Am discutat foarte mult despre televizoarele OLED și tehnologia aceasta, per ansamblu. De altfel, primul televizor OLED testat a fost al celor de la LG. Se întâmpla acest lucru undeva prin 2016 atunci când primeam în teste primul televizor LG B6. De atunci am testat foarte multe modele, de la toți producătorii care realizează OLED-uri. Ba chiar am făcut și ceva comparații între ele. Efectiv, în fiecare an, iau la rând mai toate televizoarele importante ale producătorilor locali și încerc să îmi fac o părere mai extinsă.
Am fost la IFA Berlin și am văzut că sunt o sumedenie de branduri ce aleg să lanseze televizoare OLED, branduri ce nu sunt disponibile în țara noastră. Și mai multe au fost cu tehnologia QDOT sau QLED. M-am întors în Germania ca să văd la Berlin și la Frankfurt noile modele de televizoare, inclusiv pe cele cu MLA ce nu vor fi disponibile în țara noastră.
În 2022 QD-OLED a venit la masă și a fost adoptată întâi de către Sony și mai apoi de către Samsung. Sony prin A95K, iar Samsung prin 55S95B.
În 2024 avem noi generații de display-uri atât de la LG Display, cât și de la Samsung Display. Panoul MLA a ajuns la generația a 2 a, iar cel QD OLED a ajuns la generația a 3 a. Am văzut și eu modelele celor de la Panasonic la Dusseldorf și vă invit pe voi, aici să ghiciți care este modelul OLED cu panou MLA al brandului.
Dacă vorbim de tehnologia OLED trebuie să aducem în discuție câteva lucruri:
- negrul absolut
- display extrem de subțire, enervat de subțire câteodată lucru ce a făcut ca anumiți producători să adauge întărituri, la un moment dat
- culori precise
- unghiuri de vizibilitate bune
- luminozitate mai bună, dacă vorbim despre QD-OLED în loc de WOLED
În general, aceste panouri de televizoare sunt realizate de către cei de la LG Display. Sigur, mai sunt și ceva producători chinezi, dar nu ies în față. Probabil că nici nu au voie.
În Germania, la Summit-ul Samsung, ni s-au prezentat avantajele QD OLED-ului. Toată raportarea a fost făcută la WOLED-ul de anul anterior. Totuși, LG Display a adus MLA sau, mai degrabă, Micro Lens Array. Mai scumpe, cu radiator, așa cum ar trebui să fie orice televizor cu panou OLED.
Dacă vreți, o discuție ceva mai tehnică despre tehnologia OLED o aveți aici.
Cel mai bun televizor OLED în România în 2024
Din păcate, piața de la noi este foarte mică, undeva la maxim 9-10% din total sunt televizoare OLED, nu avem toți concurenții din vest, iar modelele care vin pe piața de la noi sunt cele entry level și medium.
Tot este bine că putem să vorbim de televizoare pe 100Hz. Discuția trebuie să se ducă între tehnologia MLA a celor de la LG și QD OLED. În multe implementări, QD-OLED-ul propus de Samsung a ieșit mai bine. Nu vă grăbiți însă, pentru că Samsung nu are Dolby Vision. Totuși, Samsung a lăsat și pe Sony panoul nou, acolo sunt mai multe codecuri disponibile.
- Citește recenzia pentru Panasonic JZ2000
- Citește recenzia pentru Sony A95K
- Citește recenzia pentru Philips OLED 818, modelul din seria 2023
- Citește recenzia pentru Samsung S95B
Panasonic Z95A
Am testat mai multe modele de la Panasonic, de-a lungul timpului. Anul ăsta au mai multe serii disponibile, iar flagship-ul este dotat cu tehnologia MLA. Mai exact, cu versiunea a 2 a, așa cum v-am povestit și în materialul de mai jos:
Philips 48OLED818
Liderul de gamă de la Philips cu care m-am jucat la Barcelona atunci când au lansat noua serie este Philips 55OLED909. Din păcate, nu a ajuns la noi, însă eu am testat Philips 48OLED818. E best buy.
Sistemul lor de ambilight este bestial. Este fix cel din imaginea de mai jos, de sunet nu am ce să reproșez, este mai mult decât ok pentru un TV.
