pereche de casti care in Romania costau 150 de lei iar din China le-am luat cu doar 25 de lei
Doc a zis
Boală grea ,cum intru pe Ali cum mai cheltui niște bani,ieri am comandat niște chestii pescărești ( la eMag de 7 ori mai scump). Unele vin cam greu,comandasem un sonar de pescuit pentru un prieten pe 1 ianuarie, și din 17 ianuarie nu mai primisem nici o semn,vine cu ESCS,ul unguresc iar ăștia nu dau actualizari , îmi cam luasem adio de la el , deschisesem și disputa,azi se pare că a ajuns în țară, trebuie să primesc SMS de la Fan, că numai ei livrează tot ce-i cu AWB,ESCSRO .
Marius Cucu a zis
Cu Fan a venit și la mine. Nu iau lucruri de care să am nevoie urgent, îmi permit să aștept.
Chera Robinson Constantin a zis
Pentru a scapa de limitele Revolut de rulaj, recomand Orange Money, ai transfer gratuit in valuta pana in 5000 lei, dar faci mai multe transferuri si se rezolva, iar cursul valutar este peste revolut free 🙂 Dezavantajul e ca banii ajung a 2 a zi daca transferul este facut in weekend sau dupa ora 9 dim
Marius Cucu a zis
E și asta o variantă, probabil o să fac și Orange Money, la un moment dat, dar e bine și Cu Raiffeisen pentru că tot sub umbrela Libra sunt pe digital și intră banii instant. Știu că am căutat o dată să fac pentru firmă card și mi-a rămas în minte treaba asta. Bine, instant, instant, nu e, dar în 5 minute la 22:00 eu zic că e mai mult ca decent.
George.s a zis
Comenzile de pe Ali vin și prin Poșta Română? Că n-am chef să merg la sediile lor să ridic coletul.
Marius Cucu a zis
În ultima vreme, mie mi-au venit cu Fan Curier. Nu e o regulă, însă, cred că depinde de vânzătorul de pe Aliexpress.
Marian Calinescu a zis
Da-mi si mie, te rog, link cu cel de 140 lei pe care l-ai luat de pe Aliexpress. Eu am unul luat cu 214 lei de pe ishoot.ro, dar nu mai are stoc si vreau sa iau si a doua bucata 🙂 140 lei e pret bun, bun!
Merci,
Marius Cucu a zis
Nu mai este în stoc la acel vânzător. Aș mai fi luat și eu una. Hai că am găsit-o aici, între timp, dar e ~170.
Marian Calinescu a zis
Multam fain pentru link. Mie imi arata RON144.52 pret final.
Marius Cucu a zis
Interesant, la mine este 170. Scrie ceva de prima comanda?
Marian Calinescu a zis
E un soi de „welcome deal” din ce vad eu.
Marius Cucu a zis
Da, între timp am mai comandat una, de pe un alt cont.