Panorama are un soi de campanie cu cei de la UE și aruncă niște cifre privind aderarea României la UE și toate beneficiile de pe lângă aderare.
Da, știu că mai sunt oameni care cred că Uniunea e a naibii de rea, dar hei, eu verific treburile cu oamenii care stau în afara UE și cu locurile pe care le-am vizitat din afara UE. Și deh, nu sunt chiar atât de tânăr, am prins și eu perioadele urâte de după 90.
Probabil că mulți sunt tentați să compare cu comunismul, însă datele erau diferite pe atunci. Doar că din ’89 până în 2007 eram vai de noi. Parcă eram un soi de Republica Moldova ca nivel de dezvoltare. Adică nu mai aveam nimic. N-aș vrea să zic Transnistria că acolo diferențele sunt…
Banii la sacoșă
Eu mulți ani am fost plătit la sacoșă. Venea un băiat, aducea o pungă de bani cash și se împărțeau de pe unde se putea. Simplu.
Acum, banii ăia negri sunt cumva transformați în bani gri, dar în mult mai puține zone. În multe domenii nu mai există decât salariu pe card. Sigur că da, mai e mult până departe. La multinaționale și firme foarte mari nu auzi de asta. Probabil că de asta îi și lasă pe cei din anumite zone să mai „fure la cântar”. Ori ca să-și mai facă o combinație câte unul.
Servicii
Mă gândesc la servicii medicale(aici am adoptat și lucruri proaste), mă gândesc la lucruri conexe, chiar și la evoluția pe zona de consum, acolo unde e palpabil, se vede direct: cârciumi. Nu e meritul UE în mod direct, dar indirect au fost ceva fonduri pentru tehnologii. Și dacă iei primele orașe de pe la noi: Cluj, Iași, Timișoara, Brașov și București ușor, ușor ajung cot la cot cu orașe din orice altă țară europeană.
Infrastructură
Eu zic că suntem din ce în ce mai bine. Evident că nu e perfect, dar pe lângă faptul că de data asta sunt bani pentru infrastructură (să meargă tancurile, evident), suntem din ce în ce mai bine. Mai e de lucru la tot ceea ce înseamnă CFR, dar aia nu se face de pe-o zi pe alta.
Apropo, eram zilele trecute cu ochii pe centura Ploieștiului. Din 20 de mașini numărate pe-o bandă, 10 erau TIR-uri. DN1 e sufocat.
Cifrele lor zic că la fiecare 1 euro contribuit sunt 3 euro primiți. Ei bine, eu citeam și anumite articole pe vremuri care zic că robinetul ăsta de bani, la un moment dat, se va opri. Adică ajungi la un nivel destul de OK de dezvoltare și mai apoi n-o să mai primești cu 2 mâini. În plus, mai este și războiul de la graniță care odată terminat o să însemne reconstrucție. Multă atenție o să fie îndreptată spre Ucraina, așa că tot mai greu se vor face lucruri pe aici. Pe modul că dacă nu se fac lucruri acum, rămânem doar cu plânsul.
Totuși, intrăm în al 3 lea an cu inflație foarte mare și cu scumpiri pe toate planurile. Bine, ai noștri au avut grijă să se laude în trecut că sunt zmeii Europei, însă iată că acum stau la cutie cu cea mai mare inflație din UE. Până și banalul combo de la McDonalds a ajuns 9 lei.
Andrei Bucur a zis
Avem nevoie de UE ca de aer, abia acum incepem sa venim si noi pe turnanta, pana acum ne-au tinut coruptii pe loc.
Bucuresti deja e peste multe orase din UE si are si un PIB mare fata de media UE.
Vin si restul din urma, e normal. Vom fi un soi de Italia cu cateva orase mari si puternice iar restul pitoresc.
Marius Cucu a zis
Ce, acum nu sunt corupți în zonă?!
Andrei Bucur a zis
Sunt, dar acum le mai bun altii frana sau ii obliga sa dezvolte
Marius Cucu a zis
Mai degrabă, au nevoie de o zonă dezvoltată aici pentru influența din zonă.