Ba chiar aș zice că sunetul este foarte OK, nu degeaba lucrează cu Bowers & Wilkins, iar în combinație cu Dolby Atmos e wow.
Este disponibil și în România la preț foarte ok aici varianta din 2023.
Sony 55A95K
Dacă aș elimina sistemul de operare greoi pe care l-au pus anul ăsta pe modelul high end aș zice Sony, dacă nu m-aș gândi deloc la preț. Au reușit să facă un panou foarte bun și merită aruncat un ochi în curtea acestora.
Mai multe idei am scris aici despre Sony A90J, dar cred că e mult mai interesantă tehnologia de pe Sony A95K.
LG C4
Am testat versiunile anterioare și am rămas uimit de cât de subțire este. Nu are cel mai bun sunet, nu are cea mai bună imagine, dar dacă îl prindeți la un preț OK.
Ai toate opțiunile disponibile, ai tot ce îți trebuie dacă vrei să te joci pe el: HDMI 2.1, VRR, automat timp de răspuns mic. Din păcate, nu este cu tehnologia MLA, au pus doar pe LG G4 și pe LG M4.
Prețul cel mai bun este aici.
Samsung 55S95D
Am testat noul model și îmi place. E ce trebuie și nu mă așteptam la asta de la Samsung, cu toate mesajele de marketing pe care le-au dat anii trecuți. Din punctul de vedere al imaginii, QD OLED chiar este peste tot ceea ce înseamnă televizoare. E cel mai luminos de pe piață din seria medie.
Mai multe detalii aveți aici.
Probabil vă întrebați care este cel mai bun TV OLED de pe piață. Nu știu dacă cel mai scump este cel mai ok, însă dintre cele de mai sus aș merge pe Panasonic, în ideea în care MLA face diferența.
Dacă aș vrea un televizor echilibrat, cu android, probabil m-aș îndrepta spre Philips și aș lua în considerare că are ambilight-ul. E senzație interesantă să vezi seara luminile acelea.
Ca TV de buget m-aș îndrepta spre LG. Ei încearcă mereu să aibă un preț mai mic decât competiția. Deh, nu trebuie să plătească licențe pentru android și alte briz-briz-uri.
Heatsink
Au început să apară diferențe destul de mari între televizoarele OLED de pe piață și anume legate de răcire. Privind înapoi, LCD-urile vechi degajau foarte multă căldură. Știm de la fizică faptul că nu este bine ca nimic să fie cald. Nici televizoare, nici telefoane, niciun fel de display dacă vrem să îl ținem pe termen lung.
Modelele de top, din seriile noi au câte o răcire suplimentară. Răcirea suplimentară înseamnă costuri mai mari de producție. Este unul dintre motivele pentru care unele televizoare OLED sunt mai scumpe față de altele. Să ne amintim de primul an al celor de la Samsung cu tehnologia QD-OLED: Samsung S95B nu avea răcire extra, în schimb Sony A95K avea și era aproape dublu ca preț la lansare.
Diferența de preț, dar și de constanță se va vedea și la MLA-uri. Le trebuie o răcire mult mai bună, așadar, va fi nevoie de mult mai multe părți componente pentru noile televizoare.
De unde cumpăr televizoare OLED?
Absolut toți comercianții vând televizoare OLED. Unii fac volum, alții mai puțin. Cert este că televizoare sunt peste tot. Bani să fie pentru ele. Fiind produse premium, de care trebuie să ai grijă, eu m-aș orienta spre magazinele mari, ce îmi oferă garanții și servicii premium. Nu m-aș duce la preț pentru că eu aș face o verificare a modelului, să văd dacă are urme de bleeding, blending și uniformitate. Să fiu sigur că oricând pot să îmi returnez produsul în siguranță, să am proceduri clare. Dar aici las la latitudinea fiecăruia, la comoditatea și timpul pierdut în anumite situații.
Imaginea cu cel mai bun contrast, cea mai cinematică este cea de pe OLED-uri. Dacă vrei ceva mai luminos s-ar putea să te încânte mai mult un miniLED, cu neajunsurile specifice.
