Când UE a fost bună nimeni n-a zis nimic, când Uniunea Europeană este praf să dăm cu piciorul și să o hulim.
Adevărul este că țările puternice simt o presiune, o reglementare în plus în foarte multe domenii și simt că puterea nu mai e în țară, ci la centru. De aia vrea și UK să iasă, de aceea apar partide extremiste prin Franța sau Germania.
Ei s-au obișnuit cu puterea, cu influența.
Acum băieții deștepți își joacă rolul, pun presiune ca să-și vadă interesul. Pe lângă interesul țărilor implicate este și o problemă cu celelalte puteri. Cine și-ar dori o superputere?! Nimeni!
Noi în NATO
Cum n-am investit în sport, n-am investit nici în armată. Din armată obligatorie am ajuns să ne chinuim să pornim tancurile la defilare.
Vorba aceea, dacă Putin ar vrea să ajungă în București, doar gropile l-ar opri să nu ajungă în 2 ore.
Noi în Uniunea Europeană?!
N-am fost în Chișinău, dar am câțiva prieteni care mai fac drumuri p-acolo. Sunt cu vreo 20 de ani în urmă. Minim. Mă uit și la gadgeturile lor, mă întreabă destul de mulți de laptopurile de acolo. E nebunie la prețuri, chiar și cu leii moldovenești. Puterea de cumpărare este mult mai slabă decât la noi.
Poate că eram și noi în aceeași situație dacă nu intram în Uniunea Europeană.
Dar aveam cu câteva milioane de români mai mulți în țară. Poate la agricultura de subzistență sau poate la păcănele.
Nu ar fi fost în trend să călătorești în toată Europa. Să fim serioși: erau câțiva care își permiteau să meargă în afară. Acum toată lumea pleacă.
Ar fi fost și bune, totuși. Cred că n-ar fi fost atât de multe probleme cu mâncarea. Ok, de 10 ani de zile ne-am tot obișnuit să avem de toate în supermarket-uri. Totuși, este evident că majoritatea nu crește la noi, nu?!
Pe partea de reglementări care ne-au ajutat de zi cu zi, mai jos câteva care mi-au trecut în minte:
- liberalizarea pieței de telefonie și eliminarea roaming-ului
- telefoanele să aibă mufă standard
- reglementări alimentare – sigur că la noi se pun cu greu în aplicare pentru că sunt și interesele unora
- reglementări pe piața auto
Concluzia este că putea fi și mai rău de atât, dar poate că ar trebui să tragem linie și să vedem dincolo de televizor. Perfecțiunea nu există, iar noi am fost o colonie a rușilor sau a vestului.
ice4you a zis
Pe mine sincer nu m’ai convins! 😀 In afara de dreptul la libera circulatie … sincer, nu imi vine nimic pozitiv in minte legat de UE. Da nu te lua dupa mine, dupa cum bine stii, sunt un batran comunist si urat!
Marius Cucu a zis
Păi ce trebuie să te conving?! 😀
E o discuție liberă. Ca granițele.
ice4you a zis
Nici ca’i bine, nici ca’i rau … nici ce am castigat … nici ce am pierdut! 😀 De castigat cam aia e … de pierdut pierdem bani anual ca si contributie, ca de absorbit anul asta de exemplu guvernul tehnoratat are absortie 0 si nici in rest nu ne putem lauda, ca ce ne’au dat ieri ne iau azi. Eu nu sunt nici PRO, nici CONTRA, ma bucur doar ca le merge bine la aia de i’au pus bazele, iar la restul … treaba lor. 😀
Malin a zis
Pentru mine, eu sunt dovada vie a lucrului pozitiv adus de UE. Ma rog eu si multi altii. Cand mi s-a luat de abuzurile din Romania am pus lacatul, m-am urcat in masina si am plecat. Am ajuns aici si m-am trezit spre surprinderea mea cu niste drepturi la care nu ma asteptam, cum e de exemplu dreptul la vot pentru alegerile locale. Despre multe alte avantaje si simplificare a birocratiei pe care le aduce statutul de cetatean din stat membru UE nici nu ma obosesc sa vorbesc pentru ca e de la sine inteles. Dar e greu de explicat ce-i drept si nu ma astept nici ca cei care vin aici in vacanta sa inteleaga, pentru ca pentru a intelege trebuie sa te lovesti de probleme si bazandu-te pe experiente anterioare sa pui in balanta rezolvarea lor.
ice4you a zis
No eu „pusul palmei in cur si plecatul cat vezi cu ochii” nu il percep ca un bine desi ii respect pe cei care au luat decizia asta! As fi vrut ca bine ala sa se reflecte aici, ca de plecat se putea pleca lejer si inainte … deci nu prea vad mare castig in ciuperci … dar, cum spuneam, probabil ca totul tine de viziune si perceptie.