Daniel Bis a zis
Recunosc ca o duc mai bine ca in 2007 si de altfel de la an la an, in ciuda coruptiei (noroc ca nu lucrez cu statul) si taxelor sufocante din ultimul an (multumesc PSD/PNL, o sa va rasplatesc si eu la vot).
Dar meritul este al meu si nu al autoritatilor si se putea si mai bine daca se creau conditii sau macar eram lasat in pace.
Sa speram ca anul aceste lumea o sa se trezeasca la realitate si o sa voteze cu capu pe umeri.
Marius Cucu a zis
Sigur că avem și alternative faine și tot poporul se va trezi. Sigur! 🤣
finch a zis
In 2003-2004 au început sa vina in Romania companii mari din IT, in special design și producție de siliciu, domeniul meu. Am fost printre primii angajați ai unei astfel de companii. De la 400$ am urcat brusc la dublu și apoi în doi ani la triplu. Am avansat în cariera, cistig suficient, am deja fond de pensie, nu lucrez mai mult de 6-8 ore pe zi, două zile pe săptămână de acasă. Lucrez pentru o companie americana de vreo 10 ani, mai vizitez US la vreo doi-trei ani. Fără intrarea în UE eram probabil un imigrant prin Europa, chinuit de dorul de casă și xenofobia unor nemți, austrieci sau altă nație. Sau eram un inginer pîrlit. Meritul este al meu, doar că fără deschiderea către UE nu aveam nici o șansă în Romania. Am refuzat să plec sa lucrez pentru economiile altor țări. Nu din patriotism prost, ci din convingerea că nu am nevoie sa fiu imigrant pentru a reuși, șansă a apărut și aici. Am fosti colegi, cei mai tineri din 2005, proaspăt absolvenți atunci, care au mușcat momeala și au plecat în Germania, Austria, Belgia, Olanda. Cam chinuiți pe acolo, că nu aveau experiență și au obținut salarii mici, chirii uriașe. Acum, după 16-18 de ani, nici ei nu știu dacă să revină în țară sau să continue pe acolo. Ca toți dezrădăcinații ce nu pot lua o decizie și se plîng că nu le e chiar bine. Pentru că refuză sa devină altceva decât sunt născuți.
Iolanda a zis
Să sperăm că lumea o să voteze! Aud mulți prin jurul meu că nu mai merg la vot, că s-au săturat să voteze oameni care-i dezamăgesc.
Problema la noi este că platforma politică a partidelor nu are nicio legătură cu ce fac politicienii, așa că degeaba votezi partidul.
Marius Cucu a zis
Nu avem alternative suficient de bune cât să scoată lumea peste medie la vot. 🙂
ionică a zis
SOS România 😀
Marius Cucu a zis
Cine votează cu SOS să aibă parte de un iPhone pe podea. Scăpat la 2 zile. 😀
Bobses a zis
Toata lumea o duce mai bine decat in 2007. Cine spune ca nu e asa minte.
Personal, nu concept viitorul fara UE.
ionică a zis
Stai liniștit că merge bine și un #RoExit mic.
Bobses a zis
Daca, prin absurd, va fi Roexit, veti ramane voi aici, iubitorii de rusi (pentru ca nu vad cine altcineva ar merge in directia asta). Eu (si altii ca mine), am plecat spre vest (Spania sau Italia, probabil).
Marius Cucu a zis
De aia tot mai mulți aleg Tenerife.
Acum serios, nu cred eu că ne vor scăpa din sfera de influență așa de ușor. Le dau ăstora capace de nu se văd.
Bobses a zis
Asta ar fi prima mea alegere. :))
Costin a zis
…’nu cred eu că ne vor scăpa din sfera de influență așa de ușor’ – pina-n Yalta la fel am zis si-n ’45… si cu ce ne-am ales ?
Marius Cucu a zis
Din 38-39 până în 46 a durat un pic, dar pe atunci nu cred că era o integrare atât de importantă cu vestul. Să se renunțe așa de ușor la Marea Neagră?!