Eu zic că merită să te îndrepți spre un OLED model de 65′ sau chiar mai mare. De la 77′ cred că merită să ne îndreptăm chiar și spre rezoluție mai mare.
Sunt foarte multe avantaje, începând de la faptul că pixelii sunt iluminați independent, avem culorile foarte bine realizate, negrul complet.
Cel mai mare dezavantaj este că trebuie să fim atenți la tot ceea ce înseamnă imagini statice pe televizor. Cu cât mai puține, cu atât mai multe șanse să nu fie probleme. Oricum, nu trebuie dezactivat screensaver-ul.
Diferențele sunt de la cer la pământ. Am discutat de multe ori despre asta, cert este că, la nivel de acuratețe a imaginii un QLED, fie el și cu miniLED nu poate fi comparat cu un OLED.
Bogdan a zis
Salut,
Ma tot uit la un 55KS9002 si 55EG920V. 7-8000 ron maxim. Imi recomanzi altceva mai bun curbat?
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Mergi pe OLED. Sigur, nici seria 9002 de la Samsung nu e rea deloc. Ai și 2 perechi de ochelari pasivi în oferta.
Eu personal la bugetul ăsta nu m-aș orienta spre un 3D și nici spre un curbat. Mai degrabă aș merge pe B7, din 2017.
CALIN_FDX a zis
Exclus cele doua modele. Primul cu posibil clouding iar al doilea este model entry oled, neperfectat. Modelul 55C6v este ok, curbat, 3D si cu o procesare net superioara.
Marius Cucu a zis
Sau chiar C7 pentru seria din 2017, dacă se insistă pe televizor curbat. 🙂
Bogdan a zis
Multumesc pentru sfaturi, cred ca o sa aleg un oled. Imi puteti spune totusi si ceva despre qled? 55Q7C
alex dan a zis
buna ziua ,
pentru ca se apropie black friday , va rog sa-mi faceti si mie o recomandare pentru un TV -buget 6.000-7000 ( in oferta b.f.- deci cred ca undeva 10.000 acum) precizez ca il voi folosi cel mai mult pentru filme , si playstation 4 plus
Va multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Să fim serioși. Cine credeți că o să aibă așa reduceri? Nimeni n-o să reducă cu 3-40 de milioane un produs doar pentru că e Black Friday…
alex dan a zis
oricum as vrea sa mai astept pana la black friday…dar va rog din suflet sa-mi faceti 2-3 recomandari ( as prefera qled) in jurul sumei de 6-7000 lei
Marius Cucu a zis
Dacă poți sări la 7000 de lei ar fi ok să mergi pe OLED. Dacă nu se va găsi seria 2016 sigur găsești un B7 din seria 2017. 🙂
Bondy a zis
Dute liniștit către Panasonic JZ2000, restul sunt vb .cauta pe YouTube .nu cumpăra tv? sub anuii:2020
Viorel a zis
Astept un raspuns urgent la aceasta intrebare: Samsung 50KU6092 vs Panasonic TX-49DS500E;
Mentionez ca au preturi apropiate!Pe care sa-l cumpar? Este urgent deoarece maine este Black friday!
Multumesc
Costin a zis
Studiaza atent aici si decide singur :
https://www.displayspecifications.com/en/comparison/484134928
Paul a zis
OLED 55B7v sau OLED Sony 55 A1 ai alege chiar daca nu ar fi BF ?
Marius Cucu a zis
Dacă este buget pentru Sony… e ok, dar dacă nu LG-ul e oricum ok. 🙂
Marius Cucu a zis
Se strecoară câte o ofertă bună de BF. B7 e în jur de 7000 de lei.
CALIN_FDX a zis
Cele mai bune televizoare de achizitionat in periaoada Black Friday, pentru pretentiosii cu un anumit buget, sunt OLED 55B7v si Sony 55XE9005
O calibrare aveți aici.
Marius Cucu a zis
B7 nu-l mai văd. Dacă aveți link-uri chiar vă rog să le faceți publice.