Malin a zis
Pai puteai sa pleci si inainte, dar te puteai angaja? Puteai sa-ti obtii acte sau sa ai parte de servicii sociale? Nu puteai… Eu am consateni plecati cu mult inaintea mea care mi-au povestit cum au dormit pe sub poduri ca nu aveau acte sa-si ia ceva in chirie, cum au furat de prin magazine ca nu-i angaja aproape nimeni la negru si cat de greu le-a fost. Marele castig pentru cei care au vrut sa plece a fost libera circulatie si recunoasterea drepturilor. Dupa cum spuneam, e greu de inteles privind doar din afara…
ice4you a zis
Am trait o experienta de asta si stiu eum e … era greu sa te descurci dar nu imposibil. Am zis … pentru aia de vor sa plece e un avantaj real, dar noi cred ca discutam mai mult aici despre ce ne’a adus nou ca tara si nu despre ce ne’a adus nou prin tarile altora. Aici trebuie sa separam cred ca discutia. Eu unul nu vad nimic bun ca au plecat oameni de aici, bun as fi vazut daca nu mai trebuiau sa plece sau … se intorceau intre timp. Ca tara ne’a adus mai nimic.
Emil-M a zis
”Când UE a fost bună nimeni n-a zis nimic…” ai scris .
Cind a fost buna ???!!! ca eu nu-mi amintesc de asa ceva.
Noi traiam super aici fara UE , cu 50 DM faceam cumparaturi de umpleam portbagajul la masina , acum cu 50 Euro abia umpli o sacosa si in plus s-a umplut Germania de hoti veniti din Romania si Bulgaria . Si acum Romania vrea sa ne dea si hotii din Moldova, ca vrea cica unirea cu aia . Sper ca se va desfiinta EU cit mai curind.
Marius Cucu a zis
Măcar să rămână hoții în țările de care spui tu. 😀
Malin a zis
Discrepantele economico-financiare nu sunt rezultatul liberalizarii comertului si preturilor. Din contra odata cu intrarea in UE s-au eliminat cate si mai cate taxe vamale si accize, numai ca in acelasi timp in tari fara o disciplina economica moderna unde progresul se bazeaza pe subjugarea clientului pentru profitul intermediarului si pe ignoranta statului in ceea ce priveste atatea practici abuzive si neconcurentiale e normal ca preturile si puterea de cumparare sa fie paradoxal de diferite. Aproape toate tarile din UE, in afara de blocul estic (Ungaria, Bulgaria, Grecia si Romania) au o politica economica decenta si au preturi pentru majoritatea produselor mult mai ieftine decat in Romania. Pana si Croatia care e nou intrata in UE are o politica ecomonica eficienta, iar proportia de 24 la 4 mi se pare o justificare suficient de concreta a faptului ca politica economica functioneaza acolo unde exista si vointa ca ea sa functioneze.
ice4you a zis
Adevarul e ca fiecare si’o face cu mana lui … desi la noi cancerul supermarketurilor a distrus economia locala prin toata tara si mai ales orasele mici. Ca se putea preveni asta de aia de la putere e alta discutie, dar tara asta trebuie sa intelegeti odata pentru totdeauana ca a fost si este tratata ca un soi de colonie/groapa de gunoi. Ca tot noi suntem de vina ca i’am lasat pe toti sa ne trateze asa, e iara alta discutie, dar totusi … nu as vrea ca UE sa para ceva fara de care eram pierduti atunci cand am intrat si odata cu intrarea am pierdut si tot ce avea mai bun tara asta in calitate umana. Poate asta e tragedia cea mai mare, desi cineva de mai sus o dadea pe aia cu hotii care au plecat si le’au facut lor viata grea. Bullshit!
Marius Cucu a zis
Săptămâna viitoare cred că vine si un articol pe subiectul super market :d
ice4you a zis
Vezi ca am si eu unul in draft! =))
Marius Cucu a zis
În niciun caz să nu-l publici azi :d
ice4you a zis
Bineeee! Ca esti baiat bun, pot sa fac asta pentru tine! 😀 😀
Marius Cucu a zis
:d
Malin a zis
@ice4you, sincer sa fiu nu e vina europenilor ca ai nostri n-au pus piciorul in prag si n-au stabilit niste limite ci au acceptat cu bratele deschise orice rahat. Uita-te la UK care nici in ruptul capului n-au acceptat trecerea la euro si care au conditionat mereu orice discutie pe orice subiect.
ice4you a zis
Romania vs UK … nu ma apuc de istorie … dar te intreb, nu ti’se pare comparatia cel putin fortata?! Daca imi raspunzi cu argumente la asta … iti promit nu sa iti raspund aici, ci sa fac un post special pentru asta din timpul meu PRETIOS din … ROMANIA! 🙂
Fanel a zis
Salutare!
Dpmdv cred ca ar trebui sa fim buni si sa ii primim pe Fratii Basarabeni cu bratele deschise,referitor la hotii care vor veni avem politie si trebuie sa lucreze…Dar stati linistiti hotii nu vor veni in Romania ce sa faca sa moara de foame…Vor fugi in Europa de Vest fara probleme,noi vom ramane cu hotii nostrii profesionisti cei din Parlament, Senat, Partidele Politice,Bancile,Institutiile Statului etc Pana atunci sa ne bucuram ca suntem Cetateni Europeni si suntem Liberi, putem circula liber oriunde in Europa si pe deasupra avem si drept de „Munca”Va doresc sanatate si spor in toate