Costin a zis
Pai n-a zis nu-s care precum ca Marea Neagra-i lac rusesc ? Si asta de sute de ani.
Si-atunci de ce s-ar baga NATO in zeama asta ?
Marius Cucu a zis
Păi nu s-au băgat în seamă și la un băț distanță pe hartă? Acolo la suedezi și finlandezi?
Costin a zis
Situația aceasta strategică a fost conștientizată încă de pe timpul țarinei Ecaterina a II-a cea Mare: „Nu am o altă cale de a-mi apăra granițele decît aceea de a le extinde”.
Încearcă Putin să traducă în realitate strategia țarinei?
ionică a zis
Ce să zic, baftalo. Eu rămân aici cu Cucu.
Marius Cucu a zis
Acum, să știm cu toții că nu suntem în top 1%.
Lulu a zis
Da, se traieste mai bine decat in 2007 dar nu stiu de traiul celor din categoriile celor defavorizati. Sa nu uitam ca avem o datorie de aproape 10 mii de euro pe cap de locuitor (o famile cu 2 copii are o datorie de aprox. 40 mii de euro), datorie care va creste in continuare din cauza ca noi avem cea mai mare inflatie din UE. De asemenea, sistemul sanitar este in colaps, la fel si sistemul de educatie si toate celelalte care sunt in regim de avarie, fiind necesar cel putin 50 miliarde de euro pentru o redresare cat de cat. Trebuie sa fim constienti ca aceasta crestere a nivelului de trai s-a realizat prin imprumuturi masive, vanzarea activelor statului, a resurselor naturale.
Marius Cucu a zis
Pe nicăieri, în capitalism, nu e egalitate. Nu pornim toți egali, oricât de mult s-ar crede asta.
Cât despre inflație, dacă țin bine minte, anii trecuți ai noștri o ascundeau sub preș ca să aibă statistici bune. Cred că acum doar se întoarce roata, în plus, avem și creșterile de taxe din perioada asta.
Tot sper ca banii ăștia care vin în anii ăștia de la UE chiar să se simtă. În infrastructură citesc mereu despre contracte semnate. Să sperăm că vor fi și executate.
dam167 a zis
Toată lumea are datorii, iar să crezi că UE înseamnă doar beneficii, nu și obligații, nu e doar naivitate, e ignoranță. Printre obligații se numără mișcările din piață, taxe percepute sau „vânzarea activelor statului”. O fi sistemul sanitar în colaps, dar contribuțiile, în valoare absolută, sunt încă mici față de alte state. La fel și legat de sistemul educației, e nevoie de cap, reformă și bani. Vezi la noi împrumuturi pentru studii? știu că nu e gratuit, dar parcă nici nu ai credite când termini facultatea.
@Marius: banii de la UE nu se simt pentru că atragem prea puține finanțări. De ce să nu fie executate? doar pentru că Recorder nu investighează pe la Glina, Brașov, Oradea sau alte locuri pe unde s-a mai făcut ceva nu înseamnă că nu se execută. Mai ca în România, nu ca în Germania, dar se face. E de înțeles că nu avem răbdare, că se mișcă totuși lucrurile prea încet, dar din păcate foarte puțini înțeleg motivele pentru care ne mișcăm încet. Se va vedea și la noi, peste câteva zeci de ani probabil, un progres semnificativ.
Până atunci eu și colegii mei de breaslă facem ce putem, unii mai motivați, alții mai puțin, ca cei ca Daniel Bis să reușească în viață pe cont propriu (că ei nu fac parte dintr-o societate), fără să știe de unde vine apa de la robinet.
Pheno a zis
Cred ca intrebarea din postare putea face trimitere spre oricare an cu incepere de prin 1980, iar raspunsul ar fi fost acelasi. Da. 2007 este vreun reper?
Marius Cucu a zis
Păi când s-a intrat oficial în UE? Sau voiai să întreb de 2004? 🙂
Pheno a zis
Cu sau fara UE, indiferent despre ce tara/stat vorbim, toti o duc mai bine, fiindca in involutia ei, omenirea tot evolueaza.