Stefan a zis
Buna seara
Incerc sa ma decid intre doua TV LG OLED
Unul este cu diagonala 139, este nou si costa 8000 (celebrul deja 55B7V)
Celalalt este cu diagonala 165, este utilizat putin si costa 8500 (65EF950V) – functia 3D nu ma intereseaza, insa in esenta TV-ul are reviewuri bune
Ce ati recomanda?
Plec de la premisa ca pentru un buget de max 2000 Euro nu am alternative mai bune
Multumesc
Marius Cucu a zis
Panourile de 65 nu sunt chiar uniforme anul acesta. Eu aș rămâne pe 55′.
Stefan a zis
Multumesc
Alin a zis
Sal Marius,
Ma tentează OLED-ul C7 de la LG, dar atâtea discuții pe tema” burn-in” ma cam sperie….La o utilizare normala, câteva ore pe zi, ar putea apărea pixeli morți asa tam-nesam? De asemenea alternativa ar fi SONY XE 90 care pe lângă procesorul X1, dispune si de tehnologia FALD, care duce la un control superior al iluminării. Sa mai așteptăm totuși îmbunătățirea tehnologiei OLED si sa scăpăm pana atunci de stresul refresment-ului si al burn-in-ului si sa alegem alternative mai sigure? Alternativa prin prisma experienței tale, ți se pare ok?
Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Tehnologia avansează la OLED, se investește masiv. Da, nu e perfectă, încă mai sunt hibe așa cum am văzut și la cele mai bune modele – inclusiv Panasonic și restul.
Până acum n-am auzit pe niciun coleg care să fi avut pixeli morți. Am colegi care au luat B6, B7, Sony-urile, n-am sesizat probleme.
Evident, fiind altă tehnologie față de LED culorile nu vor fi aceleași în timp, în plus, evident că vom asista și la evoluția tehnologiei. Practic, vorbim de 2 lucruri invers proporționale. 🙂
Dacă ești dispus să aștepți sigur vor apărea lucruri noi. La HDR sunt multe, multe de îmbunătățit, de exemplu. Totuși, ești sigur că nu vor apărea lucruri noi anual? 🙂
Alin a zis
Ce este nou azi, mâine este vechi….tehnologia avansează rapid si peste noapte poți avea ceva superior, asta-i evident. Dacă sunt dispus sa aștept si cat sa astept, este greu de spus. Tot ce apare nou, este scump si nimeni nu garantează la momentul respectiv fiabilitatea. Acum prețurile sunt in scădere si ma gândeam sa profit, chiar dacă nu este totul perfect. Este clar ca acel OLED este superior la câteva capitole, dar vorbim totuși si de o diferența substanțiala de preț. Ma tentează, dar si ideea problemelor enumerate mai sus ma stresează….Acel SONY pare tentant, chiar dacă nu are „the perfect black”, dar excelează la capitolul culori contrast si luminozitate, dar si la o mai sigura longevitate. Si uite asa, imi dau singur un răspuns ajutător.:-))Oricum, chiar si asa, tot imi sta gândul la LG. Hmmmm. :-((
Marius Cucu a zis
Într-adevăr, e mult marketing la mijloc. Diferențe sigur vor fi. Uite, anul trecut era un pic mai mult roșu pe B6, nu era chiar uniform, anul ăsta au rezolvat, dar există ceva probleme și aici. De aceea zic că se poate mai mult.
Cât timp e negrul p-acolo… celelalte ies mult mai bine în evidență. 🙂 Practic, e ochiul păcălit p-acolo 🙂
Alin a zis
Nu mi-ai răspuns, ce ai alege dacă ar fi sa optezi pentru unul dintre cele doua modele, punând in balanța prețul, avantajele tehnologiilor vs dezavantajele celor doua tehnologii (OLED/ direct led)
LG-ul OLED sau Sony-ul XE 90? Tks.
Marius Cucu a zis
M-aș îndrepta spre OLED. Am mai zis-o și în trecut. 🙂
Alin a zis
Sal,
Ți-am zis ca-mi face cu ochiul OLED-ul, dar as vrea sa nu ma las dus de val…?
