logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
card bancar ing

Uite un grafic de rambursare anticipată pentru 60 000 de euro

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 4 februarie 2026 8 comentarii

V-am zis că nu sunt un fan al creditului. Nu sunt fan și pentru că… nefiind angajat, fiind pe juridic, ce să vezi, nu prea primești credit așa de ușor.

Dar am în familie persoane care au făcut credit pentru un imobil și au împrumutat o parte din bani: 60 000 de euro, dacă țin bine minte. De fapt, cu toată birocrația cred că au luat până la urmă în jur de 241000 de lei că nu s-au încadrat la mai mult.

Parcă era al 2 lea an de pandemie când l-au făcut.

Eh, era frumos să vezi că ratele se duc când în sus, când în jos, iar eu eram ca o soacră: hai, sigur poți și fără.

Și apoi a tot venit trendul cu plățile anticipate. Inițial, i-am zis să facă un soi de plată a 2 rate în loc de una. Nu știu de ce n-au făcut-o, probabil erau limite de la CEC.

Dar au pus mâna pe niște bani grămadă și a dat o rambursare mai mare.

Creditul este pe 18 ani, dacă nu mă înșel. De fapt, era până luna trecută pentru că au ales să reducă perioada.

Am scris, însă, rândurile astea ca să vedeți cum jonglează dobânda după plata anticipată. Rata, în sine, a rămas la același nivel, însă, plătește mult mai mult acum… din „principal”.

ramburs anticipat

Dacă era după mine, aș fi încercat și treaba cu plata anticipată a unei rate normale și principalul pentru următoarea rată, să vedem exact ce se întâmplă. Așa, pe viitor, pentru achiziție de noi imobile, s-ar putea să fie o variantă OK, să tot plătești anticipat. Dacă îți permiți efortul, evident.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Casa Etichete: rate bancă

Comentarii

  1. Andrei Bucur a zis

    18 septembrie 2023 la ora 07:13

    Desi am crezut ca e ceva ce stie toata lumea, m-am inselat. Inca port discutii cu oamenii, Inca le fac simulari si le spun cat de bine este sa faci plati anticipate.

    Multi asteapta o suma mare, e gresit…pana la suma aia poti scapa de multe dobanzi.

    Daca la o rata de 1500 lei doar 300 se duc in principal, fa un efort si pune 1800. Asa achiti 2 rate, deci economie 1200 lei dobanda.

    Răspunde
  2. Costin a zis

    18 septembrie 2023 la ora 09:19

    Parca era o taxa suplimentara pentru plata anticipata a imprumutului, mai exista asa ceva?

    Răspunde
    • Andrei Bucur a zis

      18 septembrie 2023 la ora 09:51

      Nu, cine cere taxa aia e amendabil!

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        18 septembrie 2023 la ora 10:27

        Mi se pare că anumite credite încă mai au taxa aia. Aici e 0 la rambursare.

        Răspunde
        • Claudiu a zis

          18 septembrie 2023 la ora 10:54

          Nu există taxă de rambursare anticipată la creditele imobiliare.

          Eu mai rambursez câteodată și câteva sute de lei.
          Fiind în primii ani de credit, vreo 70% din suma plătită oricum se duc pe dobânzi. Fac o plată cam de 25% din valoarea ratei și practic am tăiat o lună din durata creditului.

          Inconvenientul mare e faptul că trebuie mers în agenția băncii, făcută cerere, semnat în vreo 3 locuri..și durează vreo 20 minute. Asta dacă nu e coadă.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            18 septembrie 2023 la ora 10:58

            Așa erau și ei duși cu zăhărelul, între timp, la CEC au pus opțiune în aplicație.

          • Andrei Bucur a zis

            18 septembrie 2023 la ora 15:24

            ING are in aplicatie

          • Claudiu a zis

            18 septembrie 2023 la ora 18:16

            Drăguț, eu am la Garanti, aplicația e destul de antică 🙂

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

cort 2 mai zona

În ce camping-uri mergeți cu cortul?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la După ce am verificat 2711 produse am ajuns la concluzia că prețurile nu s-au mărit substanțial, înainte de Black Friday
  • iolanda la Cardurile noastre nu vor fi în siguranță cu odată cu AI-ul
  • Mălin la La noi încă e foarte bine
  • Marius Cucu la Știați de Kruger&Matz?
  • Costin la Știați de Kruger&Matz?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026