Bobses a zis
Asta e troll. Articolul si intrebarea ta sunt clare, nu trebuie sa ne intoarcem la Big Bang.
ionică a zis
Da, în 2007 și-a făcut Cucu server de Counter Strike ca să facă bani 😀
Pheno a zis
Asta care nu e troll, a invatat cuvinte noi…
George a zis
În 2007 aveam 3 ani. Nu, nu o duc mai bine ca în 2007 :D.
ice4you a zis
In 2007 atinsesem apogeul unui business pe care il crescusem cu multa munca si migala inca din 2001, la baza avand deja experienta a doua chix’uri firesti in jungla fiscala din anii aia, si care a fost ruinat in anii care au urmat, pentru ca odata cu criza din 2008, a fost sufocat in urmatorii patru ani, aproape tot ce insemna capital romanesc, mic si mijlociu, dupa ce bancile de import au mutat criza la noi prin creditele neperformante din anii anteriori, la schimba mutand toate lichiditatile capitalului romanesc peste granita.
Ca o comparatie cu 2007, cu profitul obtinut in ultimi 3 ani, imi aduc aminte ca am cumparat si renovat de la minus zero o casa si mi’am tras si o masina, cu care bagam macar 2 City Break’uri/luna, in vremea in care bugetarii nu isi permiteau nici macar un concediu, ca deh, preferau un loc caldut, in loc de munca fara numar, dar si beneficiile din capitalism. Era alegerea lor, aia e. Stau si ma uit la situatia de azi si vad ca tot ce ti’am descris e fix pe dos, Romania intorcandu’se de la an la an la perioada anilor ’90, cand bugetarul era rege, pentru ca tendinta a fost de a descuraja orice intiativa privata (e mai ieftin sa importam tot) in vremea in care populatia sa devina tot mai dependenta de sat (lasa bre, e bine ca ai un loc de munca, de ce sa investesti intr’o activitate independenta cand te sufoca taxele absurde?!).
Restul, care erau prea mici atunci, n’au ce stii. Aia care erau saraki atunci, erau pentru ca multi se multumeau cu 8 ore de program la vre’un job pe la stat sau prost platit in privat, si aia e fix problema lor cum vad lucrurile, eu ti’am scris opinia unuia care facea bisnita inca de pe vremea lui Ceausescu,s’a numarat printre primii privati dupa ’90, iar la stat a muncit 3 luni in toata viata lui, pentru ca a fost obligat de un contract de studii, iar restul de 9 luni preferand sa le platesc din buzunar, ca imi era sila sa imi irosesc viata pe bani de nimic. La final mai zic doar atat, traiasca Noua Uniune Europeana Socialista, neoproletari din toate tarile, uniti’va! Moarte vechilor chiaburi, care suge sangele la popor.
P.S. Pheno a pus punctul pe I, in primul lui comentariu.Pentru ca aici m’am intins oricum deja prea mult si e de bun simt sa las loc si altor opinii, poate o sa iti dau o replica extinsa la mine pe tarla. Poate.
Marius Cucu a zis
Bugetarul e în prim plan, dar au fost perioade. Eu zic că e bine să fie și vârfuri, iar ca bugetari… de vârf sunt doar combinatorii. În privat s-a dezvoltat ușor, ușor o piață de oameni. Iar acum, da, piața asta consumă în UE, în mare parte.
Eu văd un pic diferit treaba cu Uniunea Socialistă. Când vine unul mai mare să îți dea împrumut 2 lei, să zicem, nu îți pune dobândă?! Așa și cu UE, îți dă, dar și te condiționează și constrânge. Că sunt și idioți acolo și că se iau decizii pe burtă, e destul de greu să fie aplicabile în toată UE.