Alin a zis
Sal Marius,
Nu ai mai răspuns, sigur ai multe “pe cap”… Am decis, si decizia este făcută rațional, încerc sa nu ma las dus de val, (sigur știi cum este sentimentul), chiar dacă este greu.?
Hmmm, OLEDUL bată-l vina, este ispititor cu imagini superbe când primeste semnal de calitate, nimic de zis, dar slab la upscaling, unghiuri bune de vizionare, negrul perfect, si plusurile nu s-ar opri aici, totuși tehnologia este la început de drum, mai sunt probleme de rezolvat pe partea de burn in, retenție a imaginii si luminozitate. Ai noștri comercianți, fie ei si mai răsăriți, li se zburlește parul pe spinare când aud de pixeli morți prematur, indiferent când si cum. Cu aceste limitari tehnice, riscul este prea mare ca sa mizez 8000 lei, gândindu-mă ca poate totuși nu o sa fiu si eu in gașca celor necăjiți….
Am decis, după o analiza amănunțită, ca la raportul calitate-preț, Sony 55XE9005 este imbatabil. Imagine superba cu negru beton si contrast suficient, luminos, imagini naturale. Sta bine si pe partea de Smart, 4K, upscaling bun( ținând cont ca nu urmăresc numai filme), dispune de caracteristica FALD care-l ajuta sa mai diminueze efectul de bloom-ing datorita controlului cu precizie a grupurilor de leduri, foarte multe review-uri pozitive. Are procesor puternic si nu in ultimul rând prețul cu mult mai mic, plus ca nu mai stau cu stres. Sper sa fi făcut alegerea corecta.
Mulțumesc pentru timpul acordat.
Alin a zis
Sal Marius,
Rațiunea a învins…. ?SONY 55XE9005. Reda HDR beton, chiar impresionant, HD superb, sistemul de operare Android ok, sound decent, nimic de speriat.
Nu-mi pare rău după OLED, am citit, m-am documentat si se pare ca tehnologia, încă nu este bine pusă la punct din perspectiva fiabilității si longevității. Oricum, in câțiva ani, OLED-ul va fi cap de afiș.
Sărbători fericite!
Lipan a zis
Buna ziua,
se poate va rog sa ma ajutati cu cateva sfaturi, pentru achizitia unui tv.
Doresc sa schimb tv-ul actual, un sasmung UE42c6990 (foarte multumit) cu unul din urmatoarele modele:
LG OLED55B7V
KD55A1BAEP
49Q7C UHD
si nu in ultimul rand KD55XE9305B.
Sunt amator de filme si as dori sa pot rula si direct din site-uri. Folosesc un Apple TV4 care este ok.
Bugetul meu este undeva la 7000 ron si ma gandesc daca merita sa fac efortul pentru modelul Sony KD55A1BAEP.
Marius Cucu a zis
Ori Sony, ori B7. Am văzut și eu că zilele astea a avut prețuri foarte ok.
Miki a zis
Buna ziua, domnule Marius Cucu, precum si tuturor participantilor la aceste discutii!
Va scriu deoarece as dori sa va rog sa ma ajutati cu un sfat. Incerc sa aleg un televizor pentru mama mea, pe care sa il foloseasca in sufrageria unui apartament de bloc (deci de la distanta de vizionare relativ mica). Canapeaua este asezata la vreo 3- 3.5 metri de standul pentru televizor.
Eu am un SONY Bravia 65′ din 2015 de care sunt foarte multumita si as dori sa ii iau si ei un SONY BRAVIA. Ea nu este pretentioasa si nu prea este interesata in surfing pe net folosind televizorul, deci ma intereseaza sa ii iau ceva basic cu imagine buna si cu un ecran cat se poate de mare.
Am gasit Sony BRAVIA KD-65XF7096B. Eu as fi luat si un brand mai ieftin (ca LG) dar reviewurile mi-au sugerat ca nu ofera calitate prea buna pentru pret.
Intrebarea mea este: ce ma sfatuiti, merita 5699 RON Sony-ul de mai sus sau pot lua ceva comparabil de la o alta firma pentru un pret mai mic?
Va multumesc frumos pentru ajutor!
