Teste de „descurcăreală”

Cât am fost mic, în mare parte, am trăit la țară. Așa că știu să dau cu o sapă, știu să aprind un foc sau să cresc niște animale la nevoie. Și n-am o problemă în a călări un cal(dar ăsta ar fi un subiect diferit, pe care îl las pentru un articol viitor). Ideea este că, de mic, mai toată lumea mi-a presărat ideea că trebuie să mă descurc. Și… n-aș putea zice că am fost cel mai dibace, mereu am fost ăla mai împiedicat, dar am luptat să mă dezvolt în direcția asta. E clar, însă, că n-am talent în direcția asta. Doar că, probabil, mi s-a întipărit în minte că trebuie să mă descurc. Poate că este chiar și o mentalitate colectivă: trebuie să te descurci. Fun fact, chiar auzeam pe cineva cum povesteau 2 spanioli că românii sunt descurcăreți acolo, au business, și-au deschis firme de construcții, service-uri auto, întreprinzători.

La bagajul meu de cunoștințe și de a pune „țara la cale” cred că au contribuit foarte mult primele 3 locuri de muncă. Cel puțin, presa mi-a schimbat mult perspectiva asupra lucrurilor.

Eh, am pe lângă mine oameni care nu sunt nici pe departe atât de „descurcăreți”. Și mă gândesc că ar fi și un pattern care pleacă un pic din informare.

Ca de exemplu, eu dacă plec într-o țară străină mă interesez de câteva lucruri:

• cea mai ieftină metodă de a obține moneda locală
• cel mai ieftin transfer raportat la timp
• tip and tricks, dacă se poate, eventual despre zbor

Ce ține de obiective turistice nu mă interesez atât de tare, îmi place să descopăr la fața locului. La fel și cultura zonei sau chiar mâncare. De fapt, ultima chiar o ignor total. Dacă mi se sugerează ceva de încercat bine, dacă nu, pot trăi și fără asta.

Mergând mai departe, spre imobiliare, m-am documentat aproape un an de zile înainte de a mă arunca și cred că încă mai am întrebări despre asta. Probabil nici la achiziția viitoare(da, mai urmăresc încă una) să nu fiu pregătit. Dar mă informez pe cât pot, grupuri, impresii de la oameni care au mai făcut asta, încerc să trag concluziile mele. Bune, proaste, măcar fac exerciții de prostie.

Când mi-am cumpărat aparatul foto l-am luat de pe un site obscur de pe care nu aveam nici măcar un om care să fi comandat sau vreo plasă de siguranță. Un risc asumat ce mi-a adus și 2500 de lei în buzunar. Eh, pe lângă risc, am pierdut ore de documentare ca să caut cea mai slabă recenzie negativă despre acel magazin. Cumva, mi-am dat timpul pentru banii ăia.

---

Mă uit la oameni din jur care fac lucruri. Oameni care caută recomandări la prieteni și atât, de parcă prietenii ăia sunt o autoritate. Văd pe grupuri că oameni își iau informația de la influenceri când pot deschide site-ul oficial și să își verifice singuri informația oficială. Și nu e vorba de timp, e strict prostie din moment ce te panichezi și pierzi alt timp să întrebi pe grupuri.

Alți oameni din jur care te îndeamnă: „știi, nu vrei să mergi la workshop-ul ăla de dezvoltare personală?!” sau „hai să întrebăm contabilul de strategii de antreprenoriat, de parcă el face toată ziua asta” – eu sunt pe modul mai practic: înțeleg că trebuie să merg să verific niște strategii de dezvoltare, dar îmi place să mă duc, cel puțin, la nivel teoretic cu un pic de habar, nu să îmi predea cineva bazele.

Tot aceiași oameni își scot la vânzare frigiderul pentru că n-au măsurat înainte să-l cumpere. Sau mobila. Hai că prima dată ai o scuză dacă greșești, dar când insiști?!