ice4you a zis
UE trebuia sa fie ce este in statut si tratate: o Uniune ecomomica si de libera circulatie, din care fac parte state suverane, Bruxelles avand doar un rol birocratic-administrativ care sa reglementeze strict modul de functionare al celor doua deziderate. In felul asta, exista competitie reala intre state in masura in care fiecare stat avea independenta de a isi face propria politica. Ce avem azi, in actuala formula nu este nimic mai mult decat un bloc neocomunist, in care regulile sunt impuse de o gasca de marionete nealese de nimeni, prosperitatea find dirijata spre o grupare oligarhica restransa. Noi am nimerit in ciorba asta la finalul prosperitatii, faptul ca ne’au primit la spartul targului find tocmai pentru a putea sa isi duca mai departe constructia oribila ce o vedem azi, forta de munca tanara, ieftina si bine calificata find cel mai importanta resursa pe care Romania a pierdut’o din 2007 incoace, iar resursa asta este cea care in doar cativa ani va deveni mai mult decat nevlargica, pentru ca hemoragia de oameni tineri si in putere care parasesc Romania pare de neoprit, ba chiar se va accentua din nou, dupa o perioada de oarecare acalmie. Stiu, despre asta nu vorbeste nimeni, multi find bucurosi ca au pop-corn si netflic. Foarte bine, sa fie sanatosi.
P.S. „Eu văd un pic diferit treaba cu Uniunea Socialistă. Când vine unul mai mare să îți dea împrumut 2 lei, să zicem, nu îți pune dobândă?! Așa și cu UE, îți dă, dar și te condiționează și constrânge.”
Hai sa o lamurim si pe asta pe scurt: PNRR, daca la asta te referi, a fost doar solutia la o problema artificial creata! Tot conform tratatelor, fiecare tara din UE are dreptul la propria politica economica in care isi administreaza imprumuturile asa cum crede de cuvinta. Ce avem acum, e doar un instrument de control, care nu aduce nici prosperitate si nici investitii pe termnen lung, toti banii pe care ii imprumutam prin acest mecanism se vor duce in tot felul de „investitii” falimentare si scheme de extorcare a acelor bani, ce vor lasa in urma lor doar o gaura neagra si mai mare decat avem acum! Vorbim dupa 2026, cand se gata investitiile, si daca o da Dumnezeu sa fim sanatosi, o sa facem si o analiza a investitiilor comparabila cu alea cu teren de fotbal pe deal si salii de sport in camp.Si stai linistit, la sifonarea in prima linie vor fi tot „ei”, astia de pe aici se vor alege doar cu miezurile. „Save this tweet!” 🙂
Marius Cucu a zis
Păi ieri mă uitam la o colegă care s-a dus în Nepal și Sri Lanka după oameni. Ce te face să crezi că nu va veni o nouă forță de muncă și aici?
ice4you a zis
Aia care vin aici din alte parti, vor redidrectiona bruma de banii castigati inspre tarile din care vin, contributia locala find una minima din care va fi imposibil sa asiguri pensiile in crestere ca numar, ale populatiei locale care in mare parte e imbatranita ca forta activa! Noi nu suntem Germania, Franta, Italia, Spania sau vreo alta tara din Vest, ca sa ne permitem luxul asta, mai ales cand astia acum ne belesc in toata Slava! Uita’te putin la datoria externa ca sa intelegi mai bine situatia, mare parte din banii aia ducandu’se pe aparatul bugetar si social. Daca dupa intrarea in UE ne’a fortat sa pastram maxim 3% din PIB, punand frana dezvoltarii nationale, acum au lasat frana moale pentru a ne ingropa in datorii si tendinta va fi de crestere, ultimele estimari find ca pana in 2030 sa ne apropie la 100% din PIB, fata de acum 30% cat era prin 2019. Prin 2018 Romania inregistra al patrulea an consecutiv de excedent bugetar. Ce a urmat, stim si vedem toti, sau ma rog, aia care vor sa vada si sa inteleaga ceva. Cum am zis, eu iti vorbesc din postura unuia care a investit in tara asta bani seriosi pentru un om de rand, care nu a fost niciodata mufat la vreo sinecura sau teava de bani de la stat, ci unul care s’a bazat exclusiv pe capital propriu si multa munca („Prin el insusi”), ce azi se duce dracului in mare parte in taxe si impozite cum nu imi amintesc nici macar prin anii ’90, cand aveai o cifra a inflatiei dimineata si alta seara! Hai, gata ca m’am intins prea mult, scuze cititorilor tai, daca o sa am chef de pierdut timpul inutil, poate scriu replica aia pe la mine, dar nu ma trage ca a inceput sa oboseasca si Don Quijotele din mine.