Marius Cucu a zis
Dacă tot aveți buget eu m-aș îndrepta spre un OLED de diagonală mai mică, de 55′. Eu aș zice să mergeți pe LG oled65b7v și cred că veți face și dvs trecerea. 🙂
Miki a zis
va multumesc frumos, domnule Cucu, pentru ajutor! Aveti mare dreptate, insa as dori un ecran mai mare pentru ea, acum are un Samsung de 55 (cumparat prin 2007 cred) si e foarte mic pentru distanta de vizionare. L-ar fi pastrat pe Samsung dar de vreo un an i-a aparut o pata neagra in mijlocul ecranului si e deranjant sa privesti ecranul. Daca tot il schimba, as vrea sa ia unul mai mare. Tehnologia OLED e intr-adevar viitorul, insa deocamdata eu sunt OK cu LED (nu sunt foarte pretentioasa) dar stiu ca voi upgrada la un moment dat la OLED, dupa ce imi amortizez golul lasat de cumpararea Sonyului Bravia in 2015:), mai ales ca acum 65 mi se pare infim:) niciodata nu suntem multumiti:)
Numai bine si multumesc din nou!
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Buna ziua. Daca doriti ceva deosebit, treceti la DLP-TV, proiectie ultra short throw pe ecran de 90″ (228cm) proiectorul fiind pozitionat la 50cm de ecran, vizualizare pe lumina ambientala. Dedicat pentru sufragerii spatioase, sistem integrat all in one, fara cabluri, pat cabluri si suporti. Sau un upgrade la Laser-TV dar cu alte costuri.
Miki a zis
Multumesc frumos, domnule Bradean! Interesanta sugestie, e prima data cand aud despre asta! E bine de stiut.
Numai bine!
Maria a zis
Va rog sa ma ajutați cu părerea d-voastră despre un televizor LG OLED Smart 55B8PLA,4k,139cm.
Mulțumesc .
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Bună ziua d-na Maria. Alegerea este buna, probabil ca v-ati documentat în prealabil. Peste acest 55B8 cu procesare Alpha 7 exista 55C8 cu procesare Alpha 9. Este peste orice tv led actual dar potențialul maxim este atins după calibrarea individuala a display-ului, panelurile oled suferind variatii mai mari între unității diferite chiar dacă sunt același model.
La fel designul slim și sistemul de operare webOS este superior concurentei.
GeorgeZ a zis
Salut,
O parere din partea voastra daca se poate:
1. Televizor OLED Smart Android Philips, 139 cm, 55POS9002/12, 4K Ultra HD, Clasa B
2. Televizor OLED Smart SONY BRAVIA KD-55AG8, Ultra HD 4K, HDR, 139 cm
dany serban a zis
salut parere de lg oled55e9pla!!!merci sau sony ag8?
Marius Cucu a zis
E9.
Cosmin a zis
Buna,
ce recomandati pentru 4k 55″-65″? ca si buget max. 4500-5600 lei
Multumesc
Marius Cucu a zis
Aș merge pe LG B9.
Eduard a zis
Nu sunt specialist dar daca mai puneti 400 de lei( adica buget de 6000 de lei ) puteti lua LG55C9,OLED,nou. Cred ca are cel mai bun raport pret-calitate dintre toate televizoarele OLED si o imagine greu de egalat. Informati-va si cred ca imi veti da dreptate. O zi buna!
Marius Cucu a zis
Da, generație mai nouă, sunet mai ok, dar am lăsat libertatea pentru diagonala mai mare. Pe 55′ se încadrează, pe 65’… 🙂
VĂSI LUIGI a zis
Bună ziua stimate domn. Aș dori să mă ajutați cu un sfat. Vreau să cumpăr un televizor bun de preferință un OLED având un buget între 5.000 și 6.000 lei. Puteți vă rog să îmi recomandați ceva?? Eu aș fi vrut un OLED de la LG respectiv un 55C9PLA sau un 55B9PLA.Asadar aș dori să aflu 2 variante :1) ce mi-ați recomanda dumneavoastră ca și o alegere bună în privința unui OLED cu diagonala 55 indiferent de marcă, și 2) dintre cele 2 LG la care m-am gândit eu, aș vrea să mă sfătuiți pe care să îl cumpăr. Vă mulțumesc frumos pentru ajutor și vă doresc o zi minunată.
Sorin a zis
C9 este mult mai bun si justifica diferenta de pret.
VĂSI LUIGI a zis
Vă mulțumesc frumos pentru ajutor. Dacă nu vă supărați, aș dori să vă mai întreb ceva. Ce părere aveți despre cele,, RESIGILATE”??? Am găsit pe E-Mag un C9 resigilat cu un preț de 900 lei mai puțin față de cel care este nou-nouț. La,, descriere” menționează faptul că,, are ambalajul original desfăcut (deteriorat! – de parcă ar conta ambalajul) și prezintă câteva urme de zgârieturi fine dar nu pe ecran cu pe ramă(lucru care iarăși nu mi se pare foarte important atâta timp cât nu se observă de la mai mult de 1 metru). Doream să știu ce părere aveți. Încă o dată, vă mulțumesc frumos pentru informații.
Marius Cucu a zis
Eu când returnez, în 99% dintre cazuri le dau înapoi intacte, dar ei au obligația să le treacă acolo ca fiind a 2 a mână.
Ideea e că pot fi produse foarte ok sau mai puțin ok. Unii au avut nevoie de bani, altora li s-a părut că există vreun defect sau o chestie deranjantă. Dacă vei citi mai toate comentariile de aici vei vedea că fiecare are câte un criteriu, idee despre un model sau nu. Toate acestea sunt la resigilate 🙂
Eu am testat C9 și mi-a plăcut.
Dan a zis
C9 cu siguranta !!!
VĂSI LUIGI a zis
Am înțeles. Vă mulțumesc frumos(încă o dată!) pentru sfat. Am recitit tot ceea ce ați scris dumneavoastră și cei care v-au cerut sfatul. Uitându-mă mai atent la recomandările dumneavoastră în ceea ce privește topul celor 5 televizoare care le-ați,, cumpăra și maine” am observat că primul televizor era un LG OLED55B8PLA.. Am căutat peste tot prețurile acestuia iar pe E-mag am găsit prețul de 6.783 lei așadar ceva mai scump decât C9. Tot acolo au unul,, resigilat” cu o reducere de 1.983,o1 lei iar la descriere apar următoarele :,, Produs cu urme fine de utilizare, ambalaj în stare bună, zgârieturi fine pe rama televizorului, set accesorii desigilat, set manuale de utilizare desigilat. Produsul beneficiază de garanție 24 luni. „… Îmi cer scuze dar, din nou trebuie( și sunt forțat de împrejurări!) să cer sfatul unui expert în acest domeniu, în speță sfatul dumneavoastră (deoarece eu în acest domeniu sunt,, în pom și pomul în aer”), motiv pentru care vă rog cât se poate de respectuos să mă sfătuiți deoarece astăzi sau cel târziu mâine doresc să achiziționez un TV oled 55 diagonala și nu știu pe care să îl aleg. Ok. Am înțeles,C9 este mai bun decât B9. Aș dori să îmi mai spuneți care dintre cele două modele este mai bun și aici mă refer la 55C9PLA sau 55B8PLA..Iar dacă răspunsul dumneavoastră va fi 55B8PLA, atunci vă rog să îmi spuneți dacă ar fi indicat sau nu să îl cumpăr pe cel,, resigilat”la prețul de 4.799,99 care are prețul cu 1983 lei mai puțin decât cel nou, ținând cont de,, specificațiile produsului” descrise în anunț așa cum vi le-am descris anterior. Vă mulțumesc frumos pentru ajutor și îmi cer scuze dacă am fost prea insistent, dar, pe de-o parte, așa cum scriam anterior, nu mă pricep, iar pe de altă parte, nu îmi permit să îmi cumpăr un televizor bun de 5-6.000 lei pe fiecare an, așadar aș dori ca măcar 2-3 ani să nu regret banii alocați lui. Cu stimă…
Marius Cucu a zis
B8 este model 2018. Probabil l-ați găsit la un magazin din marketplace-ul magazinelor la preț astronomic. În mod normal este undeva sub 5000 de lei, dar se pare că nu mai este peste tot.