Marius Cucu a zis
Păi sunt și alții cu 130% datorie. Dar crezi că vine UE să zică: boss, ciordește mai puțin?!
Excedentul ăla nu cumva era și pentru că începeau să vină bani din afară, iar discrepanțele erau mari între ceea ce era local și… din extern? Adică acum, după 10-15 ani, noi nu mai avem 200 de euro salariu, iar vestul n-a crescut la același nivel?!
ice4you a zis
Cucule, discutia este infinita si presupune sa ai macar putin habar despre ce s’a intamplat din ’90 pana azi, ce s’a intamplat in ultimi ani, minime cunostinte de cultura generala in resorturi economice/macroeconomice si asa mai departe! Traiul pe datorie nu mai tine de cand s’a gatat cerneala la imprimanta si banii au fost mutati inspre un mic grup de oliharhi ai lumii, de unde si necesitatea unui razboi, despre beleaua datoriilor suverane, am tot scris in ultimi ani, avertizand ca e o buba purulenta ce va exploda deoarece nu mai au unde muta si nici baga sub pres criza cum au facut in anii ’90 la noi, dar atunci Don Quijote era mai tanar, azi #dacat satul si obosit si care prefera sa priveasca mai mult de pe margine. 🙂
P.S. Atentie la nuante: noi nu am crescut nicaieri, Vestul se duce in jos dupa noi! Ca un banal exemplu, fa un exercitiu de imaginatie si spune’mi ce iti cumparai acum 3 ani cu 200EU, si ce iti cumperi acum? Crezi ca in Vest nu se simte ca nici suta, nici mia, nu mai sunt ce au fost? Iluzia ca noi mergem in vreun sus, e fix cum se aude, o iluzie, pentru ca realitatea e aia in care aia au inceput sa vina in jos spre noi, nu invers! 🙂
Marius Cucu a zis
În 2011-2012 au mai fost perioade cu inflație. Toată lumea, per ansamblu, o duce mai prost ca acum 2 ani, nu doar vestul. Dar nu ăsta e capitalismul? 10 ani buni, 10 ani răi? Welcome!
ice4you a zis
Ti’am lasat un link la articolul cu aia „10 ani buni, 10 ani rai”, scris prin 2018 cand prevedeam ce va urma., sursa conceptului find rostogolirea datoriilor din anii ’70. Pana cum au avut unde, acum sperau sa le aduca razboiul oportunitatea asta, dar rusii s’au prins si le’au dat mure inainte sa o faca. Eh, in contextul asta, unde dracului sa mai rostogolesti criza decat in propria ograda?! Situatia economica dramatica din Germania (sunt vorbele ministrul de finante german) vorbeste de la sine, si o sa tot vorbeasca de acum inainte cu repercursiuni in intreaga Europa, conform cu planul de dezindustrializare al Europei Neomedievale ce se afla in plina desfasurare.
Restul e can-can si popcorn.
[email protected] a zis
cred ca te inseli…..TOTI cei care decid legi la Bruxelles sunt alesi de statele membre : 1) MEP’s sunt alesi de bobor – vin acu alegerile europarlamentare…..2) membrii consiliului sunt trimisi la sedintele de consiliu de statele membre….aka se duce secretarul de stat tshisthi basthi din min.agriculturii la configuratia de consiliu pe agricultura unde se decide pozitia consiliului pe un regulation care priveste politica agricola comuna…. astea 2 mari categorii VOTEAZA/aproba LEGI IN PROCEDURA DE CODECIZIE………..unde vezi tu ca nu sunt alesi??? Comisia Europeana e perceputa ca un fel de guvern dar de fapt DG-urile sunt ca un fel de corpuri de experti tehnici………daca 1) si 2) decid pe o lege comisia vegheaza la transpunerea in legislatia nationala si la implementare……..asa ca votati ciuma ros-galbena sau HAUR