VĂSI LUIGI a zis
Ok. Vă mulțumesc frumos pentru informații. Totuși nu mi-ați răspuns care televizor este mai bun dintre cele două și implicit pe care mă sfătuiți să îl cumpăr…LG OLED 55B8PLA sau LG OLED55C9PLA???? MULȚUMESC ANTICIPAT.Să aveți o zi cât mai frumoasă.
Marius Cucu a zis
C9 este superior.
VĂSI LUIGI a zis
Ok. Atunci am să cumpăr un C9. Mulțumesc frumos pentru informații și răbdare
Dany a zis
C9 l-am achiziționat și eu îmi doream e9 dar diferenta de buget 2500lei asa ca m-am orientat pe oled55c9pla 5312lei resigilat în perfectă stare
Sorin Staicu a zis
Am achiziționat un tv lg oled cx 55. M-a operat pe creier imaginile din magazin. Nu știu dacă am făcut bine cu diagonala de 55 sau îmi trebuia una mai mare (efort financiar de 3mii lei) sau trebui gx 55( efort financiar de 3mii ron)?
Costi a zis
Salut cum apreciati tv oled Lg 55CX3LA?
Marius Cucu a zis
OLED-ul este OLED. WebOS-ul este foarte rapid.
Ovidiu a zis
Salut Marius,
Ce sa aleg intre Oled LG55GX si Oled Sony55AG9?
Mulțumesc.
Tomescu George a zis
As vrea sa cumpar cel mai bun si performant tv! Pret in jur de 15000 lei! Ce imi recomanzi?
Marius Cucu a zis
Ce diagonală? Lei noi sau vechi?
TOMESCU GEORGE a zis
TV CU DIAGONALA DE 122 SAU 139. MA INTERESEAZA UN OLED LG 55 CX3LB . CARE ESTE DIFERENTA INTRE UN OLEDLG 55BX3LB SI PRIMUL OLED?
Marius Cucu a zis
La CX vs BX sunt diferențe mici, mai mult de construcție și sunet. Dacă ai de gând sa pui sunet extern, alege BX. Abia la seria din 2021 vor fi diferențe pe imagine.
Danutzz a zis
Bună ziua!
Îmi puteți spune care e diferența între aceste tv LG
OLED 65 A 13 LA
OLED 65 B 13 LA
OLED 65 BX 3 LB
OLED 65 C 11 LB
Mulțumesc!.
Marius Cucu a zis
Pe seria A ai panoul mai slab, inclusiv 50Hz, pe seria B ai panoul mai bun(LG BX) este din 2020, în timp ce B1 este din 2021, LG C1 are și sunet mai ok. Pentru LG A1 și LG C1 ai și recenzii pe blog.
Stefan a zis
Salut! Merita sa cumpar acest tv oled PANASONIC TX-48JZ980E?pret 3600 lei
Marius Cucu a zis
Unde l-ai găsit așa de bine?
Ah, cred că e aici. Nici nu știam că există un Panasonic JZ980E de 48′. Probabil de asta nu sunt review-uri pentru el. E un WRGB de la LG, cu Dolby Vision și HDR10+. N-are ce să fie rău la el. Tot în jurul ăsta este și LG A1 ce nu este atât de dotat.
Stefan a zis
la emag + plus garantie 5 ani
Marius Cucu a zis
Da, tot p-acolo se ajunge cu voucher rabla. 🙂 Merită! Garanția de 5 ani e condiționată pe site-ul Panasonic.
Bondy a zis
Dute liniștit către Panasonic JZ2000, restul sunt vb .cauta pe YouTube .nu cumpăra tv? sub anii:2020
Robert a zis
Salut. Tocmai am achizitionat un Sony 77A80K. Am facut o alegere buna? Ai testat acest model? Imi poti da mai multr detalii despre el? Ma ingrijoreaza totusi rezistenta in timp mai ales ca eu il tin pe modul Vivid….
Marius Cucu a zis
Nu știu de ce ai ține pe Vivid și nu pe Cinema. Sau pe IMAX. Dacă ți-e frică de burn in poți reduce un pic luminozitatea acestuia.